În atenţia românilor preocupaţi de modificarea legilor justiţiei. Reforma justiţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reformarea instituţiilor ce gestionează puterea juridică este esenţială. Puterea juridică este cea care asigură funcţionarea constituţiei şi existenţa statului de drept.[1] Fără o reformă comprehensivă şi amplă care să consolideze instituţiile juridice, statul de drept este construit pe baze mlăştinoase şi nesigure.

În societăţile post-conflict este nevoie de o reformă a justiţiei pentru a fi furnizate mecanismele de gestionare a abuzurilor aduse drepturilor omului, fie din trecut, fie cele prezente. Reforma facilitează instituirea statului de drept şi a guvernanţei constituţionale şi nu în ultimul rând rezolvă disputele societale.[2]

Reforma justiţiei este esenţială pentru crearea statului de drept. Ea reprezintă un element capital pentru întregul proiect de reconstrucţie post-conflict. Reconstrucţia societală, politică şi economică nu pot fi întreprinse şi nu pot fi durabile fără o reconstrucţie a mediului juridic.[3]

Reconstrucţia sau reforma justiţiei trebuie să aibă la bază o constituţie bine elaborată, care să răspundă nevoilor şi configuraţiei societăţii. Aşa cum a putut fi observat în cadrul capitolelor precedente, constituţia ajută la concretizarea unor procese esenţiale în cadrul proiectului mai amplu de reconstrucţie. Pentru reforma justiţiei, constituţia este importantă deoarece ea ajută la separarea clară dintre puterile statale, rezolvă diferendele dintre grupuri şi regiuni, defineşte mandatele curţilor şi instanţelor de judecată, constituie şi solidifică independenţa justiţiei şi asigură drepturile elementare ale cetăţenilor.[4] Odată definiţi aceşti parametri prin intermediul constituţiei, se poate iniţia reforma sau reconstrucţia cadrului juridic.

Trei componente esenţiale circumscriu procesul de reformare a justiţiei după un conflict: independenţa, răspunderea (accountability) şi legitimitatea. Independenţa justiţiei este esenţială pentru a-i oferi acesteia capacitatea de a putea limita şi menţine responsabilă puterea executivă. Doar o justiţie independentă ce poate balansa celelalte puteri prin responsabilitatea (accountability) pe care o practică în raport cu litera legii ar avea capacitatea de a fi legitimă.[5]

Independenţa justiţiei reprezintă un subiect central în cadrul activităţilor de reconstrucţie post-conflict. „Principiile Elementare pentru o Justiţie Independentă” reprezintă documentul principal al ONU ce tratează problematica independenţei justiţiei. În cadrul său este reiterată importanţa Declaraţiei Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii, iar documentul declară în mod explicit că libertatea de expresie poate fi extinsă asupra tuturor judecătorilor precum asupra cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, documentul oferă unele îndrumări cu privire la remunerarea, disciplinarea şi condiţiile de serviciu ale judecătorilor.[6]

Doar o justiţie independent poate revizui şi supraveghea într-un mod eficient acţiunile guvernamentale. Independenţa justiţiei asigură faptul că un guvern va respecta constituţia şi drepturile omului. Două principii sunt fundamentale pentru a discuta despre independenţa justiţiei:

(1) puterea juridică trebuie să existe ca o putere separată şi independentă de puterea executivă şi cea legislativă;

(2) puterea juridică trebuie să existe ca un organ separat al statului compus din persoane diferite şi independente de cele care compun ramurile legislativului şi executivului.[7]

Conceptul de independenţă a justiţiei conţine mai multe elemente. Ea poate fi definită în termenii următori: „existenţa judecătorilor care nu sunt manipulaţi pentru câştiguri politice, ce sunt imparţiali faţă de părţile ce au o dispută şi care formează o ramură independentă a justiţiei ce poate trage la răspundere potenţialele abuzuri ale celorlalte puteri statale prin acţiune juridică neutră canalizată de valori constituţionale şi legale.”[8]

Răspunderea se referă la trei ramuri diferite: operaţională, decizională şi comportamentală. Răspunderea operaţională a justiţiei se referă la chestiuni precum numărul de cazuri gestionate şi timpul repartizat pentru fiecare caz în parte. Răspunderea decizională se referă la calitatea actului decizional şi în particular, calitatea raţionamentului care a dus la luarea unei anumite decizii. Nu în ultimul rând, răspunderea comportamentală vizează potenţialele derapaje ale justiţiei, conduita sa în diferite cazuri şi în genere modul în care îşi desfăşoară acţiunile de-a lungul unui caz.[9]

Coroborând cele trei aspecte ale răspunderii puterii juridice se pot extrage patru componente centrale ce circumscriu acestui element legat de răspunderea justiţiei:

  • Sisteme transparente de  selectare a judecătorilor;
  • Transparenţa privind operaţiunile publice: bugetele, folosirea resurselor, salarii, declaraţii de avere, standardele de comportament şi evaluările trebuie să fie stabilite în mod formal şi puse la dispoziţia publicului;
  • Transparenţa deciziilor justiţiei;
  • Sisteme funcţionale de înregistrare a plângerilor în cadrul operaţiunilor instituţionale;[10]

O ultimă componentă esenţială reformei juridice este legitimitatea. Ca o instituţie ce poate priva cetăţenii de libertatea sau proprietatea lor, curţile/instanţele de judecată trebuie să fie un „spaţiu legitim”.[11] Fără o percepţie a cetăţenilor care să confirme legitimitatea curţilor şi a instanţelor de judecată, indivizii vor fi tentaţi să nu apeleze la aceste curţi şi să îşi direcţioneze obedienţa către alte instituţii tradiţionale.[12] O reformă juridică de succes are nevoie de acceptarea publică a instituţiilor. Curţile şi instanţele de judecată trebuie percepute ca fiind legitime de către cetăţeni, mai ales datorită faptului că deţin atât de multă putere faţă de ei.[13]

Constituirea statului de drept după un conflict reprezintă o provocare deosebită pentru conducătorii şi cetăţenii unui stat. Nu există un model de succes aplicabil în fiecare caz post-conflict. Introducerea şi menţinerea statului de drept ţine uneori de improvizaţii, decizii ad-hoc şi nuanţări. Un proces de creare a unui stat de drept nu este unul predefinit care să respecte paşi bine cunoscuţi.

Deşi crearea statului de drept într-un context post-conflict reprezintă un proces fluid există două modele ample de definire a acestor acţiuni. Cele două sunt enforcement model – modelul de impunere a statului de drapt şi negotiated model – modelul introdus ca rezultat al negocierii din societate şi acceptării lui.

Enforcement model se referă la folosirea coerciţiei minimale, legale şi legitime pentru urmărirea penală, detenţia sau judecarea de către tribunalele penale; reconstruirea, oferirea de resurse şi pregătirea judecătorilor locali, poliţiei, procurorilor, avocaţilor etc.[14]

Negotiated model se referă inserarea unui model de stat de drept care să se plieze pe tradiţia locală. Acest model caută să reconcilieze un model profund legalist cu o perspectivă tradiţionalistă. Un asemenea model caută să alipească un tip de legitimitate legal-raţional cu unul de tip legitimitate tradiţională. Cele două modele de legitimare sunt tipuri ideale, astfel ele pot fi negociate şi contopite pentru a spori gradul de acceptare în rândul populaţiei. E greu de stabilit unde se termină un model de legitimare şi unde începe altul.[15]

Astfel, modelul negociat este unul amplu centrat asupra cetăţenilor.[16] Mai mult, referinţa la tradiţii şi instituţii preexistent, cu care cetăţenii şi societatea e obişnuită, duce la creşterea acceptabilităţii reformei juridice şi de putere care operează pentru instituirea statului de drept.

Un exemplu ce relevă modelul negociat este cel din Afganistan, acolo unde statul a fost reconstruit ţinând cont de unele elemente tradiţionale. Reţeaua de instituţii şi reguli a avut la bază şi instituţii tradiţionale precum Loya Jirga.[17] Asumpţiile modelului occidental au fost relaxate şi în unele cazuri contopite cu regulile şi normele tradiţionale locale, dar şi configuraţiile de putere şi autoritate precum Loya Jirga. Loya Jirga argumentează modelul legalist al statului de drept. Această instituţie tradiţională poate rezolva conflictele de la nivel local, tribal şi naţional într-un mod eficient şi fără costuri ridicate, dar în acelaşi timp, ea reprezintă şi un canal de comunicare între diferitele comunităţi.[18]

Modelele discutate mai sus relevă diferite procese prin care statul de drept poate fi constituit într-un context post-conflict. Deşi există numeroase căi prin care poate fi întreprins acest proces, există unele modalităţi concrete de a pune bazele statului de drept. Aceşti paşi nu pot fi omişi fie că este adoptat un model enforcement sau negotiated.

Un prim pas ce poate fi întreprins pentru consolidarea statului de drept este reconstrucţia sistemului de poliţie şi de penitenciare. Deşi această măsură poate fi introdusă şi în cadrul reformei sectorului de securitate, ea este desfăşurată într-un mod mult mai detaliat atunci când statul de drept este reconstruit şi consolidat.

Reformele poliţiei şi ale penitenciarelor încearcă, în primul rând constituirea unor instituţii de poliţie civile, responsabile, profesionale şi non-partizane care să respecte drepturile omului.[19] Reforma trebuie să fie îndreptată spre dobândirea unor principii clare, care să stabilească raporturi coerente şi predictibile în societate.

Un principiu esenţial al reformei poliţiei este atingerea egalităţii tuturor în faţa instituţiilor de poliţie. Trebuie asigurată tratarea nediscriminatorie şi egală a tuturor cetăţenilor. Reforma trebuie să ţintească spre dobândirea accesului egal al tuturor cetăţenilor la justiţie şi securitate.[20]

De asemenea, reforma poliţiei şi a penitenciarelor trebuie să reflecte incluziune. Poliţia şi celelalte instituţii de aplicare a legii, cu atât mai mult cele ce aplică violenţa legitimă, pe baza legii, nu trebuie să reflecte cine a fost câştigătorul conflictului sau partea dominantă. Reforma trebuie să fie îndreptată spre incluziune. Instituţiile de poliţie trebuie să reflecte într-un mod fidel configuraţia etnică, rasială, religioasă a societăţii. În acest fel se poate construi instituţii legitime care să răspundă într-un mod eficient problemelor de securitate cu care se confruntă bărbaţii, femeile şi grupurile minoritare din societate.[21]

Printre alte elemente ce trebuie atinse de reforma poliţiei şi a penitenciarelor se numără: atingerea unei structuri ierarhice clare şi coerente, transparenţă şi răspundere şi nu în ultimul rând cooperare între diferitele instituţii din acelaşi spectru al statului de drept şi aplicării legii, respectiv controlul legal asupra acestor instituţii. În ceea ce priveşte penitenciarele, reforma trebuie să vizeze: îmbunătăţirea infrastructurii, conceperea unor legi speciale care să circumscrie activităţile penitenciarelor, selectarea şi pregătirea noului personal al penitenciarelor, monitorizarea unor probleme precum mituirea, corupţia, manipularea sau abuzul de putere şi, nu în ultimul rând, asigurarea respectării drepturilor omului în penitenciare.[22]

Un alt pas esenţial pentru consolidarea statului de drept este reforma curţilor şi a instanţelor de judecată. Aceste acţiuni pot fi întreprinse şi în cadrul programului mai larg de reformă a justiţiei. Însă reforma curţilor şi instanţelor de judecată trebuie să primească o atenţie mult mai mare, având în vedere că ele vor constituie unul din elementele esenţiale ale statului de drept. Reforma curţilor vizează îmbunătăţirea integrităţii, independenţei, imparţialităţii şi eficienţei procesului juridic. Ea îmbunătăţeşte profesionalismul judecătorilor prin pregătire intensive, reduce birocraţia, simplifică procedurile şi oferă un acces mai uşor la justiţie.[23] Aceste măsuri sunt esenţiale într-o situaţie post-conflict.

Însă trebuie menţionat că astfel de măsuri au la bază o susţinere externă consistentă. De cele mai multe ori aceste activităţi sunt susţinute de organizaţii internaţionale sau alte state. Ele sunt foarte costisitoare şi au nevoie de un know-how special. Aceste elemente fac imperativă intervenţia şi contribuţia unor actori externi.

Situaţiile post-conflict impun, în unele cazuri, inovaţia. De exemplu, în Republica Democrată Congo au fost constituite mai multe curţi de judecată mobile. Conflictul din RDC a distrus în totalitate infrastructura fizică a justiţie; astfel, în contextul post-conflict a fost nevoie de inovaţie pentru a rezolva problema curţilor şi instanţelor de judecată. Aceste curţi mobile şi instanţe de judecată itinerante sunt bine primite de populaţiile locale, iar ele ajută la un acces mult mai uşor la justiţie şi ajută la rezolvarea cazurilor penale locale.[24]

O altă chestiune ce contribuie la constituirea, dar şi menţinerea statului de drept este combaterea corupţiei. Într-un context post-conflict, corupţia reprezintă o problemă centrală, ce trebuie gestionată cât mai rapid. Ea poate periclita atât constituirea statului de drept, dar şi pacea recent stabilită.

Statele recent ieşite dintr-un conflict sunt deseori percepute ca fiind cele mai corupte din lume. De asemenea, populaţiile locale percep corupţia ca fiind una dintre cele mai presante probleme sociale după un conflict.[25] Următorul grafic demonstrează că un dintre cele mai presante probleme după un conflict este corupţia. Acest grafic este constituit din 22 de proiecte de reconstrucţie şi modul în care este reflectată percepţia asupra corupţiei de-a lungul timpului.

Grafic reforma justitiei

Sursa: Philippe Le Billon (2008), „Corrupting Peace? Peacebuilding and Post-conflict Corruption” în International Peacekeeping, vol. 15, nr. 3, p. 349.

Acest trend reflectă faptul că, într-un context post-conflict, combaterea corupţiei reprezintă o acţiune crucială. Corupţia poate fi diminuată prin reforme legislative ample, susţinerea creării unor organe de supraveghere, identificarea reformelor instituţionale şi de reglementare necesare, publicarea unor manuale pentru combaterea corupţiei şi a spălării banilor şi pregătirea pentru gestionarea finanţelor publice.[26]

Unul din documentele cele mai importante de reglementează combaterea corupţiei este Convenţia ONU împotriva corupţiei din 2003.[27] Acest document introduce coduri de conduită pentru funcţionarii publici, reguli pentru cheltuielile publice, audit pentru sectorul public şi privat, măsuri împotriva spălării banilor şi reguli pentru finanţarea partidelor politice.[28]

Din cele relatate mai sus, pot fi extrase trei roluri esenţiale care stau la baza stabilirii statului de drept.

În primul rând, statul de drept duce la legitimarea statului. Stabilirea curţilor de judecată într-un mod corespunzător şi reformarea poliţiei şi a penitenciarelor asigură aplicarea şi solidificarea legilor. Conflictele sociale inerente sunt rezolvate prin intermediul curţilor şi a instanţelor de judecată iar procesele sociale sunt canalizate prin legi şi reguli clare.

În al doilea rând, statul de drept asigură dezvoltarea economică. Statul de drept asigură o legislaţie predictibilă şi coerentă pentru validarea şi funcţionarea contractelor şi investiţiilor străine.[29] Un stat de drept solid asigură investiţii străine, care, la rândul lor, duc la crearea de locuri de muncă şi implicit la dezvoltare.

În al treilea rând, statul de drept consolidează şi facilitează democratizarea. Protejarea drepturilor omului şi mecanismele prin care puterea guvernamentală este constrânsă sunt esenţiale într-o democraţie liberală şi inerente unui stat de drept.[30]

(Extras din cursul Reconstrucţie post-conflict, DRIIE, SNSPA Bucureşti, masteratul Analiză de Conflict, Anul II. Editura RAO, 2016)


[1] Muna Ndulo (2009), „Rule of Law Programs; Judicial reform, Development and Post  Conflict Societies”, ANLEP Working Paper, nr. 2, p. 4
.[2] Ibidem, p. 4
.[3] Amartya Sen (2000), Role of Legal and Judicial Reform in Development, World Bank Legal Conference, Washington, p. 4.
[4] Joris Voorhoeve (2007), From War to the Rule of Law, Amsterdam University Press, Amsterdam, p. 97.
[5] Michael Trebilcock şi Ronald Daniels (2010), Rule of Law Reform and Development Charting the Fragile Path of Progress, Edward Elgar Publishing Limited, Cheltenham, p. 59.
[6] Pentru consultarea rezoluţiei se poate accesa acest link, data accesării: 05.10.2014.
[7] Muna Ndulo (2009), „Rule of Law Programs; Judicial reform, Development and Post  Conflict Societies”, ANLEP Working Paper, nr. 2, pp. 16-17.
[8] Michael Trebilcock şi Ronald Daniels (2010), Rule of Law Reform and Development Charting the Fragile Path of Progress, Edward Elgar Publishing Limited, Cheltenham, p. 61.
[9] Ibidem, pp. 63-64.
[10] USAID (2002), Guidance for Promoting Judicial Independence and Impartiality, Office of Democracy and Governance Bureau for Democracy, Conflict, and Humanitarian Assistance U.S. Agency for International Development, Washington, p. 153.
[11] Jose Juan Toharia (2003), „Evaluating Systems of Justice Through Public Opinion: Why, What, Who, How, and What For?,” în Erik G. Jensen and Thomas C. Heller (eds), Beyond Common Knowledge: Empirical Approaches to the Rule of Law, Stanford University Press, Stanford, p. 26.
[12] Rosa Ehrenreich Brooks (2003), „New Imperialism: Violence, Norms and The Rule of Law” în Michigan Law Review, vol. 101, nr. 7, p. 2300.
[13] Michael Trebilcock şi Ronald Daniels (2010), Rule of Law Reform and Development Charting the Fragile Path of Progress, Edward Elgar Publishing Limited, Cheltenham, p. 65.
[14] Mark Plunkett (2005), „Re-establishing the Rule of Law” în Gerd Junne şi Willemijn Verkoren, Postconflict Development: Meeting New Challenges, Lynne Rienner, Londra, p. 75.
[15] Norberto Bobbio (1989), Democracy and Dictatorship: The Nature and Limits of State Power, Polity Press, Minneapolis, p. 88.
[16] Mark Plunkett (2005), „Re-establishing the Rule of Law” în Gerd Junne şi Willemijn Verkoren, Postconflict Development: Meeting New Challenges, Lynne Rienner, Londra, p. 89
[17] Pentru o discuţie mai amplă asupra acestui subiect vezi. Ali Wardak, Jirga - A Traditional Mechanism of Conflict Resolution in Afghanistan, data accesării: 06.10.2014.
[18] Ibidem. Pentru mai multe detalii legate de configuraţia şi structura Loya Jirga poate fi consultat primul capitol.
[19] Joris Voorhoeve (2007), From War to the Rule of Law, Amsterdam University Press, Amsterdam, p. 99.
[20] Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces (2009), Police Reform, DCAF Backgrounder, p. 2, data accesării: 10.10.2014.
[21] Ibidem, p. 2.
[22] Kirsti Samuels (2006), „Rule of Law Reform in Post-Conflict  Countries Operational Initiatives and Lessons Learnt”, Conflict Prevention & Reconstruction Social Development Department, Banca Mondială, Washington, p. 9.
[23] Joris Voorhoeve (2007), From War to the Rule of Law, Amsterdam University Press, Amsterdam, p. 109.
[24] ONU (2011), „Criminal justice reform in post-conflict States: A guide for practitioners”, ONU, New York, p. 85.
[25] Philippe Le Billon (2008), „Corrupting Peace? Peacebuilding and Post-conflict Corruption” în International Peacekeeping, vol. 15, nr. 3, p. 344.
[26] Kirsti Samuels (2006), „Rule of Law Reform in Post-Conflict  Countries Operational Initiatives and Lessons Learnt”, Conflict Prevention & Reconstruction Social Development Department, Banca Mondială, Washington, p. 12.
[27] Convenţia poate fi consultată aici, data accesării: 10.10.2014; Scopul aceste convenţii este: de a promova şi solidifica măsurile de prevenire şi combatere a corupţiei mai eficient; de a promova, facilita şi susţine cooperarea internaţională şi asistenţa tehnică în prevenirea şi lupta împotriva corupţiei, încluzând recuperarea averilor; nu în ultimul rând, promovarea integrităţii şi a gestionării corespunzătoare a proprietăţilor publice.
[28] Joris Voorhoeve (2007), From War to the Rule of Law, Amsterdam University Press, Amsterdam, p. 113. Pentru o privire mai aprofundată vezi şi aici, data accesării: 11.10.2014.
[29] Kirsti Samuels (2006), „Rule of Law Reform in Post-Conflict  Countries Operational Initiatives and Lessons Learnt”, Conflict Prevention & Reconstruction Social Development Department, Banca Mondială, Washington, p. 3.
[30] Ibidem, p. 3.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite