În haită nu îţi dai demisia de onoare!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când organizarea sistemului politic este de tip „gang”, între infractori există un cod moral: securitatea infracţională a grupului FOTO cotidianul.ro
Când organizarea sistemului politic este de tip „gang”, între infractori există un cod moral: securitatea infracţională a grupului FOTO cotidianul.ro

Noul eşec al clasei politice din România, aflat în desfăşurare zilele acestea, nu pot să îl pun decât pe seama imaturităţii politice (a politicienilor), etice (a societăţii), democraţiei şi moralităţii (cetăţenilor).

Faptele care coincid sunt complicate tocmai prin simplitatea lor: dosar Şova – Parlamentul îl apără – opoziţia vrea moţiune de cenzură – premierul este învinuit penal – se cere demisia de onoare – premierul refuză şi acuză lovitură de stat.

Punctul central este reprezentat de acuzaţiile contra unui prim-ministru aflat în funcţie, o premieră pentru România. Argumentele pro şi contra demisiei imediate (aşa cum a fost cerută prompt de preşedintele Iohannis) sunt valide în funcţie de reperul la care ne raportăm. Dacă luăm ca model democraţiile occidentale spre care aspirăm, atunci demisia promptă nu doar că se cere, dar este impetuos necesară. Însă, România este departe şi diferită de idealul spre care încă mai aspiră.

În primul rând, demisia dintr-o funcţie publică, mai ales de rang înalt, din motive de simplă onoare este percepută ca fiind fie o slăbiciune, fie o necesitate, în funcţie de câteva repere existenţiale ale poporului respectiv.

În societăţile consolidate şi cu o îndelungă practică democratică, intrarea în politică reprezintă fie o încununare de statut (atunci când probitatea profesională este maxim îndeplinită, iar politica este un serviciu adus benevol societăţii), fie o obligaţie socială în urma unui capital simbolic imens (când implicarea în viaţa comunităţii impune ca persoana să treacă natural de la statutul de lider informal la lider reprezentativ). Mai mult, aceasta se petrece în funcţie de direcţia doctrinară a formaţiunilor politice. Componenta financiară, de îmbogăţire prin politică, fiind terţiară sau chiar complet exclusă (din raţiuni de sancţiune juridică, electorală şi socială). Nu faci bani în politică, ci faci politică după ce ai făcut bani!

În schimb, în democraţiile slab consolidate, lucrurile se petrec ca la noi, pe dos! România captivă a grupurilor de interese strict financiare a dezvoltat o pseudo-democraţie de tip sud-american cu grupuri ermetice de tip mafiot, organizate ca şi carteluri infracţionale.

Politica nu este decât un mijloc de a facilita devalizarea resurselor nerevendicate, adică ale Statutului sau ale „tuturor” (deci ale nimănui, cum ne-a învăţat comunismul!).

Demisia e derizorie când „gang”-ul te apară

Evident că organizarea sistemului politic este de tip ”gang” (bandă neaoşă de borfaşi) şi nicidecum pe bază de merite sau de conştiinţă civică sau comunitară. Între infractori există cod moral, dar acesta nu are scopul protejării comunităţii, ci doar a securităţii infracţionale a grupului. Deci, demisia de onoare înseamnă să nu pleci decât când ”gaşca” ta pe care o hrăneşti şi care te apără decide că îţi şchioapătă genunchiul. Adică nu le mai foloseşti!

În al doilea rând, cum rămâne cu presiunea publică? Mai ales că demisia de onoare poate fi cerută şi în stradă (deşi când lumea te dă practic afară, nu prea mai este onorabil!). Ei, pentru asta este nevoie ca electoratul, cetăţenii majori şi conştienţi ai ţării să îndeplinească şi ei câteva condiţii.

Mai întâi, este musai ca electoratul să aibă un sistem de valori civice care să permită evaluarea politicienilor pe criterii de performanţă de politici publice.

În momentul în care covârşitoarea majoritate a populaţiei României habar nu are despre atribuţiile exacte ale unui parlamentar, primar, senator, ministru, secretar de stat sau consilier, a vorbi despre conştiinţa civică este pură utopie.

Apoi, oamenii poporului acesta trebuie să aibă un sistem de valori etice, morale, sănătoase fiindcă ”onoarea” este definită axiologic, ca o componentă a sistemului de valori. În funcţie de cât este preţuită social, atâta presiune poate pune şi la nivel reprezentativ. Din păcate, sistemul etic este strâns legat de nivelul economic şi de educaţie (profesională, culturală şi, mai ales, civică). În România sistemul de valori a fost erodat de-a lungul timpului de supunere, ”mica învârteală” şi ”ciubuc”. La ora actuală mica corupţie la orice nivel al societăţii duce onoarea civică doar la nivel de pretext de bătaie la beţie. Am putea de asemenea adăuga şi componenta religioasă (de supunere) sau de tradiţie populară (”Capul plecat, sabia nu-l taie”), dar cred că este suficient pentru un tablou şi aşa larg şi trist.

Vizavi de moralitate, vreau doar să mai constat doar un aspect psihologic neglijat prea mult: există multe tipuri de erori de evaluare a moralităţii: minimalizarea (”Lasă că nu e chiar aşa de rău ce-a făcut!”), difuziunea responsabilităţii (”Lasă că şi alţii au făcut!”), schimbarea criteriului evaluării (”Da, e rău, dar a făcut şi atâta bine!”). Acestea nu sunt decât erori grosolane de logică, fiindcă fapta trebuie judecată în sine, luată independent vizavi de un reper moral (”să nu faci rău!”) şi nu comparativ cu alte fapte sau persoane. Din nefericire pentru asipraţiile noastre umaniste, sistemul este prea adânc împământenit în psihologia noastră românească.

Slaba reactivitate a românilor faţă de abuzurile la care sunt supuşi (chiar mai ales moral!) o pun pe  cauza capturării vieţii publice de non-valori (culturale, profesionale şi politice), a educaţiei învechite şi rudimentare din punct de vedere civic (a se vedea recentul scandal al orelor de religie!), a sistemelor politice de tip mafiot şi (doar până recent) de impotenţa justiţiei.

Paradox: demisiile de onoare, semn de slăbiciune

Astfel, este normal ca Victor Ponta să nu demisioneze! Grupul de interese care îl susţine este mai puternic decât instinctul de conservare al partidului. Gaşca e haita, partidul este doar o mulţime nedefinită de membri care votează cu cine este în vârful piramidei, indiferent de ce face! Cu cât membrul este mai jos pe scara ierarhică cu atât este mai în afara haitei şi, paradoxal, mai aproape de popor. Şi se comportă ca atare! Nu reacţionează, nu îşi ceartă reprezentanţii, delegaţii, şefii. Sindrom Stockholm în toată regula: ”Mă mai bate câteodată, dar ce să-I fac? E omul meu…”.

De partea cealaltă, eroare fundamentală a opoziţiei: eşecul anunţat al moţiunii (a se vedea testul senatorilor PNL picat la votul contra Şova) şi întrebările nerezolvate vizavi de implicarea Alinei Gorghiu în fix aceiaşi speţa cu Ponta şi Şova (Rovinari). Mai mult, nu ajută nici coincidenţa învinuirii penale a lui Victor Ponta (tind să o consider o coincidenţă temporală) cu intenţia depunerii moţiunii. Astfel, au dat pe bună dreptate argumente prim-ministrului să strige ”lovitură de stat”. Însă, dosarul îşi urmează cursul şi, dacă faptele vor fi probate în instanţă, lovitura asta de stat a căpătat formă doar prin incompetenţa liberalilor!

Puţinele demisii de onoare, ultima fiind a lui Crin Antonescu, sunt considerate semne de slăbiciune. Antonescu şi-a asigurat o ieşire onorabilă care nu i-a ajutat la aparent nimic. Însă, a salvat (temporar, din păcate) partidul, iar faptul că eşecul l-a tratat prin asumarea responsabilitaţii îi dă o şansă de revenire prin decenţă. Dacă decenţa ar putea avea un loc, eventual de-a dreapta meritocraţiei.

Dacă PSD nu îşi dă reset, va pierde fundamental în faţa românilor care au început din iarnă să se trezească. Grav este pentru ţară că nu există o alternativă, fiindcă PNL nici măcar estrogeni nu emană ca să nu mai vorbim de testosteronul necesar unei mândrii la guvernare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite