În istorie şi pe tabla de şah, regele rămâne până la capăt!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marşul PSD de la Craiova
Marşul PSD de la Craiova

În data de 10 decembrie 2017, zi în care, la nivel mondial se sărbătoreşte Ziua Mondială a Drepturilor Omului PSD a dovedit, la Craiova, că este demnul urmaş al Partidului Comunist Român la nivelul eliminării adversarilor politici.

Vestea morţii fostului rege Mihai I, la 5 decembrie 2017, i-a făcut să anuleze mitingul „contra statului paralel“ de pe 9 decembrie 2017. Sperau să uimească mapamondul cu 30.000 de oameni, dar vestea decesului fostului rege le-a venit mănuşă, pentru că nu puteau să adune atâţia oameni la un loc. Deja anularea mitingului stârnea revoltă prin primăriile judeţului Dolj, cândva judeţ fruntaş în muncă, azi judeţ fruntaş în acordarea ajutoarelor sociale. Primăria Craiova doar ce anunţase că venea vremea împărţirii pomenilor electorale de sezon, doar că ar fi urmat să nu vină nimeni şi asistaţii îşi aşteptau răsplata votului de la parlamentarele din 2016 şi localele din vara lui 2017. Atunci, în mintea liderilor craioveni ajunşi, prin mijloace de ei ştiute, prin Bucureşti, a încolţit ideea să adune măcar 8 000 de oameni la un aşa-zis „marş al recunoştinţei“ în memoria regelui Mihai, duminică 10 decembrie 2017.

Pe conturile lor de socializare, oficialii PSD-ului au spus că regele Mihai a semnat decretul de înfiinţare a Universităţii din Craiova şi a Filarmonicii Oltenia. Acestea sunt jumătăţi de adevăr, expuse în stil pesedisto-comunist. În toată istoria monarhiei, cu excepţia monarhiei autoritare a regelui Carol al II-lea (1938-1940), dictaturii antonesciene (1940-1944, când totuşi regele mai semna unele decrete date de Antonescu n.a.) şi a grevei regale din 21 august 1945-7 ianuarie 1946, guvernul dădea decrete, pe care regele le semna, dându-le astfel putere executorie.

Aşadar, guvernul Petru Groza, instalat prin forţă şi dictat la 6 martie 1945,  a dat cele două decrete, pe care regele le-a semnat. Evident că relaţia dintre comunişti şi regele Mihai a fost departe de a se fi desfăşurat în coordonate normale. Comuniştii aveau interesul să scape de adversarii din partidele istorice, dar nici membrii partidelor istorice nu făcuseră fapte de laudă, nu fuseseră „corifeii democraţiei“, aşa cum s-au bătut cu pumnul în piept după 1990. Au venit la putere, în 1996 cu metehnele şi neînţelegerile din perioada interbelică, uitând că România mai parcursese încă 50 de ani în istoria sa. La alegerile din 2000, le-a întors spatele inclusiv electoratul lor tradiţional. Regele Carol al II-lea le interzisese în 1938 activitatea politică. Aşadar, dictatura în România începuse din 1938, nu din 1945.

În noiembrie 1947, regele Mihai I plecase la Londra, însoţit de mama sa, regina Elena pentru a lua parte la nunta reginei Elisabeta a II-a, vară cu regele Mihai I. A fost condus la aeroportul Băneasa cu alai. Regele Mihai avea să îşi amintească peste ani, că oamenii erau relativ bucuroşi. La întoarcerea sa, pe 21 decembrie 1947, atmosfera a fost rece, comuniştii crezând că regele va rămâne în exil, că va dezerta. Regele Mihai a menţionat în interviurile sale că atunci a văzut că oamenii erau reci, posomorîţi, ca şi cum ar fi fost aduşi cu forţa. Circulaţia în zona Palatului Regal fusese blocată, locurile unde se adunau adepţii regimului monarhic erau cumva izolate „din raţiuni de siguranţă“. Aşa arăta şi în data de 10 decembrie 2017, Craiova. Centrul era închis, în timp ce străzile mici care leagă centrul de Calea Bucureşti erau pline de maşini care trebuiau să ocolească Centrul.

Dintre cei care l-au considerat model, mulţi au făcut-o din cauza propriei lor incapacităţi de a crea, de a deveni modele. Mulţi adepţi ai monarhiei au văzut în defunctul rege modul de a se căţăra în politică, de a ajunge în vârf, poate de a instaura monarhia.

Ştim ce a urmat, la 30 decembrie 1947, guvernul comunist îl obliga să abdice, iar pe 3 ianuarie 1948, îl trimitea în exil pe rege, pornind apoi o campanie denigratorie. Totuşi, comuniştii români se comportaseră cu oarecare frică, nu de Dumnezeu,  ci de Tătucul Stalin care îl decorase pe regele Mihai I pentru actul de la 23 august 1944. Practic, prin acţiunea sa, regele Mihai I i-a deschis Armatei Roşii calea spre câmpiile Europei Centrale. Toţi mareşalii şi generalii sovietici la un loc, în frunte cu Jukov, Malinovski ori Tolbuchin nu i-ar fi adus atâtea victorii. Comuniştilor le-a fost frică de rege, se vede că le este frică şi acum, când doar corpul său neînsufleţit mai este pe pământ.

Nu este locul acum să discutăm cât de mult a reuşit sau cât nu a reuşit regele detronat să coalizeze exilul românesc. Sau ce a făcut bine, ori ce nu a făcut bine, în timpul celor două domnii 1927-1930, 1940-1947. Actul de la 23 august 1944, oricâte controverse va mai isca, a fost actul care i-a adus Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României locul binemeritat în Istoria Neamului Românesc. După doliul de cel puţin 40 de zile, la care orice creştin, bun sau rău are dreptul, istoricii vor putea să se apuce în sfârşit de treabă. Măcar acum, deoarece, sincer, cât a trăit regele (şi a trăit în ciuda multora, aproape un secol! n.a.), nu prea au fost interesaţi să îi asculte povestea. Nici adepţii monarhiei, nici adversarii ei, nici istoricii contemporani nu au înţeles importanţa faptului că regele Mihai a fost printre ultimii suverani în viaţă care conduseseră în anii celui de-al doilea război mondial. Aşa ca să mai dau un motiv în plus să fiu înjurat, mai spun că a mai rămas un singur lider în viaţă, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, rege al Bulgariei între 1943 şi 1946 şi fost prim-ministru al Bulgariei, în perioada 2001-2005. Regele Mihai I intrase în al şaptelea deceniu de la detronarea sa. Din 2016, se retrăsese din viaţa publică, din cauza degradării stării de sănătate, degradare accentuată şi de faptul că soţia sa, regina Ana murise la 1 august 2016. Dintre cei care l-au considerat model, mulţi au făcut-o din cauza propriei lor incapacităţi de a crea, de a deveni modele. Mulţi adepţi ai monarhiei au văzut în defunctul rege modul de a se căţăra în politică, de a ajunge în vârf, poate de a instaura monarhia. Casa Regală, al cărei statut încă este tergiversat de cuplul Dragnea-Tăriceanu, pentru a fi votat în Parlament nu se ştie dacă va putea să supravieţuiască politic. 90% din popularitatea Casei Regale se datorau bătrânului rege Mihai, acum dispărut dintre noi. Că se vrea, că nu se vrea, pentru monarhişti,  moartea regelui echivalează cu un seism de 7-8 grade pe scara Richter. Unii adulatori ai monarhiei visează la canonizarea regelui, alţii la continuarea luptei de către moştenitoarea sa, principesa Margareta. Deşi are şi ea unele fapte meritorii, imaginea sa nu va putea să suplinească absenţa pământească a regelui Mihai, oricât s-ar fotografia în doliu, lângă portretul regelui.

În 1990, regele Mihai I a fost întors din drum de către regimul Iliescu, acesta nefiind încă stăpân pe poziţii. În aprilie 1992, comuniştii care s-au lepădat de Ceauşescu, până să cânte cocoşul de două ori la Kremlin, nu se dezbrăcaseră de vechile obiceiuri staliniste şi au zis să vadă ce se întâmplă dacă regele vine în ţară. Faptul că în cele trei zile ale Paştilor din anul 1992 (25-27 aprilie 1992), vreun milion de oameni asaltând Capitala, au ieşit să îl vadă pe rege, i-a determinat pe neocomuniştii de la Bucureşti să înţeleagă faptul că regele încă putea reprezenta un pericol pentru ei. Ion Iliescu se pregătea să devină preşedinte în primul mandat în baza Constituţiei din 1991, aşa că regele nu a mai fost lăsat să vină până în 1997. Campania electorală pierdută de PDSR (actualul PSD) în 1996, în favoarea Convenţiei Democrate din România (CDR), a fost însoţită de manifeste aruncate din avion în care lumea era speriată cu „vine regele“. Ziarele în care Emil Constantinescu afirma că dacă va fi ales preşedinte va „preda puterea Majestăţii Sale Regelui Mihai I“ erau afişate în toate judeţele ţării, mai ales în Oltenia.

Seniorul Corneliu Coposu murise în 11 noiembrie 1995, iar CDR s-a făcut de râs. Summitul NATO de la Madrid din 1997 ne-a lăsat pe lângă alianţă, ceea ce a însemnat moartea politică a lui Emil Constantinescu. Acesta a acordat cetăţenia regelui Mihai I, făcând o reparaţie istorică.

Ce a început în 1997 şi nu s-a terminat nici azi, la două decenii, a fost un lung proces de restituire a proprietăţilor celor deposedaţi de către autorităţile instalate după 6 martie 1945. Procesul a fost unul anevoios şi controversat. Au fost şi oameni îndreptăţiţi să primească proprietăţi, dar şi şarlatani de ocazie, care le-au cumpărat pe nimic drepturile litigioase şi a început devalizarea României. Curentul monarhist a crescut în intensitate, pentru că foştii proprietari, mulţi care făcuseră puşcărie politică, ori erau urmaşi ai deţinuţilor amnistiaţi în 1964 şi-au făcut calculul că dacă „îşi ia regele ce are, luăm şi noi“. După moartea CDR şi a PNŢ-CD, PNL, PSD şi PD cu derivatele lor conjuncturale s-au prins în hora retrocedărilor. Unii au luat cât au putut, inclusiv Paul de România, nepotul regelui Carol al II-lea, din partea primului său fiu, Carol Mircea, alţii încă mai aşteaptă să transforme în beneficii celebrele acţiuni la „fondul Proprietatea“.

Necesitatea restituirilor a dus la abuzuri, la accelerarea jafului asupra industriei. În orice caz, mulţi din cei îndreptăţiţi să primească restituiri s-au ales cu „praful de pe tobă“. Ca să vedem dimensiunea jafului în numele restituirilor, este de ajuns să vedem dosarele aflate pe rol la DIICOT, la DNA, unde figurează nume de frunte din politica românească.

Când a văzut PSD, venit la putere în 2000, că nu e rost de intrare în NATO, întrucât multe state adversare ale primirii României în NATO erau monarhii constituţionale, s-a gândit să se apropie de regele Mihai. Aşa cum se arată în lucrarea scrisă de către doamna scriitor Carmen Zamfirescu, intitulată „Regele Mihai I în slujba neamului şi a ţării - Diplomaţia regală pentru integrarea euro-atlantică a României“, apărută la Craiova, Editura Revers în 2014, singura carte de până acum care a prezentat acest subiect, regele Mihai I şi-a făcut datoria, pentru a doua oară, după momentul 23 august 1944. Cartea prezintă „lupta pe care Majestatea Sa, Regele Mihai I a trebuit să o ducă în propria ţară cu închistarea autorităţilor de la Bucureşti,care nu doreau să-i recunoască dreptul legitim dobândit la naştere de cetăţean al României şi abuziv retras de comunişti şi în exterior, încercând să arate că România trebuie să se înscrie temeinic pe traiectoria acceptării valorilor democratice, specifice statului de drept, o condiţie sine qua non a apartenenţei la NATO şi Uniunea Europeană. Prin stilul în acelaşi timp ştiinţific, dar şi plăcut, cartea este deopotrivă un omagiu, dar şi un argument solid din punct de vedere istoric, al rolului Majestăţii Sale Regele Mihai I în integrarea euro-atlantică a României. Cele 14 vizite efectuate în republici şi monarhii au arătat lumii întregi că Majestatea Sa Regele Mihai a continuat să reprezinte un etalon al diplomaţiei, contribuind la sporirea prestigiului Ţării“. Activitatea regelui Mihai I a contribuit la schimbarea atitudinii Occidentului şi în 21-22 noiembrie 2002, la Summitul de la Praga, România a obţinut mult râvnita invitaţie de aderare.

După 1 ianuarie 2007, când România a devenit membră a UE, relaţia Rege-Guvernul României s-a cam răcit.

Împreună cu doamna scriitor Carmen Zamfirescu, am publicat cartea România între şah mat şi remiză - 23 august 1944, Editura Revers, Craiova, 2014, lansată la 23 august 2014, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa, la exact şapte decenii de la acest act istoric indisolubil legat de activitatea şi personalitatea regelui Mihai I al României. Atunci am scris că România a repurtat o remiză la masa de şah a istoriei.

În curând se fac 70 de ani de la detronarea şi exilarea regelui Mihai I. Nu peste mult timp, trupul fostului rege va fi adus cu avionul în România, al cărei şef de stat a fost. În România, se vor derula ultimele evenimente ale funeraliilor naţionale cuvenite unui fost şef de stat.

După 1 ianuarie 2007, când România a devenit membră a UE, relaţia Rege-Guvernul României s-a cam răcit. Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe rege de „trădare“, nu pentru că aşa credea, ci pentru că avea lucruri de împărţit cu PSD-ul. Faptul că a năşit copilul lui Paul de România a arătat că Traian Băsescu s-a poziţionat clar împotriva regelui Mihai şi a anturajului acestuia. Manevra regelui Mihai de a schimba legea salică şi a o propune pe Margareta este contestată. În data de 25 octombrie  2011, regele Mihai I se adresa din nou Parlamentului României, la 65 de ani după momentul 1946 (când deschisese, în calitate de rege, sesiunea Parlamentului rezultat după alegerile din acel an). Patriarhul României şi Preşedintele Băsescu nu au venit, iar Ion Iliescu i-a întins mâna regelui. Regele a refuzat, parcă spunându-i lui Iliescu, „gata, bolşevicule, s-a terminat!“ Proiectul de ţară post-decembrist, aderarea euro-atlantică s-a încheiat şi de zece ani, acum, când se apropie Centenarul Marii Uniri, noi nu mai avem proiect de ţară.

Regele Mihai a primit dreptul de folosinţă pe durata vieţii, asupra Palatului Elisabeta în 2001, (drept pe care, să ne înţelegem, îl are în România orice şef de stat român după ieşirea din funcţie n.a.) şi a primit înapoi domeniul regal de la Săvârşin. În 2008, familia regală a primit Castelul Peleş, Castelul Pelişor şi Foişorul, pe care le-a lăsat în circuitul turistic, în schimbul unei chirii din partea statului român.

În 2014, Victor Ponta încerca să devină un fel de prinţ neîncoronat, cu manifestări pe stadioane, în timp ce autocare de pesedişti (ştabi, unul şi unul, care mai de care vrând să arate cât de bine se pot înţoli cu pălării şi papioane, vorba oltenilor n.a.) poluau atmosfera la celebrele petreceri ale Casei Regale, cu ocazia zilei de 10 Mai, numite „Garden Party“. Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) era umplută până la refuz de membri ai ALDE, formaţiunea politică a lui Călin Popescu Tăriceanu.

După dezastrul PSD şi al lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, prin 2015, ANRM a făcut implozie, pe fondul unor „neînţelegeri interne“. Să nu uităm că regele Mihai îl inclusese în linia de moştenire pe singurul său nepot de sex masculin, Nicolae, devenit principe, la 1 aprilie 2010, care însă, pe fondul unor dispute interne a fost scos de către regele Mihai din calitatea de prinţ şi de participant la linia de succesiune, în 2015, după ce se văzuse că popularitatea sa o umbrea pe cea a principesei Margareta.

Monarhistă convinsă, realizatoarea TV Marilena Rotaru, care alături de realizatorul Vartan Arachelian îi luaseră regelui Mihai I primele interviuri după 1990, a dispărut de pe firmament, emisiunea „Ora Regelui“ de pe postul naţional de televiziune fiind realizată de Camelia Csiki, realizatoare pe care aţi văzut-o recent vărsând nişte lacrimi de crocodil în care nici ea nu credea, prin Elveţia, de unde trebuia să transmită, pe banii noştri ai românilor, ce se petrecea la reşedinţa marelui dispărut nu să îşi etaleze propriile „fasoane“ actoriceşti. Au şi monarhiştii socotelile lor, aşa că e mai bine să îi lăsăm să şi le rezolve cum or şti mai bine.

Să revenim însă la ziua de 10 decembrie 2017. PSD, partidul-stat creat de Ion Iliescu vrea practic să îl exileze din nou pe regele Mihai, după moarte, de data asta din memoria oamenilor. Şi cum putea să o facă, decât, în stilul mineriadelor post-decembriste. Liderii PSD au primit „ordinul de zi pe unitate“ să scoată „din pământ, din iarbă verde“ 8 000 de participanţi. Nu conta calitatea ci, cantitatea. Am ieşit să văd „minunea“ pe care trompetele din presa controlată de PSD au cântat-o. Nu cred că erau mai mult de 1000-1500 de participanţi: oameni indiferenţi, înfofoliţi de frig, dirijaţi de „oameni de partid“ îmbrăcaţi musai în geacă roşie (la marş de doliu). Unii dintre ei întrebaţi de reporteri, abia au fost în stare să spună de ce veniseră, fără a spune măcar o vorbă despre ce a reprezentat regele Mihai I în istoria României şi despre rolul acestuia în integrarea euro-atlantică a României. Am recunoscut printre ei directori de şcoală puşi de PSD, diverşi funcţionari.  

Mi-am amintit fără să vreau de momentul 21 decembrie 1947, când regele a fost întâmpinat cu o atitudine de genul „mai bine rămâneai acolo, noi voiam să arătăm că ai dezertat“. Cu bunele şi relele sale, regele Mihai I a fost ultimul mareşal al României, în calitate de suveran şi şef al Armatei Române. Statuia de lângă Universitate trebuia păzită în perioada 5-16 decembrie 2017 de o gardă militară, ceremonia de comemorare trebuia să se facă legal cu o gardă de onoare. Coincidenţa face ca Şeful Marelui Stat Major al Armatei Române să fie craiovean şi apropiat de PSD Dolj. „Armata a ascultat ordinele partidului şi a stat cuminte în cazărmi“, ca în 1989..

Plecând dezamăgit, am ajuns în faţa Prefecturii Dolj  văzând grupurile de pesedişti cu nelipsiţii „oameni de partid“ în roşu cum făcuseră „stânga-mprejur“, de parcă sunase goarna de alarmă. Grupuri, grupuri fugeau de statuia la  care fuseseră să se reculeagă. Unele doamne, mai aranjate spuneau că bine că au mai ajuns în Craiova, să mai viziteze „Mercurul“ (celebrul supermagazin craiovean încă din anii comunismului n.a.) să mai ia ceva pentru că tot se apropie sărbătorile. Mă întreb şi eu de unde are PSD bani să plătească autocare?

Toate aceste lucruri petrecute în data de 10 decembrie 2017 dovedesc, o dată în plus, că PSD trăieşte într-un stat paralel, creat de liderii săi pentru ei înşişi.

Apropiindu-mă de doi poliţişti care asigurau ordinea publică, am rostit cu voce tare că „ăştia nu sunt din Craiova, cine ştie de unde au fost aduşi“. Unul dintre oamenii legii mi-a spus, fără să îl cunosc, fără să mă cunoască. „Sunt autobuzele la Carol (Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova), îi aşteaptă“.  Ce dreptate aveau oamenii legii! În zona Stadionului Tineretului (Str.Ştirbei Vodă din Craiova, la intersecţia cu Strada Câmpia Islaz, spre Ciupercă n.a.), un microbuz verde înmatriculat în Bulgaria, cu numărul BH 6001 AA (număr de Vidin) a fost filmat de către jurnalistul craiovean Bogdan Ciurezu de la „Jurnal de Craiova“ cum aştepta pesediştii să se înghesuie în mijlocul de transport, cu mult peste capacitatea acestuia. Un pesedist l-a lovit pe jurnalistul craiovean Bogdan Ciurezu, aşa cum reiese din videoclipul live postat de acesta pe Facebook. Dacă ar fi fost „marş de recunoştinţă“, de ce un jurnalist care îşi făcea meseria şi îi întreba pe participanţii la „marşul recunoştinţei“ a fost bruscat de către un pesedist de vârsta a treia? Jurnalistul craiovean Bogdan Ciurezu a dat dovadă de profesionalism şi nu a răspuns provocării acelui bătrân. Jurnalistul Bogdan Ciurezu a continuat deplasarea pe jos către Sala Polivalentă din Craiova, unde a mai filmat un autocar, cu numere de Dolj - DJ 91 BFL, aparţinând firmei „BARAPET“, care a încărcat pesediştii adunaţi acolo.

Toate aceste lucruri petrecute în data de 10 decembrie 2017 dovedesc, o dată în plus, că PSD trăieşte într-un stat paralel, creat de liderii săi pentru ei înşişi. Nu ştim câţi oameni din Craiova, în afara oficialităţilor PSD, s-au dus la aşa-zisul „marş de recunoştinţă“ care semăna cu o mineriadă iliesciană. Cei prezenţi erau fie asistaţi social, fie angajaţi la instituţiile controlate politic de PSD. Toţi plecaseră de acolo de parcă ar fi zis „“gata s-a terminat şi cu regele!“ PSD a acţionat la Craiova exact conform învăţăturilor marelui cârmaci Iliescu. A aranjat o acţiune de faţadă, a trântit nişte flori, au venit televiziunile, presa şi gata! PSD are treburi mai importante, cică să lupte cu „statul paralel “. Cam rău pentru ei: soţul Gabrielei Firea tocmai a anunţat că va face grevă contra măsurii Guvernului Tudose îndreptate contra primarilor. Să se fi mutat Pandele în „statul paralel“? Tot în „statul paralel“ pare să se fi mutat şi „Chirică de la Iaşi“. În decembrie 1989, tot de pe la Iaşi a început, dar treaba nu a continuat. În schimb, s-a aprins o scânteie puternică la Timişoara. Acolo, pe tărâmul lui Grindeanu, primarul Robu de la PNL nu este nici el de acord cu propunerile PSD. În Parlament, pesediştii vor să îşi scape infractorii, în timp ce se vor vota legi care să-i bage la puşcărie pe patronii care nu vor plăti contribuţiile sociale.

După ce Liviu Dragnea a bătut câmpii cu „statul paralel“, „manevrele lui Soroş“, s-ar putea să zică ceva de „agenturili străine“, de „elementili huliganice“! Poate că la un viitor miting, unde va ieşi să le vorbească celor un milion aduşi de Codrin şi Olguţa, Firea o să îi zică: „Mai dă-le, Nicule un voucher de vacanţă!“ Liviu Nicolae Dragnea se va uita întrebător la Mihai Tudose, a cărui faţă pământie îi va răspunde non-verbal că nu se poate.

Ce nu a înţeles şi nu va înţelege PSD este că pe regi îi poţi detrona, exila, dar din memorie şi din istorie nu-i poţi da afară!

Notă: Vreau să precizez că punctele de vedere exprimate mai sus nu au legătură cu postul didactic ocupat, activitatea didactică şi de cercetare efectuate în instituţia în care îmi desfăşor activitatea, nu au legătură cu instituţia în sine şi nici nu reprezintă punctul de vedere al acesteia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite