În numele prezenţei la urne, al votului şi al Sfântului Mandat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cu peste 15.000 de preoţi şi diaconi, Biserica are în continuare un potenţial mobilizator pe care aparatele de partid slăbite de noua lege a finanţării cu greu o mai pot asigura” DESEN: Vali Ivan
„Cu peste 15.000 de preoţi şi diaconi, Biserica are în continuare un potenţial mobilizator pe care aparatele de partid slăbite de noua lege a finanţării cu greu o mai pot asigura” DESEN: Vali Ivan

O găselniţă mai mult sau mai puţin nouă a politicienilor dâmboviţeni de stânga, luatul la braţ cu Dumnezeu şi cu tot clerul bisericesc, revine în campania electorală cu o opulenţă greu de atribuit unui creştin sadea. Auto-plasarea umilă sub auspiciile unui plan divin când vine vorba de cariera politică mai longevivă decât un Sequoia, legitimarea prin activitatea religioasă, descifrarea laicului prin religios.

Acest triumvirat conceptual pare să fie un element must-have în campaniile unor politicieni care merg pe reţeta unei inginerii sociologice probate. Toate aceste forme de sincretism electoral sunt hilare atunci când sunt asociate cu personaje al căror nume apare în dosare în care în dreptul cuvântului prejudiciu sunt trecute zeci de milioane de euro. ”Să ştiţi că pe mine Dumnezeu m-a ajutat întotdeauna”, declara candid Marian Vanghelie într-o emisiune în care a fost invitat în calitate de candidat la Primăria Sectorului 5. Este mesajul pe care Vanghelie îl serveşte, printre sughiţuri spasmodice, unui electorat de stânga pe care a contat întotdeauna la vot – acel electorat ţinut captiv de ajutoare sociale, cu o credinţă puternică într-un fatalism mioritic. Acest fatalism îl face, practic, compatibil cu candidatul care este în fond, modelat din acelaşi aluat, doar că mai norocos prin mirungerea simbolică a divinităţii. Acest mesaj exprimă legătura unui om nedreptăţit de justiţie cu o divinitate pentru care judecata pământească este echivalentul unei suferinţe purificatoare. Putem considera, aşadar, că după oprobiul îndurat şi după câteva luni de închisoare, Marian Vanghelie vine în faţa alegătorilor ca după un al doilea botez –neîntinat, neatins de fărădelegi şi aflat în punctul zero al unei noi vieţi.

Alegerile locale permit mai mult poate decât alte tipuri de alegeri adoptarea unui mesaj din zona religiei, pentru că, mai cu seamă în oraşele mici, în sate şi comune, tandemul preot – primar trebuie să funcţioneze şnur. Tocmai de aceea, slujbele de dinaintea alegerilor sunt presărate cu îndemnuri la vot mai mult sau mai puţin explicite. Să ne amintim episodul din 2014 când un preot de la Mănăstirea Cozia a distribuit enoriaşilor câte un răvaş prin care îi îndemna să voteze cu Victor Ponta. Sigur, profilul socio-demografic al candidaţilor care au votat cu Ponta la prezidenţale a arătat apoi că el a fost preferat de alegătorii cu vârsta cuprinsă între 50-65 de ani (>30%), cu studii mai reduse, din mediul rural. Adaptarea mesajului la profilul electoratului pe care conta stânga în mod tradiţional, checked. Dar asta contrazice, desigur, nevoia de a vedea un PSD reformat, aşa cum îl vor liderii săi. Discursiv vordind, îl tot vor reformat de la Iliescu încoace.

O mostră de militantism religios cu un efect de-a dreptul orbitor pentru restul mesajelor se poate observa în cazul Gabrielei Vrânceanu Firea, care mizează în mod clar pe cartea tradiţionalistă, deşi a abandonat retorica familistoidă şi profund heterocentrică. Printre mesajele care chiar au legătură cu un program de guvernare locală, pe pagina de Facebook a sus-numitei putem vedea o icoană cu Sfântul Serafim de Sarov, un articol despre ”Sfânta Monica, ocrotitoarea soţiilor necăjite”, dar şi o propagandă febrilă în legatură cu un pelerinaj pe care soţul ei, Florentin  Pandele, l-a organizat în Voluntari, acolo unde candidează. În ultima săptămână, cei doi au postat aproape zilnic mesaje despre sosirea Brâului Maicii Domnului la Catedrala din Voluntari. ”De-a lungul vremii, Braul Maicii Domnului a vindecat nenumarati bolnavi, in special cei atinsi de cancer si a ajutat sa nasca o multime de femei care nu puteau avea copii. Tamaduirea acestora s-a produs prin purtarea in jurul taliei a unei panglici care a fost atinsa de racla in care se pastreaza braul Maicii Domnului” – o parte din mesajul care apare la descrierea unui eveniment de pe Facebook dedicat acestui pelerinaj. Tot tăvălugul de share-uri între cei doi conţine şi imagini cu ei fie înconjuraţi de icoane, fie aplecaţi pioşi în faţa moaştelor, fie predicând în faţa oamenilor veniţi ”în pelerinaj”.

Cu peste 15.000 de preoţi şi diaconi, Biserica are în continuare un potenţial mobilizator pe care aparatele de partid slăbite de noua lege a finanţării cu greu o mai pot asigura.

Practic, aşa cum spuneam mai sus, candidaţii care adoptă aceste mesaje mizează pe un soi de inginerie sociologică – operează cu majorităţi prin mesaje integratoare. Cu peste 15.000 de preoti şi diaconi, Biserica are în continuare un potenţial mobilizator pe care aparatele de partid slăbite de noua lege a finanţării cu greu o mai pot asigura. Gabriela Firea candidează însă în Bucureşti, nu în Voluntari, cum am crede dacă deschidem pagina ei de Facebook. 

Un sondaj publicat recent de Avangarde arată că încrederea în Biserică a scăzut la sub 50% în Bucureşti (în jur de 44%), prin urmare celebra teorie a spiralei tăcerii s-ar putea să găsească marginalizată, de data asta, o minoritate cu un profil al creştinului exhibiţionist. Singurul lucru pe care mai pot conta cei care nu votează cu gândul la Biserică sau la Dumnezeu este acela că lebedele negre nu sunt habotnice. Nici măcar credincioase.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite