În toiul crizei de COVID-19, Firea îi cheamă pe cei 55 de consilieri ai Capitalei în aceeaşi sală. PNL: Este inconştientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Deşi România se confruntă cu ameninţarea epidemiei de coronavirus, primarul Capitalei Gabriela Firea a convocat pentru luni o şedinţă a Consiliului General al Capitalei. Liderul consilierilor generali ai PNL Stelian Bujduveanu a criticat decizia şi a spus despre Firea că „e inconştientă”, dând exemplul altor primării din ţară care au organizat şedinţele online. La Primăria Bucureştiului lucrează 55 de consilieri locali

Şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost convocată de Gabriela Firea pentru luni, la ora 11.00, la Sala Gloria din str. Bucovina nr. 6, din Sectorul 3.

Liderul consilierilor generali liberali la Primăria Capitalei Stelian Bujduveanu a criticat-o pe Firea, precizând că este „probabil cel mai puternic gest de iresponsabilitate oferit de un politician român”. Acesta a mai adăugat că şedinţa ar trebui organizată online, aşa cum au decis şi alte primării din ţară.

„Gabriela Firea e inconştientă: a convocat o şedinţă a Consiliul General cu zeci de persoane! (...) Ce exemplu le oferă Gabriela Firea cetăţenilor convocând o şedinţă la care vor lua parte zeci de persoane, în condiţiile în care vedem că sistemul online funcţionează la cel mai înalt nivel politic: Parlamentul s-a întrunit de la distanţă, şedinţele de Guvern sunt ţinute în format video, iar liderii europeni adoptă decizii prin teleconferinţă. Chiar şi unii primari din ţară, cum e exemplul colegului de la Sinaia, au convocat şedinţe de Consiliu Local în format online, numai la Bucureşti doamna Firea se opune tehnologiei, manifestând o atitudine profund toxică”, a precizat Bujduveanu pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite