În curând vom avea candidaţi anunţaţi după alegeri!

Amânarea anunţării candidaţilor este depărtarea politicienilor de democraţie şi cetăţeni

De la o rundă de alegeri la alta observăm cum partidele politice amână tot mai târziu anunţarea candidaţilor. De ce ne trezim cu candidaţi surpriză în loc sa „alegem” cu adevărat?

În ultimii ani observăm cum falia între agenda politicienilor români şi agenda cetăţenilor pe care îi reprezintă se adânceşte tot mai mult. Principalul motor al acestei depărtări a unora de ceilalţi este accentuarea spiritului civic al românilor. Trăind zi de zi cu ochii în televizor poate nu ne dăm seama de acest lucru, însă dacă ne ridicăm puţin deasupra evenimentelor din ultimii ani, putem vedea clar acum că oamenii au început să fie mai sensibili la abuzurile şi aroganţa actualei clase politice.

Evenimentele din jurul referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu, Roşia Montană, alegerile prezidenţiale şi tragicul caz Colectiv, toate au scos în stradă zeci de mii de oameni. Grupuri eterogene de români, din toate păturile sociale, de vârste foarte diferite, cu interese diferite, toţi au luat atitudine vizavi de numitorul comun al evenimentelor enumerate mai sus: aroganţa politicienilor. Mai precis, atitudinea sfidătoare a politicienilor români vizavi de inteligenţa electoratului. Aceste proteste de stradă sunt relevante pentru două aspecte observabile: există o stare de saturaţie şi tensiune în rândul populaţiei mature din România vizavi de modul de a face politică şi doi, clasa politică este într-o stare de continuă dezorientare (ofensiva DNA pe de o parte şi „ce mai vrea strada?” pe cealaltă parte).

Acest ultim aspect reprezintă un punct de plecare în explicaţia unui fenomen cel puţin ciudat în lupta electorală: anunţarea candidaţilor din ce în ce mai târziu. Logica ne-ar putea îndrepta spre ideea că dacă un candidat vrea să câştige o funcţie politică publică, atunci el are interes să îşi construiască în timp şi să arate cât mai multor oameni o imagine, o agendă şi un program public pentru a servi intereselor alegătorilor lui potenţiali. Iar dacă nu se arată cunoscut cât mai din timp şi cât mai multor oameni, atunci cum o să atragă şi să convingă electoratul numeros de care are nevoie pentru a câştiga? Asta însă se întâmplă în realitate doar în democraţiile cu tradiţie, consolidate şi unde spiritul civic, cetăţenesc şi comunitar al oamenilor obişnuiţi este foarte dezvoltat. Pe scurt, acolo unde oamenii îşi apără ferm drepturile şi dorinţele, politicienii tind să aibă proiecte pentru oameni şi au interes să fie cât mai cunoscuţi.

Din nefericire, în România politicienii se tem de oameni. Se tem de proprii alegători şi, pe cale de consecinţă se ascund de ei!

Totul porneşte de la modul din ce în ce mai bolnav de constituire a clasei politice româneşti. De la motivaţia de a intra în politică (ascensiunea rapidă, eludând evoluţia normală, către funcţii înalte cu acces la bugete generoase care pot fi „ajustate”) şi până la agenda politică sau chiar programul de guvernare, tot sistemul politic se centrează în jurul traficului de influenţă şi al corupţiei. Candidatura la orice funcţie în partid (până să ajungă la funcţia publică) presupune competenţe în primul rând financiare, de la „donaţiile” către partid şi până la finanţarea campaniei electorale. Campaniile sunt costisitoare, cu mii de afişe, bannere cât mai multe, mesh-uri de zeci de metri pătraţi, plata „voluntarilor”, publicitate electorală şi multe altele. Iar atragerea oamenilor de afaceri care să finanţeze astfel de campanii nu se face prin cointeresarea lor în dezvoltarea de proiecte pentru comunitate (infrastructură, locuri de muncă, strategii de dezvoltare legate de creşterea afacerilor), ci prin accesul, de multe ori ilegal, la contracte cu statul, pe bani mulţi bani publici.

Apoi, trebuie să mai vorbim şi de notorietate (cât de cunoscut este candidatul) şi de gradul de încredere (cât de dispuşi sunt oamenii să îl şi voteze). De aici lucrurile încep să se complice. Notorietate are şi un bătăuş care loveşte femei, fiindcă va fi remarcat în spaţiul public prin nenorocirile pe care le produce. Însă va avea o notorietate negativă, care nu va putea fi niciodată transformată în voturi (gradul de încredere este extrem de scăzut). De cealaltă parte, multe persoane onorabile cu un grad de încredere crescut în comunitate nu au o notorietate suficientă pentru a putea fi relevante în sondajele preelectorale făcute de partide. Personalităţile societăţii, intelectualii, care au şi notorietate şi grad ridicat de încredere fie nu au suficientă „competenţă financiară”, fie nu vor să se asocieze cu personajele dubioase care roiesc în jurul tuturor structurilor de partid. Atunci, cum găsesc partidele candidaţi?

Se pare că cea mai grea sarcină este cea de a găsi resurse financiare. Apoi, pe locul doi, este nevoie de o persoană cu notorietate. Gradul de încredere este lăsat la urmă. Politicile publice şi agenda cetăţeanului sunt ultima grijă a oricărui partid. Prin urmare, politicienii care ajung să candideze se rup încet şi sigur de funcţia de reprezentare pe care o au faţă de alegători. Pur şi simplu nu ştiu ce vor oamenii, iar dacă ştiu nu pot să le ofere pentru că ar intra în conflict cu agenda propriului partid! De aici şi teama de a da piept, faţă în faţă cu oamenii.

Soluţiile partidelor şi ale politicienilor de a-şi obţine funcţiile fără a da ochii cu oamenii sunt variate şi complexe. Mai întâi, dacă se anunţă candidatul cât mai târziu înainte de alegeri şansele de a descoperi ceva compromiţător sunt mai mici. În plus, dacă anunţă adversarii mai întâi candidatul, poate mai pot schimba pe ultima sută de metri omul lor. Apoi, după cum am văzut în dezbaterile publice din ultima perioadă, se modifică legislaţia contra spiritului democraţiei reprezentative: primarii se aleg într-un singur tur (fiind avantajaţi cei aflaţi deja în funcţie), iar preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi doar de către consilierii judeţeni ai partidului cu cel mai mare număr de voturi (astfel se evită un imprevizibil vot direct de către cetăţeni); consilierii locali şi judeţeni oricum sunt aleşi pe liste. Iar la alegerile parlamentare se va evita haosul şi gradul exagerat de impredictibilitate generat de votul uninominal! Vom vota, din nou, fără griji pentru somnul politicienilor, liste de parlamentari puşi grămadă, într-un mod ermetic şi netransparent, de la Bucureşti. Pe scurt, ani întregi de paşi în urmă!

Frica politicienilor de alegători, lipsa ideilor pentru politici publice pentru comunitate, agenda politică fără vreun principiu doctrinar, candidaţi rupţi de comunitate, toate acestea duc la închiderea sistemului politic faţă de oameni şi la ascunderea candidaţilor de alegători. Cazul cel mai jenant şi care ar merita o analiză separată este cel al municipiului Bucureşti, capitala României, cea mai importantă primărie din ţară: cu mai puţin de două luni până la începerea oficială a campaniei electorală, partidele noastre încă nu şi-au găsit candidaţi pe măsura provocării. Încă se aşteaptă un miracol şi se speră în şocarea alegătorilor cu un candidat surpriză care nu mai poate fi schimbat. „Îl votaţi pe acesta că altul nu o să aveţi!”.

În direcţia în care mergem, oamenii vor ieşi în stradă ca să ceară strigând să cunoască din timp candidaţii care le vor conduce destinele. Iar politicienii vor încerca să le răspundă prezentându-şi candidaţii după ce alegerile se vor fi încheiat! În linişte, ca să nu-i deranjeze nimeni!