Politică

articolul anterior articolul urmator

Întoarcerea acasă

43
22 Jul 2018 08:06:33
Ramona Strugariu

Am ajuns în România la o bucată de noapte. Am venit într-un avion plin de oameni întorşi de la muncă, cu sacoşe mari de rafie la bagajul de cală, albastre sau portocalii, cu flori mari, sub petalele cărora se înghesuia toată avuţia adunată peste an.

Pe drum, un băiat la vreo 40 de ani a început să urle, îi amorţise piciorul, poate avea o criză de sciatică, poate făcuse o hernie. Era schimonosit de durere, întreba disperat când aterizăm, nu mai suporta. Fusese la spital în ziua dinaintea plecării, i-au făcut morfină şi a semnat că pleacă pe proprie răspundere, de frică să nu piardă avionul care îl aducea acasă. A îndurat tortura unui drum care ştia sigur unde îl duce. I-am dat din medicamentele mele. Lucra în construcţii, la termopane. Oamenii din jur încercau să îl ţină de vorbă, să mai uite de chin. Câtă sticlă ai ridicat în viaţa ta? Nu mai ştiu. Cât pentru toţi ăia rămaşi acasă. Linişteşte-te, frate. Bea nişte apă. Şi eu tot în construcţii. Trei luni am dormit întins pe jos, drept, pe podea. Nu trebuie să te mişti. Stai, aşa, liniştit. Fiecare mişcare, oricât de mică, doare.
 
N-a ajuns acasă. L-au aşteptat cu salvarea la Otopeni. Poate că l-au operat la urgenţe, în aceeaşi noapte. Poate că acum e bine. Când am coborât din avion, n-avea în minte, printre grimasele de durere, decât un singur lucru. Să se ducă la ai lui.
 
Am urcat în maşină şi am pornit la drum. În ţara asta, noaptea miroase într-un anume fel. Nu există loc în lume care să ascundă atâta frumuseţe în aerul gros al întunericului nopţii sau al furtunilor şi atâţia pui de câine rătăciţi la marginea drumului, în căutare de stăpân. Am mers prin sate pustii şi printre câmpuri la marginea cărora harbuzarii îşi aşezau marfa în linişte, la 3 dimineaţa, pregătindu-se pentru o nouă zi. Cu fiecare sat lăsat în urmă, creşteau culorile zilei, umbrele cârciumilor încă deschise şi ale cailor cu greabănul plin de abur, pe care oamenii îi înhămau la căruţe, pregătindu-se să plece la muncă.
 
Am deşteptat toată casa la sosire. Am mestecat lacrimi cu pepene roşu, apoi ne-am culcat cu un soi de fericire amară în cerul gurii şi cu gândul la omul din avion. 
 
Am dormit până aproape spre prânz. Ai mei nu erau. Au lăsat un bilet pe masă: plecăm la bunica să îi ducem un aragaz. Sperăm să ajungem până vă treziţi. După vreo două ceasuri, a intrat mama pe uşă, verde de oboseală, cu un buchet mare de flori de câmp în braţe. Ce-i cu voi, de unde aţi răsărit? Tata a început să râdă. Să mă fi văzut cum săream şanţurile şi culegeam flori pentru mă-ta. Ce să-i faci. Asta iubeşte ea.
 
Tata ştie ce iubeşte mama de patruzeci de ani. Atât au adunat împreună. În patruzeci de ani n-a întrebat-o niciodată ce iubeşte. A ştiut. De dimineaţă au plecat împreună la bunica pentru că aragazul ei a luat foc, iar ea nu s-a priceput ce să facă. Bunica e singură, la 80 de ani, are tensiune şi multe alte necazuri cu sănătatea. În fiecare duminică se duce la biserică. Se îmbracă cu hainele ei cele mai bune, pune merinde în coş, apoi urcă un deal mare, stă la toată slujba, dă de pomană şi vine acasă. A făcut asta în ultimii cel puţin 50 de ani, cu sfinţenie, iarna, pe gheaţă, vara, la 40 de grade, pe vânt sau ploaie mare, n-a contat. Uneori s-a temut doar să nu-i smulgă vântul eşarfa de pe cap şi să n-o vorbească lumea că umblă pe la biserică precum uşărnicele, descoperită. 
 
Sunt mulţi oameni aşa, în satul ei. Tinerii au plecat, casele sunt pustii, ştii asta după cum urlă câinii care încă se mai întorc, în unele nopţi, sperând să găsească un suflet în curte, după luni şi, uneori, ani de la o plecare. Bunica are 600 de lei pensie. Medicamentele ei costă, pe lună, binişor peste suma asta. Bunica îi are pe ai mei. Restul nu ştiu pe cine mai au. 
 
Ce să-i fac, spune tata. Ne ducem mereu la ea. Nici maică-ta nu mai poate. Când plecăm, cealaltă bunică, care stă la noi, spune că nu vrea să rămână singură în apartament. Se supără şi intră în panică. Facem mereu drumurile astea. Măcar una e cu noi, dar celeilalte îi ia foc aşa, aragazul, într-o zi, şi arde în casă. Am găsit o femeie să o ajute, vrem să o plătim, aşa cum putem. Măcar ştim că îi deschide cineva uşa în fiecare zi.
 
Tata are pensie 1.100 de lei. Din banii ăştia zice el că vrea să o plătească şi pe tanti M, care are grijă de bunica. Tanti M stă în celălalt capăt de sat. Singurul ei venit e un ajutor social de 100 de lei. Pentru ea, poate fi o bucurie să bată satul pe jos, dintr-un capăt în altul, cel puţin o dată pe zi, pentru câteva sute de lei în plus, pe lună, şi să îngrijească o bătrână. Aşa îşi ţine ea casa. 
 
Ai noştri încă ne mai au pe noi. Restul nu ştiu pe cine mai au. Scriu de pe balcon şi miroase a frunze de vişin, din copacul pe care l-am pus eu, cu mâna mea, când eram mică. De nimic nu m-am despărţit mai greu decât de copacul ăsta, înainte să plec din ţară, în afară de ai mei. În iarna dinaintea plecării am făcut sărbătorile acasă, parcă ştiind ce va urma. Eram însărcinată cu David. Sarcina nu mergea bine. Am ales să plec ca să-i ofer copilului meu o şansă la viaţă. Pe vişin l-am mângâiat pe scoarţa bătrână aşa cum i-am mângâiat pe ai mei pe obraji, şi le-am promis că mă întorc într-o zi. Au trecut 10 ani.
 
De 10 ani, an de an, primele poveşti pe care le aud, de fiecare dată când mă întorc acasă, sunt ca cele de mai sus. Despre oameni sfâşiaţi de nevoi şi de dor, despre case pustii şi speranţe ucise din faşă. Despre minciuni electorale şi deşertăciunea găleţilor roşii, despre umilinţă şi moarte. Despre decidenţi politici care târâie după ei, cu sânge rece, o ţară care se zbate în sărăcie, o scufundă în pomeni şi neştiinţă, o îneacă în ură pentru cel de aproape. 
 
După 10 ani de la plecarea mea, tanti M a căpătat un ajutor social de 100 de lei şi un „salariu“ de la un pensionar care în mintea ei e boier, pentru că are de 10 ori mai mult decât ea. Asta e măsura bunăstării pe care a asigurat-o, în toţi aceşti ani, clasa politică.  
 
Eu cred că timpul acestor politicieni se termină aici. E de ajuns. Soluţia la sărăcie nu o reprezintă pomenile lor. Programele de guvernare nu sunt despre fuga de puşcărie. Programele de guvernare sunt despre oportunităţi pe piaţa muncii, educaţie, investiţii, justiţie puternică şi independentă, măsuri sociale care să respecte demnitatea oamenilor. Sunt despre respect şi responsabilitate în relaţia cu cei guvernaţi. Nu sunt despre minciuni, suferinţă, speranţe zdrobite şi case pustii.
 
Aşa că, după 10 ani de aşteptări irosite pe alţii, mi-am ales felul meu de a mă întoarce acasă. În toamnă fac pasul spre politică şi mă voi alătura Mişcării România Împreună, partidul ale cărui baze le-a pus Dacian Cioloş. Un pas imperfect, cu multe responsabilităţi, cu aşteptări mari din partea oamenilor, care trebuie validate printr-o muncă imensă, cu greşeli inerente şi multe lucruri de corectat sau de îmbunătăţit. Dar o fac cu mintea deschisă şi cu toată convingerea că altfel nu se poate. Altfel nu mă voi întoarce niciodată, cu adevărat, acasă. Altfel, şi peste 20 de ani, când bunica, poate, nu va mai fi şi casa rămâne goală, satul ei va arăta la fel, dacă nu mult mai pustiu, iar tanti M, cât o mai ţine-o Dumnezeu în viaţă, va avea, în cel mai bun caz, acelaşi ajutor social mizerabil de 100 de lei, indexat cu rata inflaţiei. 
 
Pentru ei, pentru oamenii aceştia, ca cel din avion, ca cei din satele prăfuite şi goale, pentru copiii care rămân în urmă cu miile, în fiecare an, în timp ce părinţii lor umplu colţurile lumii, fugăriţi de sărăcia şi umilinţa de acasă, eu am decis. Nu ştiu ce faceţi voi. Dar dacă aţi obosit să vă irosiţi aşteptările şi să vă număraţi anii pierduţi pe neputinţa sau chiar ticăloşia altora, faceţi pasul. Oriunde vreţi şi vă simţiţi reprezentaţi, chiar nu contează. Dincolo de ideologie, care nu mai există în România, pentru că PSD nu este un partid de stânga, ci o ruşine pentru orice partid de stânga, aşa cum PNL nu s-a ridicat niciodată la înălţimea aşteptărilor dreptei româneşti, ci a ales să mocnească într-o ştioalnă numită USL, dincolo de frustrările pe care vi le provoacă clasa politică, dincolo de ezitările şi bătăliile inegale pe care le poartă partidele noi, care vă irită uneori, dincolo de nehotărârea şi reacţiile târzii ale unora dintre noi, faceţi pasul. Puneţi umărul acolo unde vreţi să fie altfel şi spuneţi, arătaţi, construiţi România aşa cum vreţi voi să fie.
 
Ţara în care vrem să trăim e o alegere. Precum semnătura pe proprie răspundere a omului care a plecat din spital, după o injecţie cu morfină, şi s-a urcat într-un avion care îl ducea spre un loc ştiut şi dorit, spre acasă. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

43 Comentarii

bil bil
22.07.2018, 08:56:37

Doamna Strugariu, nu am auzit pana acum de dumneavoastra. Daca toate acestea ar fi minciuni sunt scrise de o inima vare traieste pentru tara ei si mie imi este de ajuns. oare cat v a mai rezista acesta tara , pana cand se prabuseste peste noi sa ne ingroape de vii si sa se repopuleze ca asa nu se mai poate.Minunate simtiri aveti despre EA tara noastra draga.

+15 (15 voturi)
Iulian Arion
22.07.2018, 09:04:38

Incercati sa candidati pe programul democratiei participative Nu mai sperati de la alti. Implicati-va! Programul de dezvoltare in cadrul democratiei participative In programul de dezvoltare, adoptat prin referendum punct cu punct, dupa dezbatere publica in scopul imbunatatirii, urmarim urmatoarele directii de crestere a calitatii vietii: 1. Dezvoltarea sustenabila i. construirea de autostrazi si drumuri expres cu doua benzi pe sens, necesare asigurarii circulatiei marfurilor si persoanelor. Uniunea Europeana este un spatiu menit sa asigure libera circulatie a oamenilor, marfurilor si capitalurilor. In exercitiul bugetar 2014 - 2020 UE a alocat Romaniei peste noua miliarde de euro infrastructurii mari ii. asigurarea resurselor regenerabile prin curatirea si ecologizarea apelor, impaduriri. Terenurile defrisate/despadurite aflate in proprietatea persoanelor fizice sau juridice, neimpadurite in doi ani de la defrisare sunt considerate proprietati abandonate si vor fi trecute in proprietatea statului pentru a fi impadurite si administrate conform codului silvic. Finantarea va fi tva colectat din vanzarea lemnului si a produselor din lemn, precum si din fonduri provenind de la UE destinate finantarii impaduririlor. Foarte multa forta de munca manuala va fi furnizata de coloniile penitenciare de munca, formate din detinuti care vor sa fie utili societatii. Local, se va utiliza munca salariata. 2. Educatia orientata catre inovare tehnologica, cultivarea si dezvoltarea aptitudinilor personale utile societatii, respectului fata de semen, mediul inconjurator, istorie, traditie O treime din resurse vor fi alocate formarii deprinderilor manuale de a desfasura independent muncii pentru folosul personal, o alta treime din resursele invatamantului va fi asigurata studiului stiintelor, iar a treia treime va fi alocata studierii artelor: literatura, muzica, desen, educatiei igienice/protectiei mediului/culturii minoritatilor etnice etc. 3. Libera initiativa economica prin asigurarea sanselor egale la resurse a antreprenorilor. Toate resursele vor fi atribuite prin licitatie deschisa. Se numeste bursa. Contractele bilaterale stat-privat de vanzare a resurselor sunt interzise de tratatul de aderare a Romaniei la UE. Toate resursele publice sunt accesile tuturor la licitatie. 4. Guvernarea prin transparenta, predictibilitatea, dezbatere publica, responsabilitatea actului de decizie. Prim-ministrul va fi ales precum presedintele. El va avea obligatia sa puna in practica programul de guvernare decis de cetateni, punct cu punct prin referendum. Echipa guvernamentala o va forma tot el. 5. Sistem judiciar care sa aplice legea cu promptitudine, nimeni sa nu fie condamnat pe nedrept, nicio fapta penala sa nu ramana nepedepsita. Legea penala va fi emisa de catre magistrati (autoreglementare). Va fi promulgata de catre presedinte, dupa ce va trece prin comisiile juridice ale parlamentului. Aspectele contestate ca fiind neconstitutionale vor fi judecate de catre Magistratii Curtii Constitutionale. 6. Sistemul de sanatate publica orientat catre preventie, tratament si asistenta, centrat pe nevoiele pacientului. Medicamentele care fac obiectul compensarii costurilor vor fi produse in Romania de catre firme de stat, altele vor fi achizitionate prin comenzi de stat, la solicitarile medicilor din spitale (asociatiile profesionale ale acestora). Sanatatea nefiind o activitate comerciala, achizitiile nu se vor mai face prin firme private ci prin comenzi de stat de la producatori. Preventia se va face in sistemul public. Toate mijloacele de informare in masa vor fi obligate sa contina in program emisiuni despre sanatate. Timpul respectiv de emisie va fi suportat de catre cetateni, asa cum este si azi prin intermediul furnizorului de servicii tv. 7. Apararea nationala este o datorie pentru orice persoana care poate sa traga cu arma. Pe langa profesionisti, care au misiuni specifice in cadrul aliantelor militarea ale Romaniei, toti cetatenii vor beneficia de instructie militara. Cei care din diverse motive filosofice, credinte religioase nu pun mana pe arma, vor fi instruiti in alte activitati. Educatia, apararea nationala, ordinea publica, sanatatea nu sunt activitati comerciale. Sectorul privat va fi limitat in aceste domenii. La fel si in domeniul serviciilor publice, unde nu exista competitie, sectorul privat va fi limitat.

+4 (12 voturi)
Fodor Andrei
22.07.2018, 09:04:58

Mult succes, desi cred ca ar fi fost bine sa avem mai multa stabilitate in politica, sa nu "avem nevoie" la fiecare alegeri de partide noi! Din pacate la noi a guvernat in majoritatea timpului "interesul personal", care era transpartinic. Asa ca a disparut un PNTCD sub loviturile propagandei, dupa iesirea din prima criza a cresterii pe stoc PSDR-iste si invitatia de a intra in NATO si UE. A disparut un PD rupt, din interese, din costa PSD, pentru a se contopi in dusmanul PNL, dupa ruptura acestuia de aliatul PSD, cu care a sustinut, din 2000, politica interesului personal, pentru a da milionari de carton facuti din pixul ministrului industriilor. Si-asa am ajuns sa sustinem premierul de la GRIVCO, care din nepricepere sau poate din alte cauze, nu reuseste sa opreasca asalturile impotriva normalitatii. Asa ne-am trezit intr-un Penalistan unde cel mai bun mecanic de tractoare dintre judecatori stie mai bine decat nemtii cum merge justitia la ei, si face totul pentru ca a noastra sa linga mana penalilor. Genetic modificati dupa 50 de ani de lumina rasariteana, avem nevoie de socul de afara pentru a intelege anumite lucruri, pe care nici noua generatie, a la Ponta, nu le poate implementa in Romania. Asa ca, din nou, mult succes...sper sa nu regret mesajul, cum regret cele de sustinere ale doamnei Mungiu-Pippidi...

+11 (11 voturi)
Dumitrescu Florin
22.07.2018, 10:12:29

Emotionant, mi-au dat lacrimile, intr-adevar, dar din pacate 100% gresit. Nu formatiuni politice obscure vor salva Romania, ci mentalitatea acelor batrani (chiar si tatal care ia 1100 pensie) care voteaza cu PSD, dandu-le 60% si puteri nelimitate. Aici trebuie umblat.

+4 (14 voturi)
Glorian
22.07.2018, 10:42:23

Un articol scris cu sufletul nostru! Multumim!

+7 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (43)

Modifică Setările