Între eurostrategii şi paparude

Dintre toate îngrijorările actuale ale românilor, aşa cum reies din sondajul realizat de comparatorul bancar FinZoom.ro la comanda unei bănci, penuria de alimente ocupă locul al cincilea, cu 12,5% dintre cetăţeni preocupaţi, cam jumătate faţă de cei înspăimântaţi de preţurile la energie, situate în fruntea clasamentului.

 Dar chiar dacă procentajul celor care se tem de „marea foamete” e binişor devansat de cei temători de extinderea războiului din Ucraina, riscurile legate de sănătate şi de impactul inflaţiei asupra veniturilor lor, judecând după cât de repede cad compatrioţii noştri în plasa zvonurilor alarmiste, gonind să golească rafturile cu ulei, s-ar părea că hrana e totuşi în topul priorităţilor.

Şi este, până la urmă, normal ca oamenii să se gândească la ce vor pune pe masă, pentru ei şi familiile lor, în contextul suprapunerii atâtor crize. O cămară plină îţi dă sentimentul de siguranţă şi confort, după cum ne-a învăţat, din copilărie, fabula „Greierele şi furnica”. Doar că, pentru a avea ce cumpăra şi depozita, românii trebuie să şi găsească pe piaţă produsele râvnite, indiferent care ar fi ele. Şi aici e vorba nu atât de importuri, cât mai ales de producţia agricolă internă. Din „grânarul Europei” care a fost cândva, România a ajuns să se lupte acum pentru dreptul de a-şi cultiva fiecare metru păstrat de teren agricol, solicitând reevaluarea prevederilor strategiei „Farm to Fork”, care impun statelor member UE ca, din 2023, să lase 4% din suprafaţa agricolă necultivată, astfel încât să apară elemente de biodiversitate şi de peisaj.

Calculând că acea cotă de 4% ar însemna pentru noi renunţarea la aproape 300.000 de hectare, ministrul român al Agriculturii a cerut Comisiei Europene să-şi reconsidere poziţia, întrucât, mai ales în contextul geopolitic actual, securitatea alimentară a continentului va fi direct dependentă de continuarea activităţii agricole la nivelul fiecărei ţări din spaţiul comunitar. Iar recolte mai bogate înseamnă mai multă mâncare şi preţuri mai mici.

În paralel însă cu pledoaria la nivel extern, care nu se ştie ce sorţi de izbândă va avea, Bucureştiul face şi demersuri interne pentru stimularea sectorului agricol naţional. Dacă în pachetul de măsuri sociale „Sprijin pentru România” au fost incluse granturi pentru fermieri, prime pentru procesarea produselor agricole în ţară, salariu minim în agricultură şi industria alimentară similar celui din construcţii şi revitalizarea Casei de Comerţ UNIREA, parlamentarii au şi ei propriile idei despre cum ar putea fi relansat acest domeniu economic esenţial.

Mai multe declaraţii de presă ale unor deputaţi, de la diverse partide, trădează preocuparea aleşilor pentru soarta agriculturii autohtone. Unii văd în războiul din vecini „o oportunitate unică în istorie”, dat fiind că Rusia şi Ucraina deţineau cote mari din piaţa mondială de grâu, dar şi de ulei de floarea-soarelui. „Poate este momentul să începem să jucăm o carte strategică importantă pe piaţa grâului”, spune un reprezentant al coaliţiei la putere, cerând investiţii masive pentru sisteme moderne de irigaţii şi programe de susţinere a achiziţiei de echipamente moderne pentru agricultură: „Mâine s-ar putea să fie prea târziu, istoria nu ne aşteaptă...”.

Alt coleg, tot din arcul guvernamental, propune ca relansarea agriculturii să se bazeze pe implicarea… preoţilor. Amintind de un mai vechi protocol de colaborare între Ministerul Agriculturii şi Patriarhia Ortodoxă Română, deputatul spune că „metoda respectivă de marketing, una ingenioasă şi viabilă (…) ar putea fi o soluţie şi în prezent pentru ţăranii din satele noastre”. Astfel, slujitorii Domnului ar urma să le prezinte enoriaşilor avantajele asocierii şi măsurile de încurajare a tinerilor fermieri, dar şi să-i convingă că fondurile europene nu sunt bani dubioşi, chiar dacă vin „gratis”, ci trebuie folosiţi pentru a dezvolta culturi agricole sau a înfiinţa unele noi. În sprijinul propunerii sale cu iz patriarhal, deputatul afirmă că „implicarea preoţilor în ceea ce priveşte bunul mers al agriculturii româneşti nu este nouă”, ţinând cont că, la fiecare slujbă, „se includ rugăciuni pentru recolte mănoase, pentru ploaie, când este secetă, sau să se termine ploaia, atunci când plouă prea mult”. Ca să nu mai vorbim şi de iniţiative precum cea de la Sibiu unde, potrivit unui recent reportaj Pro TV, funcţionează cu succes piaţa volantă organizată în curtea bisericii, astfel că oamenii pot găsi în acelaşi loc şi hrană spirituală, şi hrană propriu-zisă.

Ajutor de sus – dar în sens politic – invocă şi asociaţiile fermierilor, care le cer autorităţilor modernizarea şi extinderea infrastructurii de irigaţii, fiindcă seceta e teribilă şi ar putea duce la scăderea producţiei medii la hectar cu 10%-15% la principalele culturi. În absenţa unei intervenţii a statului, tot ce le-ar rămâne agricultorilor de făcut ar fi ori procesiunea cu moaştele sfinte, ca-n ’47 sau 2007, când s-au înălţat rugi speciale pentru atragerea norilor salvatori, ori recursul la arhaicele ritualuri de chemare a precipitaţiilor: „Paparudă-rudă/ vino de ne udă/ ca să cadă ploile/ cu găleţile,/ paparudele/ să dea porumburile/ cât gardurile".