Autorităţile române, inclusiv Ministrul de interne de atunci şi liberalul de astăzi Vasile Blaga, s-au întrecut în a-şi dovedi una celeilalte indolenţa şi ineficienţa cronică în investigarea infracţiunilor motivate de ură, în ciuda faptului ca parte dintre agresori fuseseră identificaţi (unul dintre ei era amploaiat SRI).

Este diferită situaţia acum, 10 ani mai târziu? Nu. Ştiu Poliţia şi Procuratura care sunt procedurile de urmat în cazurile de ură motivate antisemit, rasial, religios sau homofob? Nu. Nici nu există de altfel proceduri de urmat şi de raportat, ceea ce face ca România să arate în statistici mai ceva ca Norvegia ori Elveţia în combaterea acestor acte penale. Ce şi cum să combaţi ceea ce nu există în mod oficial?

E bine şi salutar că Guvernul şi-a făcut un examen de conştiinţă în fata cortului vandalizat al romilor din Piaţa Universităţii, trimiţând un semnal politic fără precedent, dar e suficient? E firesc ca în anul in care Romania a preluat preşedinţia Alianţei Internaţionale a Memoriei Holocaustului, capitala României sa fie disputată de un candidat legionaroid, înconjurat de profesionişti ai negării Holocaustului şi apărători a tradiţiilor homofobe ale neamului? Propus acesta tocmai de partidul Domnului Preşedinte Iohannis, ce mai ieri ne comunica triumfalist că suntem un model de bune practici la nivel european…Pe invers, probabil.