VIDEO Între vis şi dambla

Ziua a opta de proteste faţă de proiectul minier Roşia Monană, Bucureşti FOTO Adevărul

Socotit cel mai important discurs al secolului al XX-lea, „I have a dream”, ţinut de Martin Luther King Jr. în faţa a peste 200.000 de susţinători, a împlinit recent, pe 28 august, 50 de ani. Această aniversare este un bun prilej pentru o comparaţie chiar sumară între omul politic şi politicianul neaoş.

Am un vis

Cuvântarea de doar 17 minute reprezintă un punct de inflexiune în evoluţia Statelor Unite către statutul său actual de cea mai avansată democraţie, iar aprecierea făcută de către John Lewis, Membru al Camerei Reprezentanţilor, într-un interviu acordat PBS NEWSHOUR că „dr. King [...] a educat, a inspirat, a informat nu doar pe cei prezenţi, ci oamenii din întrega Americă şi generaţiile nenăscute” este o recunoaştere binemeritată.

Zbor deasupra unui cuib de cuci

România îşi caută după douăzeci de ani un nou punct de cotitură. Rând pe rând, s-au perindat pe tejgheaua politicii indivizi având pretenţia să-i inspire pe românii vii şi pe cei nenăscuţi, promiţându-le revoluţii de mucava. O madonă hlizită cu mâini pătate de sânge, un intelectualist steril dotat cu cioc şi morgă, un marinar frust care încearcă să ducă vaporul în alt port decât vrea echipajul, iar mai recent, un lipsit de bun simţ care invită pe alţii să-l aibă, s-au succedat ca măşti ale unui aceluiaşi conducător de ospiciu. Mai mult ca oricând, pentru orice om cu scaun la cap, încercarea de a înţelege comportamentul celor care şi-au dorit cu ardoare să ne conducă, este mai degrabă un “zbor deasupra unui cuib de cuci”, fie-mi permisă parafrazarea titlului celebrului roman al lui Ken Kesey.

Roşia neputinţei lor

Promoţia mincinoasă este o practică comercială pedepsită de lege, dar cum se penalizează comportamentul duplicitar al unui politician care se promovează ca doi la preţ de unul? Cum puteţi avea pretenţia să îmi fiţi prim-Ministru sau preşedinte dacă deciziile voastre nu se bazează pe analize riguroase economice, strategice sau de legalitate, ci trăgând cu ochiul la numărul de oameni care ies în stradă? Ce anume va înclina balanţa în ceea ce priveşte Roşia Montană? Numărul sau apartenenţa la o tabără sau alta a celor care vor intra în greva foamei în mină sau îşi vor da foc în Piaţa Universităţii? De ce transferaţi confuzia pe umerii mei de cetăţean obişnuit, incapabil să stabilesc cine are dreptate din simplul motiv că mi se prezintă doar adevăruri pe cât de trunchiate pe atât de partizane? Voi, factori de decizie care primiţi salariu pentru asta, spre deosebire de mine, aveţi posibilitatea să citiţi contracte care nu vă sunt confidenţiale cum îmi sunt mie, vă puteţi consulta cu specialişti reali, nu autoproclamaţi. De ce îmi daţi senzaţia că decideţi ca şi cum aţi avea o toană? Sau spuneţi cinstit că aveţi interese şi atunci măcar vă înţeleg, chiar dacă nu vă aprob.

Am o dambla

M-am săturat de saltimbanci care dacă ar fi să pronunţe “Ai hev ă drim”, ar trebui traduşi corect drept “Am o dambla”, cu continuarea “să fiu preşedinte” sau “să fiu prim-ministru”. Sunt sătul de cei care se cred providenţiali pastişându-l pe Kennedy cu al său "Ich bin ein Berliner", dar care în gura lor sună mai degrabă “Eu sunt o gogoaşă”. Mi s-a acrit de prim-miniştri “Matrioşka”, a căror personalitate este precum celebra păpuşă rusească în care zilnic descoperi o alta şi mai mică.

Societatea românească îşi caută cu nerăbdare persoana capabilă să o inspire, să îi dea o direcţie, dirijorul capabil să adune într-un singur cor vocile disparate şi neauzite datorită izolării. Preşedintele pe care îl vom alege anul viitor trebuie să ofere poporului o motivaţie care să unească, nu să dezbine, să definească exact destinaţia spre care vrea să ne îndrepte, ceva precis, palpabil şi nu himere populiste.

Voi avea la anul pe cine să aleg, un altul decât cei doi al căror program electoral este rezumat perfect de binecunoscutul refren “La viaţa mea, am o dambla, să dau la toţi, la toţi să bea!”? Sper că va exista cineva care să ne invite să visăm posibilul, un vis din care treziţi a doua zi să nu ne mai simţim mahmuri ca după chef, ci proaspeţi şi odihniţi să-l punem în practică. Voi nu?