Învierea Neamului Românesc

În acest moment de Sărbătoare supremă pentru credinţa noastră, este momentul să ne gândim şi la Învierea neamului românesc şi, mai mult, să o realizăm. Are nevoie neamul românesc de o Înviere? Afirm răspicat că da, şi e suficient în acest sens să ne uităm la tot ce am pierdut în aceşti ani din urmă, la tot ce a murit în privinţa credinţei noastre, a respectului faţă de ţară, faţă de valori, faţă de binele, adevărul şi frumosul românesc.

Binele românesc era cel al meritocraţiei. Adevărul românesc era cel predat din străbuni. Frumosul românesc era cel al cumpătării, creativităţii şi bunului simţ. Unde sunt toate acestea acum?  Ele au ajuns valori individuale, practicate de români în taină şi cu discreţie, pentru că pe panoul de valori oficial nu îşi mai au locul, ca şi cum ar fi desuete şi învechite. Pe tronul lor, la loc de cinste, sunt promovate urâtul, minciuna şi răul, ca şi cum acestea ne-ar reprezenta şi ar fi idealul tuturor. Aşa încât da, de vreme ce valorile româneşti au fost răstignite şi apoi ascunse de ochiul public, iar în locul lor au fost afişate contrariile, neamul românesc are nevoie de o Înviere. Iar aceasta nu poate să vină decât de la fiecare dintre noi, aruncând la coş minciunile şi falsul care ne invadează pe toate căile şi alegând mereu ceea ce este adevărat şi bun pentru neamul românesc, respingând promovarea vedetelor de plastic şi alegând să iubim şi să promovăm ceea ce merită cu adevărat. Şi sunt, slavă Domnului, atâtea lucruri frumoase care se fac în această ţară, atâtea suflete de calitate, atâtea eforturi merituoase, încât dacă le-am pune pe ele pe piedestal de îndată am arunca în uitare falşii purtători de imagine ai naţiunii.

Scuza audienţei nu justifică nimic din derizoriul în care ne-am aruncat oamenii preţioşi şi valorile autentice pentru ca să umplem spaţiul public cu decrepirea şi murdăria câtorva care nu ne reprezintă. Dar care, prin continua publicitate, ajungă să creeze impresia că neamul sunt ei!

Dintre toate neamurile, suntem cel mai tolerant în privinţa afişării celor care nu merită, pentru că filosofia noastră de viaţă este să ne facem datoria şi atât, să nu ne preocupăm de rezultate, de răsplată, de recunoaştere. Dacă avem conştiinţa lucrului bine făcut, nu ne zbatem să îl aducem la cunoştinţa tuturor, din modestie românească. Cedăm însă astfel locul celor care nu au nimic de arătat sau de spus, celor care nu fac nimic decât să se lăfăie în ochiul public cu nimicuri sau cu mizerii. În felul acesta, se creează impresia că aceste nimicuri ne caracterizează. Iată de ce maxima reprezentare publică le aparţine celor care nu au în fapt nimic de arătat decât propria lor goliciune. Românii valoroşi sunt ocupaţi să muncească şi să creeze, nu să se dea în spectacol. Iar scena a ajuns să fie acaparată de nulităţi care au profitat de locul gol ca să strige în gura mare că ei reprezintă naţiunea...

Neamul românesc are nevoie de aceea să se purifice de gunoiul care se ridică mereu la suprafaţă de uşor ce este, din lipsa totală de conţinut. Nu mai vreau să văd mereu aceleaşi mizerii promovate peste tot, în timp ce olimpicii, inventatorii sau artiştii noştri adevăraţi nu-şi găsesc loc niciunde pe scena publică şi îşi continuă evoluţia pe ascuns, de parcă ne-am ruşina cu ei, în loc să-i prezentăm peste tot ca pe nişte adevărate comori. Scuza audienţei nu justifică nimic din derizoriul în care ne-am aruncat oamenii preţioşi şi valorile autentice pentru ca să umplem spaţiul public cu decrepirea şi murdăria câtorva care nu ne reprezintă. Dar care, prin continua publicitate, ajungă să creeze impresia că neamul sunt ei!

Nu, pentru neamul românesc nu este semnificativă perechea sui generis piţipoancă-cocalar care umple ecranele televizoarelor sub diferite forme, nume şi pretexte, ca într-un OTV generalizat care a cucerit spaţiul de emisie cu grotescul a tot ce este mai greţos în natura umană. Nu noi am ales acest gen de reprezentare, dar avem puterea să-l oprim. Şi este doar un exemplu al felului în care ne-a fost furată imaginea publică pentru a fi transferată celui mai de jos segment cu putinţă. Ajunge cu discreţia valorilor, avem nevoie ca ele să fie peste tot, arătate ca exemple şi indicate ca modele de urmat, iar restul să devină de ruşine, nu idealuri pentru tânăra generaţie. Nu, munca şi efortul cinstit, inteligenţa şi bunul simţ românesc nu sunt demodate şi nu trebuie ascunse departe de ochii noştri, dimpotrivă, constituie singurul lucru care merită promovat. De această Învierea a neamului românesc avem nevoie, cea în care să-i spunem frumosului şi binelui pe nume şi să fim mândri de cei care le întrupează, în timp ce aruncăm urâtul şi degradantul la coş, acolo  unde merită. Iar această Înviere trebuie începută numaidecât, înainte de a fi prea târziu, înainte de a ne scufunda definitiv în mocirla non-valorilor în care nu mai suntem în stare să distingem între adevăr şi minciună, între bine şi rău, între frumos şi urât...