Şedinţă a Coaliţiei. Ce măsuri urmează să anunţe liderii Puterii: de la amânarea ratelor la credite, la vouchere şi creşterea venitului minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Gane
FOTO Inquam Photos / Octav Gane

Liderii Coaliţiei se reunesc într-o şedinţă pentru a purta ultimele discuţii pe tema măsurilor economice şi sociale din pachetul „Sprijin pentru România”, prin care vor fi ajutate persoanele cu venituri reduse, IMM-urile, administraţia locală, dar şi diferite categorii socio-profesionale, cum sunt agriculturii sau transportatorii.

Familiilor nevoiaşe li se vor da vouchere de câte 50 de euro (circa 250 de lei), la două luni, pentru a putea să-şi cumpere şase alimente de bază, în timp ce elevii cu burse sociale vor mai primi vouchere lunare de 30 de euro până la finalul anului. Salariul minim ar putea fi crescut cu 200 de lei, opţional de fiecare angajator, bani care n-ar fi taxaţi, iar valoarea unui tichet de masă ar urma să crească de la 20 de lei la 30 de lei. Nu în ultimul rând, persoanele fizice şi juridice pot solicita amânarea plăţii ratelor cu până la 12 luni, potrivit documentului consultat de „Adevărul”.

Transportatorii vor beneficia de schemă de stat prin care li se va deconta 50 de bani pe litru de carburant, doar pentru alimentările realizat pe teritoriul României, agricultorii vor primi sprijin pentru procesarea produselor, în timp companiile afectate de lanţul de aprovizionare din Ucraina şi Rusia vor putea primi granturi de până la 400.000 de euro.

Administraţia publică va fi ajutată prin permiterea ajustării contractelor la investiţii care presupun construcţii, în condiţiile în care preţul materialelor a crescut. De asemenea, persoanele tinere care îţi întemeiază o familie ar putea accesa un credit nou, de până la 75.000 de lei, unde banii au scop final plata avansului pentru o casă, plata studiilor pentru copiii (grădiniţă, şcoală, facultate) sau achiziţie de autoturisme de familie cu şapte locuri).

Impactul tuturor măsurilor ar urma să fie de 17,3 miliarde lei, fonduri naţionale şi europene.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite