Ministerul Educaţiei i-a retras lui Constantin Mituleţu-Buică titlul de doctor luni, 19 iunie, printr-un ordin al lui Sorin Cîmpeanu. În documentul emis de cabinetul ministrului Educaţiei se arată că decizia vine ca urmare a unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională, inclusiv cu privire la plagierea tezei de doctorat.
În urmă cu câteva luni, s-a aflat că teza de doctorat a şefului AEP încalcă normele academice de realizare a unei lucrări ştiinţifice, iar Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a confirmat oficial plagiatul. „Vorbim de o anumită perspectivă a plagiatului, nu din punct de vedere etic şi ştiinţific”, a fost replica lui Buică la momentul descoperirii plagiatului, întrebat în legătură cu teza sa de doctorat, al cărei titlu nu l-a putut spune, invocând oboseala. În martie anul acesta, CNATDCU a decis, în mod oficial, retragerea distincţiei academice pentru plagiat în cazul lui Mituleţu-Buică, iar ordinul ministrului Educaţiei validează decizia iniţială.
Şeful AEP este luat în vizor şi de actuala Putere. Liderii coaliţiei de guvernare au decis,în aprilie 2021, constituirea unui grup de lucru format din jurişti din PNL, USR-PLUS şi UDMR care să pregătească proiectul de hotărâre a Parlamentului prin care va fi demis şeful AEP, au afirmat surse din coaliţie pentru „Adevărul”. Constantin Mituleţu-Buică a fost numit în vârful Autorităţii Electorale de coaliţia PSD-ALDE la începutul anului 2019, iar în prezent este şi urmărit penal pentru abuz în serviciu.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
L-au bătut în cuie PSD+ALDE și e greu de evacuat din scaun chiar și când e dovedit plagiator și e acuzat de corupție. Dar sporul de doctorat primit ani de zile l-au recuperat de la el? Mă îndoiesc, trebuie să fi avut grijanie PSD+ALDE să dea vreo lege care să facă aproape imposibilă și recuperarea banilor furați de la buget.
He sure looks like a doctor.
Plagiatul nu este un furt intelecual, deci o fapta penala ? Omu' nu trebuie judecat si pedepsit pt. acest furt ?
Mihai Popescu Fiind vorba de unul dintre " stâlpii " societății ... se consideră că pedepsirea lui ar strica armonia și buna înțelegere de pe scena politică ... Unde sunt nenumărați alții asemenea lui .... . Deja .. școlile doctorale de la Academia de Poliție se desființează :))) Vrei să rămână mam' mare ...fără fabrici de diplome ???
Să i se " retragă " și toate beneficiile de care a avut parte de pe urma furăciunii ... Ar trebui să plătească cu milioanele de euro ... . Mai ales pentru că ne zdruncină complet încrederea în toate instituțiile statului .... Ce dumnezeu ... chiar sunt toți hoți, plagiatori, infractori ... ????????????
Vezi toate comentariile (9)