Şeful diplomaţiei europene pe China despre proiectele Beijing-ului şi viitorul Asiei
0
Ambasadorul român cu cea mai înaltă poziţie în cadrul echipei de conducere a Serviciului European de Acţiune Externă („Ministerul de Externe” al UE) este Viorel Isticioaia-Budura. În perioada 2011-2014 a ocupat funcţia de de director general pentru gestionarea relaţiilor cu Asia, în cadrul echipei de conducere a SEAE. Ulterior, a fost numit în poziţia de Şef al Delegaţiei UE în Japonia în septembrie 2014.
Anterior acestor demnităţi europene,a ocupat, cadrul diplomaţiei naţionale, funcţia de Ambasador al României în Republica Populară Chineză şi Mongolia, precum şi în Republica Coreea.
Un om calificat, poate cel mai calificat, pentru a vorbi despre Asia, China şi viitorul acestei părţi a lumii. Domnia Sa ne-a făcut onoarea de a participa la o dezbatere organizată de Centrul de studii sino-ruse – CSSR (emisiunea „Poate China să conducă Asia”, moderată de jurnalistul Claudiu Lucaci, aici), în care şi-a exprimat, secondat de Directorul ISPRI/CSSR, Dan Dungaciu, opiniile despre o serie de subiecte fierbinţi.
Iată principalele concluzii.
Ce înseamnă acum Asia ? Asia bogată şi Asia săracă
În momentul actual, spune ambasadorul Isticioaia-Budura, Asia se lupta cu pandemia la fel ca şi restul continentelor. Există însă o diferenţa majoră între statele continentului. Unele ţări asiatice au reuşit să controleze pandemia în sensul că, s-au găsit soluţii şi au avut un nivel diferit de reactie la această pandemie globală. La polul opus se află ţările asiatice mai puţin dezvoltate sau în curs de dezvoltare atât din Asia cât şi din alte continente care încă se confruntă cu pandemia şi cu dificultăţile aduse de aceasta pe planurile: economic, social şi politic.
Asia este însă continentul care oferă o perspectiva pozitivă, conform căreia aceste momente dificile vor fi parcurse cu bine şi relansarea economică şi dezvoltarea socială o să fie posibile. În acest moment Asia reprezintă un potenţial uriaş atât demografic cât şi economic. Astfel că, pentru partea bogată a continentului, se estimeaza ajungerea la nivelul prepandemic din punct de vedere economic în anul 2024.
Dincolo de evoluţiile obiecitve, asistăm şi la o modificare treptată de percepţii. Asia a dezvoltat şi teorii după care viitorul va fi asiatic, deci nu occidental.
Astăzi, această regiune este în aşteptarea unui lider, unui facilitator care poate să ofere o viziune propice dezvoltării şi coagulării cu scop mobilizator al energiei şi resurselor regiunii.
Poate fi China aşa ceva? Este de urmărit.
Se află China şi SUA într-un război rece?
Războiul rece, continuă profesorul Dan Dungaciu, într-o manieră clasică, este cel în care cele două tabere sunt relativ clare, strategiile sunt bine definite, liniile roşii sunt şi ele bine conturate, iar confruntarea poate începe.
China şi S.U.A au parte de un „război rece” atipic. Atipic în sensul în care confruntarea a început, există tensiuni peste tot, dar nu există tabere bine definite şi nici liniile roşii nu sunt clarificate.
Astfel, acest „război rece” este unul fără nici o regulă clară deocamdată (reguli asumate de ambii parteneri!), fără o clarificare a liniilor roşii şi fără nici o delimitare limpede a taberelor.
Cel puţin deocamdată.
Cu cine o să „ţină” statele asiatice? Între două două Godzilla
China, continuă profesorul Dungaciu, nu este un actor iubit în spaţiul asiatic însă, în ciuda acestui fap este un actor economic de proporţii. Un procent de 77% din statele membre ASEAN (care include o populaţie de circa 660 milioane de oameni) percep China că fiind actorul cu cea mai mare influenţă economică (SUA are abia 7% pe acest palier).
Prezenţa implicării S.U.A este una dorită în regiune, însă se conştientizează faptul că forţă economică a Chinei este una covârşitoare.
ASEAN a rămas încă în expectativă în ceea ce înseamnă alegerea fermă dintre America şi China. Un scenariu favorabil pentru statele ASEAN este scenariul în care Washingtonul să le preia în siajul său de securitate dar să le permite libertatea relaţiilor economice cu China - şi acelaşi lucru ar face-o şi Beijing-ul. Pe lângă această presiune pentru alinierea cu Washington sau Beijing, statele asiatice au o dorinţa evidentă de a putea fiecare să îşi construiască/aleagă propriile mecanisme şi organisme economice şi de securitate.
E un scenariu, însă, ultraoptimist.
Concluzia este că, atât pe termen mediu cât şi pe termen scurt, Asia va fi marcată deci de următoarele tensiuni:
- Presiunea S.U.A în regiune
- Presiunea China în regiune
- Presiunea regionalismului asiatic care aspiră la redefinirea propriilor reguli.
Un singur lucru este cert: încrederea statelor ASEAN faţă de statelor China a scăzut astăzi, dar, aşa cum observă ambasadorul Isticioaia, acest lucru nu este relevant în relaţiile internaţionale, căci opţiunile strategice nu se bazează decât rareori pe aşa ceva.
În consecinţă, avertizează profesorul Dungaciu, dacă S.U.A nu o să fie prezentă cu expertiză şi cu investiţii în regiune, există riscul ca, indiferent de atracţie faţă de China sau nu, statele asiatice ia o decizie în favoarea Chinei în ecuaţia fatidică a „economiei versus securitate”. Prin urmare, opţiunea strategică/de securitate în favoarea SUA, prezentă în percepţia cetăţenilor acestei regiuni, s-ar putea să nu fie suficientă în competiţie cu prezenţa economică masivă şi covârşitoare a Chinei.
De urmărit, în acest scenariu, cât de capabile vor si statele AEAN de a-şi face propriul joc, între cele două Godzilla.
Politica economică a Chinei la momentul actual. Economie şi securitate
Ambasadorul Isticioaia descifrează şi liniile de evoluţie ale viziunii economice chineze. Politică economică a Chinei este în evoluţie de câţiva ani. China vizează modelul economic al dublei circulaţii. Ideea de bază este ca modelul de dezvoltare şi creştere economică chineză să nu mai fie bazat pe export atât de mult şi, mai exact, să existe o reechilibrare între piaţă internă şi cea externă.
Se poate spune faptul că acum China se pregăteşte pentru ceea ce se vorbeşte de aproape doi ani de zile: decuplare şi recuplarea selective a interdependenţei, cu scopul de a se proteja de eventuale sancţiuni economice din partea statelor care au fost pieţe tradiţionale (SUA, UE etc.), şi de a se focaliza mai mult pe piaţa internă.
Acest model economic este o provocare atât pentru China cât şi pentru cei din afara ei prin prisma faptului că acest model economic nu va lăsa pe nimeni neafectat.
De menţionat că acest model economic se află în faza experimentală.
Are China potenţialul necesar ca sa conduca Asia?
Încă nu exisă un răspuns bine definit pentru această întrebare, însă trebuie să se ţină seama că nu se poate face abstracţie în Asia de prezenţa chineză masivă. În momentul în care intervenţia economică europeană în Asia este nesemnificativă, iar prezenţa economică americană este definită la nivel de percepţie de un procent de 7%, este greu de crezut că dilema asiatică se poate rezolva doar prin intruziune din afară. Într-un fel sau altul, China,va modela lumea asiatică într-o manieră directă sau mai puţin directă. Cum va arăta această influenţă, e greu de spus. Cazul Australiei (decuplare economică de China şi confruntare) este semnificativ, desigur, dar nu constituie, neapărat, un model pentru statele ASEAN, mai puţin puternice şi mult mai aproape de China din toate punctele de vedere. S-ar putea ca Australia să fie excepţia, nu neapărat regula în regiune.
Când vorbim despre China, nu vorbim doar despre Asia, ci şi despre lumea întreagă.
Viitorul ordinii mondiale se va baza pe relaţia dintre SUA şi China. În funcţie de acţiunile acestor doi actori, lumea o să se remodeleze, iar României, ca stat membru al UE şi NATO, cu un parteneriat strategic solid cu America, nu îi rămâne decât datoria de a-şi găsii un loc în aceasta.
Cum se raportează România la tensiunile dintre China şi SUA? Ieşirea din minorat
- În primul rând, România trebuie să se stabilească/înţeleagă ce se întâmplă. Să înţelegem ce se întâmplă între China şi SUA şi, în cele din urmă, să ne facem utili ca parteneri strategici, membri ai spaţiului euro-atlantic.
- În al doilea rând, avertizează ambasadorul Isticioaia, ignorarea potenţialului economic enorm al Asiei, inclusiv al Chinei, este o eroare strategică a Bucureştiului. Toată lumea face sau vrea să facă comerţ cu Asia, începând cu companiile din SUA până la statele cele mai puternice din UE, în special Germania. România are încă un prestigiu semnificativ în Asia, iar nevalorizarea acestuia ar fi o greşeală enormă.
- În al treilea rând, problema cea mai mare a României la acest moment nu este numai relaţionarea cu China în perspectiva viitorului, problema reală este viziunea strategică în general. România nu a construit momentan, dincolo de relaţia fundamentală de securitate, o viziune legată de o relaţie economică substanţială cu SUA (suntem doar la faza potenţialităţilor), nici un „parteneriat strategic” cu Germania, relaţia cu Franţa este îngheţată, ca să nu mai vorbim de faptul că nici măcar pentru regiune (Balcani) nu există o gândire strategică coerentă. Problema vine, spune profesorul Dungaciu, nu din faptul ca România ar fi carentă pe unele dosare (Asia, de pildă), ci din faptul că nu are nici o viziune în general în momentul actual şi pare debranşată de la marile trenduri actuale. România este azi o ţară minoră, pentru că gândeşte minor. Iar atât timp cât această gândire minoră persistă, România va rămâne un stat minor, indiferent de relaţiile formale cu SUA, UE, China sau alte state.
Concluzia acestei dezbateri a fost că, în perspectiva noilor evoluţii globale, rolul diplomaţiei devine acum fundamental, dar al unui diplomaţii vii, inteligente, neanchilozate în clişeele specifice unei ordini/realităţi mondiale care nu mai există.
Articol de Bianca Ionescu, studentă în ultimul an la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti şi participantă în programul de Internship la CSSR/ISPRI.
Se încarcă comentariile...
