Şeful PSD Bihor: Liviu Dragnea vrea să convoace CEx de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat, vineri, că Liviu Dragnea doreşte convocarea de urgenţă a CEx-ului pentru a pune capăt tensiunilor din partid. Potrivit lui Mang, reuniunea va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie, decizia fiind comunicată joi, la o şedinţă care a avut loc la sediul PSD din Kiseleff.

Şeful PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat vineri, pentru Digi24, că liderul PSD, Liviu Dragnea, îşi doreşte convocarea cât mai rapidă a unui nou Comitet Executiv pentru a pune capăt „zvonisticii” din ultimele zile.

„Da, da, a spus dânsul. Trebuie discutată şi lămurită şi aceată zvonistică care de două zile circulă cu toate ştirile false, cu grupări care ar fi împotrivă.  Şi ieri a fost concluzia generală, inclusiv a domnului Liviu Dragnea, că trebuie convocat urgent şi închis subiectul”, a precizat Mang. 

Totodată, liderul social-democrat din Bihor susţine ideea unui nou CEx, fiind „anumite lucruri care trebuie discutate”. 

Conflictul din interiorul PSD ar putea intra într-o nouă etapă în condiţiile în care surse din interiorul partidului declarau joi că peste 20 de lideri ai PSD pregătesc o scrisoare prin care cer demisia lui Liviu Dragnea. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost primul membru din conducerea PSD care i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite