Şi dacă Laura Georgescu are dreptate?!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motto: Legea este o barieră, peste care sar leii, sub care trec căţeii şi de care se lovesc prostii. De voie, de nevoie, câteva zile a tot trebuit să ascult înregistrările cu vocea Laurei Georgescu, şefa CNA. Nu, nu am de gînd să comentez acest subiect prin prisma audio-vizualului.

Mă tot zgârie pe timpan un fragment din aceste înregistrări: „Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc şi să zic: nu va supăraţi, uitaţi am şi eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu.“

Din păcate, în această privinţă, sunt nevoit să-i dau dreptate doamnei Georgescu şi am convingerea că sute de mii de români se luptă cu acest flagel: legi proaste, legi nerespectate, legi încălcate cu bună ştiinţă de către autorităţile statului, legi care ne tulbură viaţă în loc să ne-o ordoneze.

Iată însă un exemplu relevant din domeniul meu de competentă.

În luna aprilie, pe nepusă masă, fără transparenţă sau timp de dezbateri, ministrul Nicolae Bănicioiu a abrogat ordinul care reglementa modul de autorizare a centrelor în care se desfăşoară cercetarea medicală de catre Ministreul Sanatatii, fără să fi survenit o modificare a unei legi care să impună acest lucrul. Pur şi simplu, cineva, presupun şi sper că nu ministrul însuşi, a considerat că este mai bine că aceste autorizaţii să fie date de către ANMMD (Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale). A “uitat” să ceară şi acordul Parlamentului – pentru a da o lege.

Ceea ce a urmat este însă şi mai elocvent. Consiliul Stiintific (CS) al ANMMD, cu de la sine putere, emite o hotărîre, în care preia în mare măsură prevederile ordinului abrogat şi... trece la treaba, eliberînd pe bandă rulantă autorizaţii. Atât doar că respectiva activitate de autorizare este de două ori nelegală (dacă se poate spune aşa), deoarece ANMMD nu are atributul conferit de o lege de a elibera autorizaţii (legea limitindu-se strict la Ministerul Sănătăţii) iar hotărîrile CS cu un caracter normativ, cum este cazul de faţă, trebuie mai întîi să fie aprobate printr-un ordin de ministru şi publicate în Monitorul Oficial al României* ceea ce evident, nu s-a întâmplat.

Cu această ocazie am constatat cu stupoare că intreaga activitate desfăşurată de ANM în reglementarea acestui domeniu extrem de sensibil, cel al medicamentului, se desfăşoară, aşa, la mica înţelegere, cu utilizarea site-ului propriu pe post de Monitor Oficial, fără că actele normative emise să fie aprobate de ministru, conform legii. Am intrebat, de curiozitate, de ce s-a ajuns într-o astfel de situaţie. Stupoare! Miniştrii Sanatatii, de regulă, aveau comentarii sau refuzau să aprobe ordinele într-un timp adecvat iar piaţa de medicamente nu putea fi blocată!!! Drept urmare ANM a început să funcţioneze în propria să “lege” iar aceasta practică a devenit un fel de datină, o cutumă!! Situaţia în sine este înspăimântatoare, iar pentru a intra in legalitate, toate autorizările date de ANMMD în ultimii ani ar trebui luate de la capăt, după ce multitudinea de Hotărâri ale Consiliilui ştiinţific (alcatuit din medici şi farmacişti respectabili dar fară nici un singur jurist) vor fi fost aprobate şi de Ministrul Bănicioiu.

Nici un agent economic (producător, importator, distribuitor, farmacie, spital, medici cercetători, firme de cercetare în domeniul medicamentului etc) nu va avea vreodată curajul de a reclama în contenciosul administrativ activitatea complet nelegala a ANMMD. Lucrurile se rezolva aşa, printr-o bună înţelegere, care adesea merge că unsă. 

Am făcut tot posibilul că ministrul Bănicioiu şi premierul Ponta să corecteze activitatea ilegală desfăşurată de ANMMD! Este exact situaţia care impune o ordonanţă de urgenţă (comparativ cu sute de OUG care în fapt nu au o justificare stringentă, care să fundamenteze în mod real ocolirea Parlamentului).

Membrii Guvernului nu au dat însă semn că le-ar pasă! Pur şi simplu se fac că nu ştiu, lăsînd că o activitate ilegală să se desfăşoare în continuare, de această dată cu acordul tacit al Ministerului Sanatatii! Însă una este sa fii incompetent, alta este ca autoritatile statului sa incalce legile cu buna stiinta!! 

Dar nimanui nu ii pasă, iar partenerii străini ai Romaniei în acest domeniu, pur si simplu nu înţeleg. În conditiile în care reglementari europene şi internationale stricte atrag după sine sancţiuni existentiale pentru agenţii economici care le incalcă, aplicarea legii la mica înţelegere din Romania îi sperie atât de mult încât se gândesc de doua ori înainte de a veni aici sau, şi mai rău, se gândesc să plece.

Oamenii ştiu ca încompetenţa este doar o scuză, o apărare de faţadă pentru corupţie! (De ce să ne mai mirăm când parteneri economici şi strategici ai României, precum Statele Unite ale Americii, pun accentul tocmai pe acest dureros subiect – al corupţiei instituţionale!)

Şi acum mă întorc la vorbele Laurei Georgescu. Când vezi că legea în această ţară o respectă numai prostii, oare nu îţi vine să faci ceva, orice, o şpaguială, un trafic de influenţă, o aplicare forţată sau ilegală a unui act normativ, ceva, orice, fie şi în folosul instituţiei tale, pentru a fi “normal”,  pentru a dovedi statutul tău de leu!? În această perspectivă "doamna" Laura Georgescu, este de înţeles dacă nu cumva are chiar “dreptate”.

Nouă nu ne rămâne decât să fim proşti sau căţei!

 -------------------------

*Art.12 al (9) din HOTARAREA nr. 734 din 21 iulie 2010 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale: "Hotãrârile consiliului ştiinţific cu caracter normativ se supun aprobãrii prin ordin al ministrului sãnãtãţii şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I;"

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite