Şi totuşi, de ce?

Motto: „Vrei promisiuni dar tu nu faci nimic / Înc-o dată şi-nc-o dată mă obligi să mă ridic / Şi să urlu: Se întâmplă-n România / Şi salvarea ta nu este preşedinţia / Nici biserica, armata, guvernul sau eu / Salvarea ta eşti tu, ştiu că pare foarte greu“ Luna Amară, „Se-ntâmplă în România“

40% prezenţă la vot din 18.000.000 înseamnă 7.200.000. Adică alţi 10.800.000, majoritatea, au lipsit. Unde s-au ascuns pe 9 decembrie? Şi de ce?

Simplu: de ei nimeni nu este interesat. Lor nimeni nu le-a vorbit, nu le-a propus un plan.

Pe 9 decembrie au ieşit la vot exact segmentele vizate de politicieni. Şi prea puţini dintre ceilalţi, neaveniţii. Au votat cei direct targetaţi de campaniile de pomeni şi cei cointeresaţi. Au ieşit pensionarii şi funcţionarii în egală măsură momiţi cu promisiuni şi stimulaţi resentimentar, lumpenul mahalalelor plătit la bucată, clanurile interlope ajunse la înţelegeri cu candidaţii sau partidele lor, lumea satelor scoasă din case de televiziuni, de primar şi de rudele înscrise în partide. Ei au decis. Ei s-au împărţit, în proporţiile ştiute deja, între USL, ARD, PPDD. Ungurii sunt şi ei tot o categorie cointeresată, puternic targetată de UDMR, chiar dacă prin alte mijloace (5% din 7.200.000 este 360.000. Atât a mai rămas şi din electoratul lor, un indiciu că şi în comunitatea maghiară funcţionează lucrurile despre care scriu mai jos).

Proporţia celorlalţi, prezenţi dezinteresat la votul din 9 decembrie, doar cu gândul la viitor, la direcţia României, la democraţie şi la alte concepte abstracte, este de-a dreptul neglijabilă. O picătură într-un ocean.

Cine le-a vorbit hipsterilor şi corporatiştilor?

Exceptând rătăciţii din ultimele două propoziţii de mai sus, lipseşte din acest tablou tocmai România majoritară. România tânără şi viguroasă, creativă şi „particulară“. România care şi-a luat Bac-ul pe bune, România care nu aşteaptă cu mâna întinsă la stat. Lipsesc sutele de mii care vor scanda la Depeche Mode, Roger Waters şi Rammstein, lipsesc cei care merg în Franţa pentru şansonetele de pe Sena şi nu pentru portofelele altora, lipsesc corporatiştii, intelectualii, studenţii, micii afacerişti.
Cea mai mare parte a universului românesc nu iese la socoteală: tinerii care trăiesc în afara televizorului, cei care ştiu ce înseamnă SoNoRo şi FNT, iniţiaţii care aglomerează în fiecare an Romexpo la BookFest, „hipsterii“ cu straniile lor preocupări ecologiste, caraghioşii care aleargă prin parcuri „aşa, degeaba“, neadaptaţii care-şi plătesc biletul de tramvai şi taxele la stat, păcălicii care fac muncă de voluntariat, diviziile clasei mijlocii care aspiră şi la altceva decât găleata şi kilul de mălai, armata celor care ştiu cum se scrie „mă-ta are cratimă“.
Ponderea populaţiei active, cea atât de vânată de televiziunile comerciale, de vânzătorii de orice, de statul lacom, cea care a tras şi va trage omenirea înainte de la începuturile sale şi până la sfârşitul care nu va veni pe 21.12.2012, este aproape nulă în economia votului din 9 decembrie.

Niciun partid nu apără interesele celor 60%

Şi totuşi, de ce? De ce au lipsit toţi aceşti oameni? Unde sunt? Ce i-a ţinut în case?

Nicio televiziune nu îndrăzneşte (şi nici nu are interesul) să abordeze subiectul. Îl ignoră, ca şi cum n-ar exista. Oricum, publicul-ţintă al lui Mircea Badea, Dana Grecu, Andreea Creţulescu, Mihai Gâdea, Dan Diaconescu şi Rareş Bogdan se intersectează prea puţin cu cei 60% care au absentat în „duminica penalilor“.

Cei 60% n-au venit pentru că pe ei nu i-a invitat nimeni. Ăsta-i adevărul. Majoritatea locuitorilor României nu se regăseşte în maimuţărelile „liberalului“ Gigi Becali, în ticăloşiile „conservatorului“ Dan Voiculescu, în impostura „socialistului“ Victor Ponta, în isteriile lui Crin Antonescu, nici în ţopismele Elenei Udrea, mediocritatea lui Vasile Blaga şi cinismul mercantil cu ochi albaştri al lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Cei exasperaţi de haosul în care s-a prăbuşit România pe 9 decembrie arată acum cu degetul spre cei 10,8 milioane care şi-au găsit alte treburi la alegeri. Nu-s patrioţi, n-au conştiinţă civică, sunt iresponsabili, nu văd decât interesul lor meschin şi cochilia în care se cred protejaţi, li se reproşează. Acuzaţii izvorâte din disperare, dar false.

DEX 1998: „Politic, -ă, politici, -ce: Ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere (...) “. Pe scurt, politica exact asta este: asocierea unor grupuri în vederea promovării intereselor comune. NICI MĂCAR UNUL SINGUR dintre partidele României nu promovează şi nu apără, în acest moment, interesele majorităţii populaţiei. Ba, din contră. Este, deci, o naivitate (sau obrăznicie) să le ceri unor oameni să te voteze, când tu nu numai că nu-i reprezinţi, dar întruchipezi chiar prototipul aniteroului pentru ei.

Onestitatea PSD şi minciunile PDL

Oricât ar părea de ciudat, majoritatea populaţiei din ţara noastră NU e asistată şi nu priveşte cu ochi buni promisiunile fantasmagorice ale politicienilor. Cei 10,8 milioane nu vor mici şi cârnaţi gratis în campania electorală, ci o politică inteligentă de sprijin pentru producătorii şi industria locală, care să ducă la hrană mai multă, mai ieftină şi mai sănătoasă. Nu vor regi ai asfaltului, ci drumuri fără gropi şi curate. Nu vor să fie lăsaţi să facă blatul, ci trenuri rapide şi sigure. Nu vor să poată fura, ci să fie apăraţi de hoţi. Nu sunt interesaţi să li se dea pomană, ci de strategii care să genereze locuri de muncă. Nu vor circ la TV, ci o luptă reală împotriva corupţiei. Nu vor ca România să-şi dea aurul şi gazele la schimb cu poluare şi moarte.

Lor nu le-a vorbit nimeni. Pentru că nici n-ar fi avut ce să le spună. PSD nici măcar nu şi-a propus să li se adreseze, şi – măcar aici – intervine onestitatea acestui partid monstruos. PDL, în schimb, a încercat să-i mintă şi a treia oară cu acelaşi refren. Întâi i-a furat ca-n codru, i-a umilit şi tratat cu dispreţ, iar apoi a scos din nou steagul luptei sfinte împotriva corupţiei. Imaginaţi-vă! Elena Udrea chemându-vă să luptaţi cu mafia. E ridicol.
România activă care în 1996, 2004 şi 2008 a împins aşa-zisa dreaptă la guvernare este mai inteligentă decât cei pe care i-a votat. Îşi închipuiau Mihai Răzvan Ungureanu, Elena Udrea şi Roberta Anastase că-şi vor păcăli iar electoratul? Dacă au crezut o asemenea prostie, atunci totul se explică. Oricum, chiar dacă s-au strecurat acum pe sub uşă în Parlament, sunt morţi. Nişte morţi vii. Din punct de vedere politic.

Lucrurile sunt simple. Cei 10,8 milioane vor ieşi la vot atunci când va apărea o grupare politică propulsată chiar dintre ei, care să-i reprezinte cu adevărat. Când se va întâmpla, cei 10.8 milioane vor simţi asta. Atunci se va produce cu adevărat reforma clasei politice şi tot atunci va avea loc marea modernizare a României.