Ţară debilă, idei puţine

Întâi a venit dl. Băsescu. Jovial şi cu zâmbetul până la urechi ne-a anunţat: „Aici sunt banii dumneavoastră!” Era prima încercare majoră în materie de taxe noi pe care o vedeam. Ţara s-a umplut de panouri în care am fost avertizaţi că se lucrează în folosul nostru. Vorba a intrat în folclor, ajutată şi de cântecul celor de la Taxi, care le-a căzut pe suflet românilor.

Era o vreme de sărăcie mare şi, încă, de vise ale poporului faţă de politicieni. Cine dracu’ era atent atunci la licitaţii, conflicte de interese, la şpăgile trase de politicieni şi para-ndărătul practicat pe la contractele astea. Plus că Băsescu era simpatic şi părea de încredere. Parcă altfel plăteşti unuia care îţi ia banii cu zâmbetul pe buze. Şi parcă făcea şi sens: dacă vrei să ai drumuri bune, plăteşti ceva în plus. De pe seama lui au rămas câteva drumuri bune şi nicio autostradă. Mai ales ideea că nu ne trebuie autostrăzi.

Băsescu era simpatic şi părea de încredere. Parcă altfel plăteşti unuia care îţi ia banii cu zâmbetul pe buze.

După Băsescu, PSD a dat-o în rafinamente: să plătească doar cei care folosesc drumurile, nu toată lumea care are maşină, cum se stabilise iniţial. Aşa că taxa s-a băgat în benzină, mărindu-i preţul. Nu-i bai, că o guvernare mai târziu s-a băgat rovinieta, deşi a rămas şi acciza mărită.  Autostrăzile tot n-au venit. Au mai apărut nişte idei. Ba să facem cu fonduri europene, ba să fie parteneriat public privat, ba să vină chinezii, americanii şi tot neamul lor. Ba să le face şi să plătim taxă la ele, ba, ba, ba, ba... Ba au şi trecut toţi la guvernare, iar autostrăzi, n-am văzut decât una.

Şi e doar un exemplu. Când a fost să nu mai meargă lucrurile, s-a tăiat tot de la prostime: din salarii, din pensii, de unde s-a apucat. Ba ne-au mai băgat şi o taxă pe cumpărat maşini şi au mărit şi TVA-ul. Am ajuns ţara cu cele mai multe taxe din Europa Centrală şi de Est. Şi cu cele mai multe operaţiuni pe care trebuie să le facă o firmă pentru a se achita de îndatoriri. E adevărat, arată rapoartele internaţionale în ultimii doi ani, am recuperat teren serios în bine.

Pe fondul ăsta, de curând, domnul Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, ne-a propus scumpirea benzinei, prin accizare suplimentară, banii obţinuţi urmând să se ducă numai la drumuri. Dacă ideea s-ar aplica, după cum studiază acum Guvernul, un plin la benzină s-ar scumpi cu 22 de lei, îmi spun colegii mei de la RTV. Adică vezi dumneata, ne-am gândit, ne-am socotit şi după atâţia ani, doar asta e soluţia: să mai luăm nişte bani de la popor. În ceea ce mă priveşte, ca cetăţean, cred că suntem în situaţia zicalei: s-a învârtit, s-a răsucit şi tot în spate ne-a nimerit.

Mi-e teamă că genul ăsta de gândire devine un reflex periculos al politicianului român: apelul la buzunarele poporului, că altfel nu se poate.

Între timp, presa de zilele trecute arăta că evaziunea fiscală a ajuns la 50 de milioane de euro pe zi. Cât despre banii pe care i-am putea lua de la UE, ei, în loc să se înmulţească, se împuţinează. Căci pentru nereguli în ultimii doi ani, avem de dat înapoi 1 miliard de euro. Ştiu că gândesc empiric, dar apărându-mi buzunarul, cred că banii ăştia s-ar putea folosi şi la drumuri, în loc de noi taxe.

Marea problemă a politicienilor români este şi va rămâne lipsa de viziune. Cum văd ei ţara asta? Unde şi cum vor să o aducă peste 5 ani? Care sunt căile şi mecanismele pe care le propun? Ăsta e lucrul pe care îl vei afla cel mai puţin de la ei. Totul e o cârpeală nesfârşită,  decizii luate de azi pe mâine. Şi când nu mai e cale, umblăm la banii poporului.

În fapt politicienii noştri sunt neprofesionişti. Nimic nu-i recomandă pentru posturile lor, pe majoritatea. Clica, şpaga, traficul de influenţă sunt dintre mecanismele celel mai întâlnite pentru numiri. Iar puţinii profesionişti probabil că se sufocă în mlaştină .

De aceea, îi dau dreptate parţial domnului  Crin Antonescu cănd spune că suntem o ţară debilă. Cu siguranţă, dar nu cred şi că poporul e debil. Eu spun că majoritatea românilor sunt de bun-simţ, paşnici şi muncitori. Nu au ştiut, însă, ce şi cum să aleagă în fruntea lor. Aşa ne-am procopsit cu o clasă politică debilă şi neprofesionistă. Numai că, atenţie, ţara a arătat că devine profesionistă mult mai repede decât administraţia. Şi cine ştie, poate în curând, o să votăm ca nişte profesionişti.