Ţara defectă

Anunţul recent al ministrului Şova privind inversarea priorităţii a două autostrăzi, şi anume că prima care urmează să se construiască va fi Sibiu-Braşov şi nu Sibiu-Piteşti, cum de altfel se stabilise şi se aprobase de către Uniunea Europeană pentru închiderea coridorului IV, mi-a reamintit un exerciţiu al cărui rezultat amar nu îl mai socotesc de multă vreme o simplă coincidenţă.

În ceea ce a devenit de acum o “bună tradiţie” în actul comunicării USL, justificarea invocată de către Şova este dată prezumând că se adresează exclusiv triumviratului care formează baza electorală a actualei majorităţi obeze: categoria publicului preaiubitoriu de USL, celor cărora prin metode subliminale apropiate de hipnoza în masă li s-a indus reflexul urii împotriva lui Băsescu, respectiv celor puţin predispuşi, sau chiar incapabili funcţional să facă o analiză din punctul de vedere al logicii unui mesaj. Această clasificare nu este perfectă, dar cine altcineva, cu excepţia categoriilor menţionate, poate “înghiţi” explicaţia că s-a ales această variantă din motiv de costuri mai reduse fiindcă Sibiu-Piteşti ar trece prin munţi, escamotând stângaci că pentru a ajunge de la Sibiu la Bucureşti, punctul nodal al coridorului de transport rutier, trecând prin Braşov, tot va fi necesar ca o autostradă să străpungă Carpaţii. Inexplicabil pentru un om cu mintea la cap, este ca în loc să finalizezi un traseu format din două segmente alegând varianta care are măcar unul existent (Piteşti-Bucureşti), o alegi pe cea în care ambele sunt exclusiv pe hârtie.

Doar studii sociologice pertinente ar putea determina care dintre cele trei categorii este mai numeroasă, însă mai importantă decât evaluarea cantitativă este o analiză, chiar parţială, a motivaţiei şi structurii fiecărei categorii, deoarece numai un diagnostic corect poate prescrie tratamentul care vindecă boala.

Preaiubitorii de USL sunt o specie a regnului celor preaiubitori faţă de cei aflaţi la putere. În majoritatea lor sunt beneficiarii direcţi ai guvernării, atât material cât şi ca onoruri. Există o stratificare pornind de la funcţia măruntă de director de şcoală şi urcând către inspector general, consilier, director de regie locală sau naţională, secretar de stat până la ministru. Aceştia, împreună cu finii şi afinii, îşi dobândesc veniturile direct de la ugerul generos al bugetului prin salarii, indemnizaţii, sporuri, deplasări în străinătate, pensii speciale. Li se alătură aşa-zişi antreprenori “căpuşă”, adică patroni de carton care îşi “trag” seva bunăstării fie din capitolul atât de generos “bunuri şi servicii” scumpe, dar proaste, fie din cel al “investiţiilor” în care se toarnă betonul cu cât mai puţin ciment, dacă s-ar putea deloc. Mercenari fără doctrină ai oricărei puteri, aceştia nu au nevoie de argumente, este suficient să li se trimită mesajele săptămânale pe care le vor difuza recitându-le papagaliceşte în raza lor de acoperire, fără cea mai mică tresărire dacă negrul de ieri trebuie descris ca alb astăzi. Ca subspecie, este de menţionat “cameleonul politic”, care ieri era de dreapta, iar astăzi este de stânga, luând cu o uşurinţă demnă de o cauză mai bună culoarea mediului unde se află puterea.

Categoria celor cuprinşi de ură faţă de Băsescu şi guvernarea Boc este formată preponderent din cei care au avut de suferit în mod real sau imaginar, vezi cazul pensiilor tăiate care nu au fost tăiate, ca urmare a măsurilor de austeritate prin reducerea salariilor, pierderea locului de muncă sau a altor privilegii. Reacţia universal umană de a-l antipatiza pe cel care îţi atentează la venituri, a fost profesional personificată şi direcţionată prin abatere de la cauzele obiective, cum a fost criza economică globală, către persoane demonizate programatic în mass-media gen Băsescu şi Udrea. Această categorie importantă de electorat a fost subtil hipnotizată, încât frustrările sau nerealizările personale să fie puse în relaţie de cauzalitate directă cu inamicul public numărul unu, cunoscând atât de bine propensiunea în a găsi pe alţii vinovaţi de propriile-ţi neîmpliniri. Odată reflexul creat, acest electorat reacţionează precum taurul la vederea pelerinei roşii, încât este prea puţin înclinat spre obiectivitate şi reacţionează visceral la simpla pronunţare a numelor “odioase”. Partea pozitivă a acestei categorii este că la fel cum se iese din hipnoză la simpla bătaie din palme, şi în acest caz “pleznele” cotidiene ale USL-iştilor scot din transă din ce în ce mai mulţi foşti adepţi.

Cei mai nefericiţi sunt susţinătorii USL din motivul dependenţei economice faţă de stat prin ajutoare sociale, indemnizaţii de şomaj, abonamente de transport sau ajutoare alimentare gratuite. În majoritatea cazurilor, precaritatea stării materiale este cauză, dar şi efect al unei educaţii deficitare manifestată prin analfabetism real (mai rar), sau funcţional. România ocupă tristul loc întâi în Europa la acest capitol conform raportului Comisiei Europene, 40% dintre români citind prost sau neştiind să citească. Este greu, practic imposibil pentru această categorie de cetăţeni să facă raţionamente logice prin care să-şi demonteze minciunile sau prostirea în faţă făcute de unii politicieni, din acest motiv ei fiind “prada” cea mai uşoară pentru muniţia de tip zahăr, ulei, găleţi, cizme sau suta de lei.

Dincolo de explicarea cauzei existenţei acestei categorii electorale, ceea ce mi se pare cu adevărat grav şi condamnabil pentru politicienii de stânga, este perpetuarea intenţionată a acestei stări de dependenţă printr-o metodă deosebit de eficientă: menţinerea stării de subdezvoltare economică. Exerciţiul pe care vi-l propun constă în suprapunerea hărţii sărăciei reprezentate de rata şomajului şi numărul de asistaţi social cu harta în care PSD, şi mai nou USL, obţin de două decenii succes electoral. Rezultatul este constatarea unei coincidenţe aproape perfecte. Zonele “roşii” reprezentate de sudul şi estul României sunt cele mai sărace, în schimb zonele dezvoltate economic, centru şi vest, fiind cele în care “dreapta” câştigă electoral, încât este evidentă concluzia că “stânga” va avea tot interesul să-şi prezerveze bazinul electoral prin menţinerea stării de înapoiere economică.

Pentru că periclitează prin sufocare două investiţii majore din sudul ţării, uzinele Dacia-Renault şi Ford, anulând sau amânând sine die una din arterele prin care se poate pompa bunăstare dinspre Europa, în favoarea încurajării turismului de weekend pe Valea Prahovei, nu îmi este teamă să acuz USL de o decizie condamnabilă, parte din strategia perversă de a menţine în sărăcie o largă bază de electorat în scopul meschin de a-şi asigura perpetuarea speciei.