Politică

articolul anterior articolul urmator

Acceptă Partidul Popular European ca un partid al cărui primar a întreţinut relaţii sexuale plătite, cu copii răpiţi, să îi fie în continuare membru?

31
28 Jan 2020 16:45:41
Emil Moise
Sursa: playtech.ro
Sursa: playtech.ro

Mass-media din toată ţara au relatat faptele primarului din Mogoşeşti-Siret care a declarat în faţa procurorilor  DIICOT şi în instanţa de judecată că a întreţinut relaţii sexuale, plătite, cu doi copii, în sediul primăriei. Repet: domnul Butnariu Damian a întreţinut relaţii sexuale (orale) în primărie, cu două fete minore, una fiind răpită de la şcoală ca să îi fie adusă şi apoi bătută ca să nu spună şi aruncată în curtea mamei ei.

Acestea sunt faptele. Nu trebuie să le probăm, le-a declarat domnul primar.

Domnul Ludovic Orban, preşedinte al PNL, care la data redactării acestui articol este şi primul-ministru al României, a declarat că nu a ştiut, căci nu poate şti ce au făcut membrii partidului pe care îl conduce. Dar acum ştie. În urmă cu 8 zile am cerut public domnului preşedinte al PNL (printr-un articol publicat în Adevărul) să îl demită pe domnul Butnariu din PNL şi totodată am demonstrat că argumentul conform căruia nu îl poate demite deoarece s-a autosuspendat din partid nu e valabil. Mai departe, am arătat şi ce poate şi trebuie să facă astfel încât domnul Butnariu să fie demis din partid şi – prin efectul legii – să nu mai poată fi primar.

În aceeaşi zi, Asociaţia pe care o reprezint i-a transmis domnului Ludovic Orban (ca preşedinte al PNL), în mod oficial, petiţia prin care, la fel, îi ceream demiterea de urgenţă a domnului Butnariu din PNL.

Traficul de copii pentru exploatare sexuală alertează întreaga comunitate internaţională. Demiterea domnului Butnariu din partid ar fi fost un gest simplu pentru PNL. În acelaşi timp ar fi însemnat un semnal aşteptat. Mai întâi, pentru că un partid s-ar fi dezis de faptele reprobabile şi condamnate internaţional. Ar fi subliniat poziţia partidului faţă de acest fenomen şi ar fi încurajat instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale care se luptă să-l combată. Apoi, PNL ar fi arătat că este preocupat de promovarea interesului superior al copilului. În al treilea rând, gestul ar fi adus o alinare celor doi copii care au fost forţaţi să suporte umilinţele din primărie (până la această oră nu ştiu de vreo scrisoare sau de vreo declaraţie a reprezentanţilor PNL prin care să le ceară scuze celor două fete şi părinţilor lor pentru ceea ce li s-a întâmplat). În al patrulea rând, ar fi descurajat posibile fapte similare viitoare. În al cincilea rând, ar fi provocat şi alte partide să facă la fel. În al şaselea rând, ar fi arătat victimelor că este cineva alături de ele şi astfel am fi aflat şi alte cazuri din cele foarte multe care au rămas doar în sufletele copiilor abuzaţi, descurajaţi prin ameninţare sau bătaie ca să nu declare prin ce au trecut (şi mă refer, desigur, la victimele care au rămas în viaţă).

Pentru că PNL nu ne-a transmis niciun răspuns şi nu a avut nicio reacţie, iar domnul Butnariu este în continuare primar în aceeaşi primărie în care a comis faptele, în data de 23 ianuarie 2020, am sesizat, cu Asociaţia, toate filialele judeţene ale PNL solicitându-le să aibă o reacţie, să ceară la rândul lor organizaţiei centrale să rezolve de urgenţă această problemă.

Nu ştiu cât de importantă consideră PNL că este menţinerea domnului Butnariu ca primar în comuna Mogoşeşti-Siret dar şi dacă ar fi construit o reţea de metrou, o şosea de centură şi un aeroport internaţional în localitate (respectiv în jurul acesteia), faptele sale nu puteau fi răscumpărate.

Nici de la filialele de judeţ ale PNL nu am primit vreun răspuns: domnul Butnariu este tot primar. Mă întreb, în plus, dacă Organizaţia de Femei a PNL  a discutat această problemă (şi dacă da, ce or fi decis?).

Ar părea că PNL acceptă situaţia. Mai înţelegem că reţeaua traficanţilor de copii este puternică. Şi ramificată. Putem afla în scurt timp cât de ramificată este.

În această dimineaţă am trimis o scrisoare, din partea asociaţiei, domnului Donald Tusk, preşedinte al Partidului Popular European, grupare politică din care PNL face parte.

Acceptă PPE, ca membru, un partid al cărui primar a întreţinut relaţii sexuale plătite, în sediul primăriei, cu copii răpiţi de la şcoală pentru a fi astfel exploataţi sexual şi apoi bătuţi? Dar să mergem mai departe: acceptă PPE ca un partid care îi este afiliat să aibă conducători fără reacţie la asemenea fapte încurajând astfel fenomenul? 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

31 Comentarii

Vanatorul/d.c.
28.01.2020, 17:10:09

Am mai spus-o si pe alte pagini.. Daca ar fi fost vorba de vreun individ oarecare, demult infunda puscaria..! Daca ar fost fost vorba de un primar PSD, mass media ”acoperitilor” Noii Securitati-aripa liberal-iohannista l-ar ”infierat” in stil maoist, ca de obicei..! Fiind insa vorba de un primar din gasca de cocalari si smenari a lui Iohannis, PNL, ”l-au autosuspendat” un pic numai din funcția de membru cu carnet al cocălarimii limberal-iohannist-securistice si..atat..! Fi-v-ar Justitia de ras, sa va fie..! Bai gunoielor galbene, dati-le niste fete minore si mafiotilor in roba de procurori, gen Negulescu-Zdreanta, ca doar sunt de-ai vosisi si au grija sa va scape de puscarie..! Intelegeti acum pe cine fericeste desfiintarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție..? Pe cine sperie existenta si activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție..? Pe exact astfel degunoaie mafiote si pe complicii lor in roba de magistrati, zdrente umane ce se cred mici dumnezei intangibili, niste nenorociti, care, impreuna cu gunoaiele din politica cu care sunt in cărdasie de tip mafiot si pe care-i ii scapa de puscarie, se dedau la tot felul de abuzuri si samavolnicii ramase mereu nepedepsite, ducand astfel in derizoriu insasi ideea de Justitie, de ”Dreptate si Adevar”..! Da, se vede si din avion ca Sectia de Investigare a Infractiunilor din Justitie sperie exact pe magistratii corupti , pe politicieni penali zdrenta de primar penelist care abuzeza si taficheaza minore fara sa patesca nimic, precum si propagandistii si limbaii care traiesc la mica ciupeala pe langa mafioti ..! Nicidecum insa nu-i sperie pe procurorii si judecatorii cinstiti, care nu au putut fi agatati cu nimic de catre negulestii lui Kovesi si Coldea, de catre Noua Securitate, si de aceea nici nu au pocnit din calcaie in fata lor si a celor care si- au plantat marioneta ”oarba si docila” la Cotroceni sa le faca jocurile mizerabile, inclusiv in Justitie..! Oare ce-ar fi daca SIIJ ar lua ”la puricat” felul cum isi desfasoara activitate unii judecatori si procurori, de exemplu, felul in care cele 17 dosare penale al lui Iohannis au fost ”clasate” dupa s-au consumat atatea eforturi si zeci de milioane cu urmarirea penala, doua dintre ele fiind clasate ”pe repede-nainte”, chiar inaintea depunerii candidaturii lui Iohanis la presedintie..? Sau ce-ar fi daca ”ar fi luati la intrebari” cei care l-au anchetat si tinut in mod abuziv in puscarie luni intregi pe Horia Georgescu (cel care ancheta averea, mânariile si incompatibilitatie primarului escroc imobiliar Klaus Iohannis)si pe alti oameni nevinovati, oameni care au fost incarcerati (doar pentru ca au refuzat sa pocneasca din calcaie in fara lui Coldea si Kovesi) pe baza unor facaturi de dosare cu probe fasificate grosolan si desfiintate in instantele de judecata, dosare cu probe falsificate chiar de catre procuririi si sereistii Noii Securitati..? Va mai mirati ca in prezent Romania a ajuns sa fie condusa de un escroc imobiliar cu 17 dosare penale (pentru mai mute infractiuni din codul penal) si un cocalar cu castiguri si ocupatii ”tulburi” si cu un dosar pentru luare de mita, ambii facuti scapati de la puscarie de catre mafiotii lor din Justitie..? De ce opintesc asa de tare amandoi, restul mafiotiilor liberalo-iohannisto-securistici si slugoii lor in robe de magistrati sa desfiinteze Sectia de Investigare a Infratiunilor din Justitie..? Raspunsul corect e doar unul singur : pentru ca nu cumva procurorii integri de la SIIJ sa ajunga cu cercetarile la Iohannis, la restul mafiotilor din PNL si la complicii lor din parchete si tribunale..! PSD si PNL, aceeasi mizerie..? Da de unde..! Pe zi ce trece mafia penelist-iohannist-securistica, impreuna cu borfasii ei din servicii, Justitie si mass media se dovedeste a fi o mizerie si mai mare decat mafia pesedista..!!! Si apropo..Stiti ce spunea Voltaire despre cei care se simt mândri sa fie condusi si reprezentati de astfel de politicieni, sa-i slugaresca, desi stiu bine ce hram poarta..? ”E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează”

0 (10 voturi)
eu doar constat
28.01.2020, 19:02:44

Dle Moise, ai mintea scurta. Nu tot in PPE este si Silvio Berlusconi, care a avut mai multe scandaluri sexuale, inclusiv cu o romanca nu tocmai majora si, parca nu l-a contestat nimneni de la PPE, deci cum sa-l dea cineva afara? Ce are PNL cu primarul asta, care e prost ca noaptea! L-a prins cineva, in timp ce alti primari, sau ministri, sau parlamentari de la toate partidele, le "ard" pe toate liceenele pe care le prind, dupa ce acestea se prefac ca se lasa greu. Sa-si rezolve fiecare stat probleme proprii, spune PPE, cand e vorba despre membrii PPE. Cand e vorba despre adversari politici, bineinteles ca intervin, ba prin Barroso, ba prin Junker. Deocamdata von der Leyen inca n-a dat sutienul cu problemele (Nu-i frumos sa spui piept la o femeie, ca sa nu crezi ca face vre-un nodul, ceva...).

+4 (8 voturi)
Ramona Georgescu
28.01.2020, 19:05:18

Asteptam cu interes reactia domnului Donald Tusk.

0 (6 voturi)
Corina
28.01.2020, 19:49:55

În 26 ianuarie s-a publicat aici un articol cum că l-au exclus din PNL. https://adevarul.ro/news/politica/iasi-primarul-acuzat-facut-sex-doua-minore-sediul-primariei-exclus-pnl-1_5e2dfa665163ec42717a6f21/index.html O fi altceva decât demiterea și atunci nu antrenează demiterea din funcția de primar?

+1 (3 voturi)
herr v.6.01
28.01.2020, 20:24:48

"Acceptă Partidul Popular European ca un partid al cărui primar a întreţinut relaţii sexuale plătite, cu copii răpiţi, să îi fie în continuare membru?" (Emil Moise) Manipulare exemplara. Primarul n-a rapit copii, doar a facut sex cu ei. Spre deosebire de dl profesor, instanta n-a considerat acest fapt ca fiind penal. End of Story. Pe cale de consecinta, PPE n-are nici un motiv sa nu accepte in continuare ca liberalii sa faca parte din acel grup. Dl profesor infiereaza tovaraseste faptul ca organizatiile liberale au refuzat sa comunice cu asociatia pe care domnia sa o conduce. Ghinion. Un partid, nu este obligat sa faca asa ceva, asumandu-si connsecintele de rigoare. In schimb, informatia care-l interesa pe dl Moise, era la un click distanta de nasul domniei sale. "Primarul care a recunoscut că a făcut sex cu două tinere în Primărie a fost exclus din partid 26.01.2020 21:32 " (Digi24) Ca dl profesor cunoscand toate astea (Butnaru nu mai e membru, deci cf legii, nici primar) a continuat sa reclame pe liberali la forurile superioare indica un singur lucru: avem de a face cu un reclamagiu de cursa lunga.

+3 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (31)

Modifică Setările