Acordul pentru Brexit. Vor fi introduse vize pentru români? Iohannis: Nu putem să considerăm că această zi e o zi fericită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la finalul reuniunii Consiliului European, că Acordul pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost adoptat ”într-un timp record”. Şeful statului a precizat, însă, că este ”un document foarte amplu, foarte bine elaborat”, faborabil pentru România şi care asigură toate drepturile românilor, inclusiv cel de a munci, de a locui, de a studia sau de a primi pensie în Marea Britanie.

”Acordul de retragere va putea fi folosit în cazul în care va fi aprobat în final de toate parlamentele pentru a clarifica astectele în detaliu care ţin de retrgerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Şi pentru noi are o importanţă mare pentru că în acest document se stipulează, de exemplu, cum vor fi trataţi românii în Marea Britanie. Un doument foarte amplu, foarte bine elaborat. Este un document la care s-a lucrat un an şi jumătate. Au fost respectate foarte bine limitele sau mandatul impus de CE la vremea respectvivă”, a declarat Klaus Iohannis, duminică, la finalul reuniunii Consiliului European.

Iohannis a precizat că, dacă acest Acord va ajunge să fie implementat, are prevederi favorabile pentru români.

”Noi am insistat şi am obţinut să fie clarificată în declaraţia politică referitoare la relaţia viitoare. Să nu existe discriminări între membrii UniuniI Europene, de exemplu, să nu se introducă vize pentru românii care vor ulterior să călătorească în Marea Britanie şi aceste lucruri au fost clarificate în sensul dorit de noi. Acest acord este un acord pe care noi îl găsim potrivit, îl găsim bun şi ne dorim să fie aprobat”, a mai spus şeful statului.

Dacă Acordul se aprobă, românii vor putea studia în continuare, vor putea munci şi vor putea primii pensii în Marea Britanie. Cu toate acestea, Iohannis spune că nu este o zi fericită.

”Nu putem să considerăm că această zi e o zi fericită. Evenimentul rămâne unul care cred că pe majoritatea ne întristează. Un mare stat membru pleacă şi asta nu poate să fie o veste bună”, a mai spus Iohannis.

Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat, duminică, de liderii UE

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite