Politică

articolul anterior articolul urmator

Mircea Geoană, la Adevărul Live: „Nu putem fi urecheatul de serviciu al Europei”

36
8 Jan 2014 09:22:33
Autor: adevarul, Bianca Andrieş
Senatorul Mircea Geoană (dreapta(, în studioul Adevărul Live, alături de jurnalistul Cristian Unteanu (stânga). FOTO Eduard Enea
Senatorul Mircea Geoană (dreapta(, în studioul Adevărul Live, alături de jurnalistul Cristian Unteanu (stânga). FOTO Eduard Enea

Senatorul PSD Mircea Geoană a discutat cu jurnalistul Cristian Unteanu,  la Adevărul Live, despre provocările geopolitice pe care le aduce anul 2014 şi despre cele mai importante momente politice care stau în faţa României, printre acestea numărându-se şi competiţia pentru Palatul Cotroceni.

În 2014 vom asista la o participare mai mare la viaţa politică a României?, a întrebat jurnalistul Cristian Unteanu.

Depinde foarte mult de partide şi de ofertele care vor fi prezentate românilor, subliniază senatorul PSD. „Nu cred că cetăţenii sunt dezinteresaţi de propriul lor destin, ci cred că vom putea să obţinem o participare la vot mai mare decât acum cinci ani, chiar dacă nu o creştere spectaculoasă.” 

„Vreau ca 2014 să însemne sfârşitul austerităţii, atât în România, cât şi în Europa, aşa cum a fost concepută. Nu înseamnă eliminarea disciplinei economice, ci orientarea către creştere”, a declarat Mircea Geoană.

La nivelul electoratului european, cât şi al celui din România, există o senzaţie de nemulţumire şi neîncredere. După cea perioadă de austeritate, întârzie apariţia beneficiului alegătorului de a alege una din opţiunile oferite de partide. Credeţi că acest fapt va afecta rezultatul alegerilor?

„În România am putea asista la o rearanjare a ierarhiei clasei politice şi mă aştept ca PSD-ul să câştige”, a spus senatorul. „La nivel european, riscul de a avea un Parlament European foarte fragmentat, plin de demagogi, populişti, este un risc pentru noi toţi.”

Este incorect şi inacceptabil ca alte ţări să ia din ţara noastră forţa de muncă înalt educată, iar când vine vorba ca românul cu educaţie medie, care vrea să muncească în străinătate, să fie întors acasă şi etichetat drept „cerşetorul Europei”.

Ieri erau evreii, acum sunt romii. Ieri erau polonezii, acum sunt românii.

senatorul PSD Mircea Geoană

De ce delegaţia României în Parlamentul European nu ia atitudine?

„Ar fi foarte uşor să-i critică pe cei 33 de europarlamentari români, dar atunci când scandalul politic la nivel înalt este tonul care se dă în fiecare zi, este imposibil. Când ţările slabe vor fi strivite în lupta colosală de reaşezare a marilor puteri, există măcar o temă naţională care să fie apărată, dar nu se poate dacă politicienii români doar se ceartă până la ultima picătură de energie.”

Cred că acest 2014 trebuie să ne permită să stăm să ne gândim ce avem de făcut pentru următorii 25 de ani. Acesta trebuie să fie anul în care să începem o reconstrucţie a brandului românesc în Europa.

Care sunt oamenii pe care România îi pregăteşte pentru a forma echipele de negociatori în cadrul Parlamentului European?

România trebuie să înceapă o clarificare la nivel intern cu privire la portofoliul pentru comisar european. Până la final de lună, trebuie să ajungem la un punct comun în interiorul sistemului politic românesc. România poate să-şi propună o funcţie de vicepreşedinte al Parlamentului European, la nivelul influenţei pe care o deţine în prezent.

Credeţi că reîncarcerarea lui Adrian Năstase va afecta imaginea clasei politice la nivelul alegerilor cetăţenilor români?

Este îngrijorător, dincolo de impactul popular, despre care sunt de părere că va fi limitat, percepţia că politicenii români sunt corupţi în bloc. Pe de altă parte, atmosfera de vendetă fără nesfârşit devine o regulă a jocului. Dacă vom continua acest măcel, vom avea aceeaşi discuţie şi peste cinci ani. Nu poate fi construit ceva solid pe o temelie plină de sânge şi ură.

Cum credeţi că va arăta raportul de ţară?

Nu cred că va reţine evenimentul reîncarcerării, deoarece este prea recent, ci mai degrabă referinţe la activitatea Parlamentului. România avansează într-o formă mai mult sau mai puţin coerentă. Chiar dacă va fi dur, trebuie să ne raportăm la el fără să-l fetişizăm.

Dincolo de radiografia pe care ne-o face cineva din afară, noi trebuie să ne uităm cu obiectivitate la propria radiografie.

Cum vă veţi implica în alegerile europarlamentare?

„O să mă implic 100%, fiind o miză extrem de importantă pentru România. Eu decid să mă implic în campania pentru europene, pentru a avea unele dintre cele mai puternice poziţii de influenţă în Uniunea Europeană. PSD va fi cel mai mare partid românesc din viitorul PE”, a încheiat senatorul. 

Mircea Geoană despre competiţia pentru Cotroceni din 2014 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

36 Comentarii

alex alex
8.01.2014, 10:26:41

"Flacara Violet" , "Azi in Dabuleni maine in toata tara" , chiar nu gasim oameni normali in politica noastra? Continuam sa cerem pareri de la niste oameni de tot... carora le mai cerem si pareri sa ne lumineze O simpla cautare pe Google "Geoana raapps" ne poate arata caracterul acestui om... RUSINE!

+12 (14 voturi)
xmann
8.01.2014, 11:56:05

Romania nu, dar tu poti fi urecheatul de serviciu.te ajuta si fata si mintea.

+10 (12 voturi)
D D
8.01.2014, 12:16:47

La fel de prost ca si la alegerile anterioare. "Mihaela dragostea mea...", "Nastase dragostea mea... ", "Justitia dragostea mea..." Lasa-neeeee, lasa-neeeeee. Ca nu te vrem.

+13 (15 voturi)
mihai ion
8.01.2014, 12:55:20

Radem radem, dar de data asta are dreptate. Nu ca il sustin, dar e adevarat. De ce nu fac nimic "europarlamentarii" astia ai nostri?! Si de ce marea uniune europeana, "paradis" al libertatii, ne trateaza precum evreii inainte de al doilea razboi mondial?! Inteleg ca multi romani au comis crime, dar nu toti. Poate 10%. Fie ca sunt rromi or romani.

-3 (13 voturi)
D D
8.01.2014, 13:11:54

Daca tu ai fi violat in casa ta cum sunt europenii de tigani si de romanii pusi pe hotie nu ti-ar mai arde de nici un roman. Cinstit sau necinstit. Cam asta e situatia. In Grecia erau 2 vorbe: daca e furt e roman, daca e crima e albanez...

+3 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (36)

Modifică Setările