Cosette Chichirău, candidat USR la parlamentare: Ne dorim 30 de parlamentari. Şansele sunt aproape de zero să nu intrăm în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosette Chichirău, candidat USR pentru Camera Deputaţilor. FOTO Eduard Enea
Cosette Chichirău, candidat USR pentru Camera Deputaţilor. FOTO Eduard Enea

Cosette Chichirău, candidat al USR pentru funcţia de deputat în Parlamentul României, a vorbit, la Adevărul Live, despre listele de cadidaţi pentru alegerile din 11 decembrie şi despe programul de guvernare pe care îl va lansa mâine USR.

Despre programul de guvernare

Eu nu sunt autoarea programului de guvernare. Sunt autoarea unui articol şi am coordonat idei pe celelalte. Avem un capitol despre transparenţă. Lupta cu birocraţia, cu corupţia. Nicuşor are un loc central aici. Clotilde cunoaşte foarte bine Transporturile, Energia. 

Câte semnături aţi strâns până acum?

45.000 de semnături erau strânse alaltăieri. În ultima zi se vor strânge cele mai multe. Din ce în ce mai mulţi voluntari participă. Suntem un partid nou şi va fi o luptă până în ultima zi. Asta nu înseamnă că nu vom reuşi. În jur de 30 de parlamentari ne dorim. 

Câte filiale aveţi?

Ţinta noastră este să avem filiale în toate judeţele. Şi vom obţine acest lucru. Ieri aveam 15 filiale. Ieri s-au mai aprobat 10 sau 12. 

Cum îi veţi pregăti pe cei din secţiile de votare?

Mulţi dintre voluntarii noştri sunt activi online. Nu e foarte greu să comunicăm cu ei. Nu trebuie neapărat şedinţe. În general, ne pregătim oamenii pe Facebook. Noi nu suntem deloc tradiţionali. 

De ce nu încearcă USR să-l aducă pe Paleologu în partid?
 

Eu m-am concentrat foarte tare pe program şi pe coordonarea cu experţi. Nu pot să comentez dacă este o idee bună sau rea. Nu ştiu nici dacă el este interesat. Nu ştiu dacă au fost negocieri sau nu. 

USR va intra cu un nume de premier în această campanie?

Negocierea se va face pe proiecte şi nu pe persoane. Noi o să negociem inclusiv pe proiecte, pe idei. Ne-am exprimat suportul pentru Dacian Ciolo; şi am fi bucuroşi dacă şi-ar continua mandatul. Sunt şi alte persoane. 

Cu ce partide aţi colabora?

Nu pot să mă pronunţ. Las linia partidului să decidă. 

Ce o să susţineţi în Parlament?

Vrem să susţinem antreprenoriatul. Posibilitatea de a înfiinţa sau a desfiinţa o întreprindere online. Vrem o reformă a învăţământului. Profesorii să fie pregătiţi pentru secolul XXI, să avem o programă mai modernă. Infrastructura şi vrem reorganizarea unor instituţii. Vom susţine foarte mult autostrada Iaşi-Târgu-Mureş. Eu voi putea contribui pe partea financiară. Noi avem diverse constrângeri de deficit. Va trebui să fim creativi, cum atragem banii necesari pentru aceste proiecte. Vom vedea prin ce metode le vom implementa. 

Rata de absorbţie este foarte mică. 

Este normal să vedem acest stat pe loc în perioada asta, după care absorbţia va creşte foarte mult.Avem o expertiză care este din Guvern şi alţi oameni. Va trebui să fie un domeniu în care să investim. 

Ce va face USR dacă nu intră în Parlament?

Luptă în continuare. Îşi consolidează poziţia. Şansele sunt aproape de zero să nu intre în Parlament. Dar nu ne vomd escuraja şi ne vom concolida o organizaţie puternică. Nu vom renunţa. 


„Ca deputat de Iaşi, voi lupta pentru dezvoltarea industriilor moderne, a antreprenoriatului, a infrastructurii regionale şi pentru ridicarea profilului Moldovei la Bucureşti. Îmi doresc ca împreună să înfiinţăm la Iaşi incubatorul de afaceri cu cel mai mare succes din ţară, să punem bazele unor industrii de trend mondial, cum ar fi ştiinţa datelor (data science) şi să construim în sfârşit autostrada Moldova. Sunt convinsă că talentul extraordinar al ieşenilor şi spiritul nostru de comunitate vor câştiga“, anunţa Cosette Chichirău la 27 septembrie. 

Cosette Chichirău a absolvit Liceul de Informatică din Iaşi şi Universitatea Al. I. Cuza, Facultatea de Ştiinţe Economice. În 2000, a plecat la studii în Statele Unite, unde a obţinut un MBA (2002) şi un doctorat în finanţe (2007) de la University of Massachusetts Amherst. Cosette Chichirău are zece ani de experienţă în industria financiară, lucrând la companii din Fortune 100 în calitate de analist cantitativ şi de risc şi ca lider de echipă pe analiza riscului portofoliilor de peste un miliard de dolari.

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite