Nicuşor Dan, la Adevărul Live: Cu doamna Firea am făcut schimb de numere de telefon la Ambasada SUA. Nu mi-a propus să fiu viceprimar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NIcuşor Dan. FOTO Eduard Enea
NIcuşor Dan. FOTO Eduard Enea

Nicuşor Dan, liderul Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), a vorbit, la Adevărul Live, despre atacurile politice la adresa sa, dezvoltarea USR pe tot cuprinsul ţării, dar şi despre activitatea sa în cadrul Primăriei Capitalei.

Principalele declaraţii ale lui Nicuşor Dan:  

Dacă ar fi să caracterizaţi într-un cuvânt activitatea din Primărie?

E o instituţie lipsită de reguli.. Am fost şi eu într-o zi pe chestiunea toaletărilor să obţinem avizele. După patru zile tot nu le obţinusem. Nu există nişte reguli şi totul funcţionează după ce zice şeful.

Cam cât de des vă loviţi de şefi?

Tot felul de şefi la toate nivelurile. Orice ai face dai de un şef. Nu există o procedură, ci un şef. Copacul s-a uscat şi trebuie tăiat, asta e ideea lor. Nu avem un inventar al copacilor şi un plan de acţiune, aşa cum spune legea. Din cauză că nu avem o evidenţă, funcţionarii din Direcţia de Mediu trăiesc cu teama că o creangă dintr-un copac va cădea în capul cuiva şi va răspunde penal. Se mai fac şi toaletări estetice. Se dă un aviz, de trimit nişte echipe, oameni cu drujbe. Tăind foarte mult din coroana unui copac poate să-l pună în pericol

A cui e ideea cu toaletarea copacilor? Ce rol re Firea în toată această poveste?

Dacă colegii mei ar fi reuşit să obţină hârtiile, am fi văzut dacă au sau nu au semnătura ei. Există un comunicat al Primăriei Sectorului 1, care spune că copacii au fost defrişaţi în urma unui aviz dat de Primăria Capitalei, după ce a depus jurământul. Nu ştim dacă a semnat doar directoarea de la Direcţia de Mediu.

Cum faceţi? Semnaţi un document că nu le faceţi public un act? 

Motivaţii halucinante. Mai întâi au zis că ni le dau. Când s-au dus colegii mei au spus că ni le dau dacă semnăm că nu le facem publice. Cum să nu le faci public? Au zis că trebuie să aibă aviz de la Direcţia Juridică. E un întreg cerc. Merg de la o direcţie la alta. cum aşteptăm ca doamna Firea să se întoarcă din concendiu pentru a discuta în mod rezonabil. Eu am propus să dăm o hotărâre în care să se reglementeze accesul consilierilor. 

Aceste direcţii din Primării par în stat în stat?

Aşa sunt ele. Merg, aşa, pe cutume.

Aţi mai vorbit cu doamna Firea?

Am discutat cu dânsa înainte de şedinţa de Consiliu. Dânsa m-a solicitat, m-am dus politicios. Ne-am întâlnit la recepţia Ambasadei şi am făcut schimb de telefoane.

Oficial, v-a propus să fiţi viceprimar? Vă aliaţi cu alte partide?

Nu mi-a mai propus să fiu viceprimar. Am discutat despre ţânţari şi despre RATB.  

Cum sunt majorităţile la sectoare?

Nu vrem să participăm într-o alianţă. Este mandatul cu care bucureştenii ne-au votat şi trebuie să-l respectăm. Mă aştept să se întâmple ca la Sectorul 6 şi 4. PSD cu UNPR şi ALDE nu aveau suficiente voturi şi atunci PMP a intrat în alianţă cu ei. Mă aştept să se întâmple şi la Consiliul General.

Eu sunt un om care îşi respectă angajamentele. Încercăm să-i respectăm pe oamenii care ne-au dat votul. Niciun partid nu  ajuns la nivelul de rezonabilitate potrivit pentru a face alianţe cu ei. Rămâne ca cetăţenii să aprecieze sau nu modul nostru de a face politică. Votăm proiecte. Dacă vom vedea evoluţii spectaculoase în partide, putem să discutăm, dar nu prevăd că se vor întâmpla prea devreme.

Cum „aţi reuşit” să rămâneţi în afara comisiilor?

Chestiunea asta este cu o miză aşa mică. În Consiliul General sunt 16 comisii, iar legea spune că trebuie să existe o reprezentare proporţională cu numărul de connsilieri. Nouă ni se cuveneau 30 de locuri. M-am întâlnit cu liderul grupului PSD. I-am explicat asta şi el mi-a zis da. I-am trimis lista cu cele 30 de locuri ale noastre. Când m-am întâlnit cu doamna Firea m-a întrebat dacă e totul în regulă cu comisiile. Liderul de grup a zis că da. A doua zi s-a suplimentat numărul de locuri în comisii şi nouă ne reveneau 36 de locuri. Ne-a acuzat că nu respectăm înţelegerea. Ne-au dat 29, iar pe mine m-au tăiat.

În ce stadiu se află USR?

Este o decizie judecătorească pronunţată de Tribunalul Bucureşti prin care înfiinţează. Sper că într-o săptămâna va fi înregistrat în Registrul partidelor politice.

Aveţi discuţii cu alte partide din teritoriu? De exemplu, cu Dan Maşca de la Târgu Mureş?

Am scanat tot ce este mişcare independentă apărută în România. Suntem în dialog cu toţii. Andrei Postolache este consilier independent. Partidul lor s-a înregistrat după alegerile locale.

Cum faceţi să păstraţi şi identitatea partidelor, dar să fie şi un partid mai mare? 

Suntem în discuţii cu partidul de la Târgu-Mureş. Ideal ar fi ca aceste partide să-şi păstreze identitatea şi să facem o alianţă. Este exact modul în care PNŢCD a ieşit din viaţa politică. Noi, USR, nu vom merge într-o alianţă. 

Le-aţi spus că dacă ar fi să colaboreze cel mai bine e să fuzioneze cu USR?

Cea mai bună soluţie este să fuzioneze cu USR. Ar mai fi să nu fuzioneze, dar în judeţele lor să fie oamenii USR.

Cu M10 aveţi discuţii? 

Nu am avut nicio discuţie până acum. Rămâne să vedem. Înţeleg că, nu vreau să să vorbesc de bucătăria lor internă. 

Aveţi o reticenţă faţă de acest partid?

Le-am spus lor direct care erau motivele pe care eu le intuiesc. Am avut atunci un sondaj în care o parte din oameni care spuneau că ne votează nu voiau alianţă cu M10.  

Ce vă propuneţi pentru parlamentare? 

10% în Parlament. 

Nu e prea mult? 

Nu. Cred că se poate. Vorbind grosier, primele 10 oraşe din România au 20% din populaţie. Cred că vom fi sigur prezenţi în toate municipiile reşedinţe de judeţ. Vom fi prezenţi în online.

Veţi avea filiale în marile oraşe?

De pe 5 iunie până acum, în 40 de zile, cred că am primit 4.000 de telefoane sau mail-uri. E o echipă de vreo 20 de oameni care se ocupă de aceste cereri. Unele abordări le refuzăm. Un procent de oameni din aceştia sunt de mare calitate. Procesul de constituire va fi uniform. 

Sunt persoane cu notorietate care v-au contactat pentru a-şi exprima dorinţa de a candida? 

Sunt câteva. În momentul în care începem să constituim filiale, o să vedeţi clar. Avem o echipă de specialişti care lucrează. 

Prietenia cu Clotilde Armand s-a schimbat după alegeri?

A rămas aceeaşi. Fiecare dintre noi are şi o profesie, Politica e o stare de spirit. Nu e vorba de o rivalitate. Când te cunoşti de 20 de ani nu cred că poţi schimba o legătură într-o lună. Ea va merge prin ţară pe la filiale. Dacă e eficient mergem împreună, dacă nu, separat. 

Ar fi posibil să fie purtător de cuvânt?

Nu ştiu. Echipa trebuie să stabilească.

Ar fi posibil să fie candidatul USR la Primăria Capitalei în 2020?

Fără îndoială. Oricine care stă mai bine ca mine m-ar face să fac un pas în spate. Nu se pune problema.    

Cum e afectată România de ceea ce se întâmplă în Turcia?

Rămâne de văzut cum vor gestiona marile organisme internaţionale relaţia cu Turcia. Vorbim de NATO, UE, Consiliul Europei. Sper ca presiunile să fie mari pentru ca derapajele democratice să fie păstrate în limite rezonabile

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite