Adevărul Live, Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte PNL: Suntem mâhniţi că domnul Klaus Iohannis pleacă din PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi în studioul Adevărul Live
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi în studioul Adevărul Live

Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte PNL, a explicat, la Adevărul Live, paşii pe care îi va parcurge partidul care a dat preşedintele României.

Principalele declaraţii:

Acest vot are o încărcătură complexă. În primul rând a contat personalitatea domnului Iohannis. Faptul că este un om onest, care poate face faţă funcţiei prezidenţiale. S-a venit cu un mesaj care a fost perceput ca unul sincer şi care a venit în direcţia aşteptărilor electoratului. Klaus Iohannis avea profilul unui alt tip de politician. Cred că este un moment zero, de schimbare a mentalităţii.

A contat şi mobilizarea şi fatul că dreapta s-a unit. O dreaptă unită a însemnat foarte mult ca mesaj, dar şi ca modalitate de a face campanie. Împreună am făcut o echipă foarte puternică. Nu a fost numai votul negativ. Au venit şi mulţi oameni care nu au votat niciodată.

Între turul I şi turul II , fuziunea a fost aprobată. Acum nu mai vorbimd e trei partide, ci de unul singur: PNL. Este important să vorbim de noul PNL, care a înţeles semnificaţia votului din 16 noiembrie. Suntem mâhniţi că domnul Klaus Iohannis pleacă din PNL. Viitorul copreşedinte trebuie să fie în perfectă colaborare cu domnul Klaus Iohannis.

Întotdeuna este mai comod în Opoziţie. Dincolo de votul pentru o personalitate, a existat şi acea componentă de anti-PSD. Aceia aşteaptă şi o schimbare la nivel guvernamental. Domnul preşedinte se instalează în jurul datei de 21 decembrie. Nu mai există posibilitatea de a depune o moţiune de cenzură în această sesiune. Guvernarea nu este uşoară pe actuala structură în Parlament, pe un buget pe care nu-l cunoaştem. În ceea ce priveşte ritmul investiţiilor, este cel mai scăzut din ultimii ani.

Despre modificările din sistemul de sănătate

Am reuşit să cunosc destul de bine sistemul de sănătate şi pot exprima câteva opinii care sunt în acord cu viziunea domnului Klaus Iohannis. Cardul electronic de sănătate este elementul prin care frauda poate fi eliminată. A fost o prioritate a mandatului meu. S-a început distribuţia, unde va prin sfârştitul lui noiembrie se va termina. Atunci va fi un moment zero. Peste tot, în toate sistemele există anumite modalităţi de a trişa. Se inventează investigaţii, pacienţi, internări. La nivel general nu pot fi oprite decât prin informatizare.

Despre alegerile dn Republica Moldova

Am fost în mandatul trecut în Parlamentul R. Moldova şi în acest nou mandat sunt membru al delegaţiei Ucraina. Sunt foarte la curent în ce înseamnă relaţiile cu R. Moldova. S-a apropiat cel ami mult de UE în ultimii ani. A reuşit să obţină un regim bun de facilitare a vizelor. Ar fi un lucru extrem de grav dacă votul s-ar orienta masiv către stânga, către comunişti. R. Moldova, dacă îşi va păstra orientarea proeuropeană, va beneficia de sprijin financiar, politic, şi va avea o perspectivă de a deveni membru al UE.

Despre ecoul alegerii lui Iohannis în străinătate

Eu cred că un om care s-a dus la vot, după ce a văzut că este obligat săstea ore la coadă, cu greu ar mai fi votat candidatul care era şi prim-ministru. S-a simţit umilit. Şi dorinţa de schimbare, şi ceea ce s-a spus între tururi, dar şi felul în care s-a încercat împiedicarea. Am fost în PE săptămâna trecută. M-am întâlnit cu colegi din PPE. A fost o reacţie foarte bună, foarte încurajatoare. Guverne, oficiali, au salutat alegerea lui Iohannis, dar şi pe românii care au venit la vot. Toţi au transmis mesaje de susţinere.

În grupul PPE este un entuziasm pentru că au mai câştigat un membru în Consiliul European. Preşedintele poate delega reprezentarea României şi prim-ministrului, da decizia CCR nu fa mai fi pusă la îndoială. Domnul Iohannis va reprezenta cu decenţă România în Consiliul European.


Odată cu alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României rămân câteva semne de întrebare cu privire la noul PNL, format din fuziunea Partidlui Naţional Liberal cu Partidul Democrat Liberal. Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte PNL explică ce soluţii are partidul de a se reforma şi când ar putea să preia guvernarea.

În acelaşi timp, europarlamentarul PNL fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate detaliază şi care sunt priorităţile noului preşedinte al României în ceea ce priveşte sistemul de sănătate. 

Intră pe live.adevarul.ro şi urmăreşte discuţia cu Cristian Buşoi

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite