Liviu Mihaiu, la Adevărul Live: „Nu întâmplător, nemţii sunt patrioţi şi le merge bine. Românii au ajuns la dispreţ de sine“

Sloganul PSD, „Mândri că suntem români”, a adus în campania electorală o nouă temă: cea a patriotismului. Cât de actuală e tema în 2014, într-un stat a cărui imagine s-a deteriorat pe plan internaţional? La această întrebare au răspuns jurnalistul Liviu Mihaiu şi Raluca Alexandrescu, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea Bucureşti).

Principalele declaraţii:

Raluca Alexandrescu: Patriotismul se lega, înainte de 1848, de expresia ilterară a limbii române. Nu se vorbea neapărat de construcţie naţională, dar exista o preocupare constantă către afirmarea unei limbi române corecte şi utilizabilă ca instrument de lucru.

Deci era vorba despre afirmarea identităţii.

Uşor-uşor, după aceea vedem că termenul suferă transformări. Este, pe de o parte, din ce în ce mai mult conotat politic, din ce în ce mai legat de expresia libertăţilor politice şi sociale, pentru că tema jumătăţii de secol XIX este şi o temă socială. Patriotismul se leagă apoi de o entitate naţională şi de apărarea acestei entităţi, de apărarea unui bun cetăţean. Să fii patriot înseamnă, la 1877, şi să îţi aperi ţara. Fiecare senmificaţie se leagă de un context istoric specific.

Patriotismul capătă apoi şi alte valenţe, ajungem în alte dimensiuni în zilele noastre. Revin, patriotismul este din ce în ce mai mult exploatat pe teren politic. Devine o unitate de măsură pe care şi-o aruncă partidele în lupta pentru câştigarea puterii. Evident că patriotismul are şi o conotaţie civică. Există o conotaţie evidentă, etnică şi culturală, care creşte şi se îngroaşă, chiar, odată cu anumite curente cum e poporanismul care promovează ideea de cult al românismului. Vorbim despre bunul român în sens identitar etnic.

În aceste curente, mai ales în curentul sămănătorist, vedem că nota patriotismului, coroborat cu naţionalismul - sunt doi termeni diferiţi, dar greu de despărţit - sămănătorismul îi aduce împreună şi spune că în momentul în care vrei să-ţi afirmi dragostea de ţară trebuie să te întorci la valorile perene. Aceşti sămănătorişti cred că ţăranul român este etalonul pe care trebuie să-l folosim în definirea patriotismului.

Tema ţăranului român, depozitar al limbii române, nu există în această formulă înainte de sfârşitul secolului XIX. Înainte de asta, vorbim de limba română, dar nimeni, dintre cei care vorbesc despre acest lucru, nu îşi imaginează că o vor găsi în expresia ei pură la ţăranul român. Cam acesta e nivelul. Vedem lucrul acesta şi în rapoartele sociologice de la finalul secolului - gradul de instrucţie şi de corelare cu lumea modernă nu există.

Există o insignă care este prinsă de patriotism şi care este insigna ţăranului român şi a românismului, care nu găseşte de fapt un echivalent în realitate.

Dacă ne gândim la discursul public de astăzi - politicieni, jurnalişti, alţi actori prezenţi în spaţiul public - ce fel de discurs despre patriotism se practică? Cel al lui Bălcescu, despre patriotismul civic sau cel de miljloc de secol XX, un patriotism legat de naţionalism, agresiv?

Naţionalismul pune un accent precis pe etnicitate. Etnicitatea poate lipsi patriotismului, pe când naţionalismul se defineşte prin etnicitate.

Spuneaţi şi de Caragiale că nu este o unitate de măsură perenă.

Nu este. Trebuie să ne aducem aminte că noi nu venim doar din expresia naţionalismului în diversele sale forme, fără urmă, prin cei 50 de ani de comunism şi mai ales în ultimii 25 de ani. Noi am trecut prin aceşti ani extrem de loviţi de doctrina pe care a inventat-o Ceauşescu.

Dacă e să desenăm un pic caracteristicile discursului naţionalist de azi trebuie să ne gândim că suntem cu toţii marcaţi de naţional-comunism. Ce înseamnă? În primul rând, recuperarea şi mitologizarea unor efigii considerate a fi reprezentative pentru identitatea naţională. Lui Ceauşescu îi plăcea să se identifice cu anumite personaje istorice. A mers până la Burebista.

Aceste două straturi constituie un sandviş greu de digerat. "Mândru că sunt român" nu spune nimic, ci că România e o insulă de bunăstare potenţială căreia i se tot pun frâne. 

Interiorul este identificat întotdeauna cu un nume sau o figură, sloganuri şi se lipeşte eticheta, rezultatul e că avem, iată, un duşman comun pe care l-am identificat şi pe care putem să îl combatem măcar urându-l, iar pe de altă parte, inamicul extern. Acum doi ani, inamicul public numărul unu era Uniunea Europeană şi a rămas în discursul subliminal al majorităţii de guvernământ un adversar pe care trebuie să-l tratăm cu circumspecţie.

Exploatarea ortodoxiei ca o temă electorală şi ca o trambulină pentru candidaţi e din ce în ce mai vizibilă mai ales acum, că Ponta are un adversar care nu este ortodox. Lucrurile astea rămân undeva, în imaginarul colectiv.

De altfel, tema identităţii naţionale prin religie şi prin etnie sunt cei doi mari cai de bătaie. Acum vedem limpede cum Ponta a făcut turnee pe la mânăstiri, a dat bani Bisericii. E limpede că trebuie exploatată această sursă imensă de capital electoral şi de difuzare a unui mesaj explicit legat de politică. Nu e un simplu mesaj ortodox, e un mesaj care este exploatat ipocrit şi extrem de conştient ipocrit de Ponta. Acum un an sau doi nu îl vedea bătând mătănii. E o ipocrizie fundamentală care exploatează aceste două mari teme.

Liviu Mihaiu, vorbeam despre Macovei şi criticile aduse ei că nu ar fi patrioată. Zilele trecute a făcut o declaraţie că UDMR ar face jocurile Moscovei. Este aceasta forma prin care încearcă să combată acuzaţiile că nu ar fi patrioată, identificând un grup UDMR care nu ar fi patriot?

Liviu Mihaiu: Aş fi dus problema patriotismului într-un plan mai înalt un pic, nu aş mai personaliza. Noi suntem la opusul Ungariei. Ungaria e ţara cea mai naţionalistă din UE, noi suntem ţara cea mai antinaţională. Pot sprijini pe multe argumente această teorie. Există şi argumente economice. Întotdeauna, producătorul român a stat la coadă după marile corporaţii, nu s-a făcut nimic pentru a avea o coeziune socială, economică în România.

Dimensiunea ideologică o discutăm imediat. Faptul că am ajuns într-un dispreţ de sine, într-o ţară în care foarte puţină lume mai crede – doar pentru 23% din tineri contează că sunt români. Există o tendinţă de a te scoate din identitatea românească. Noi ne aflăm şi într-un moment istoric negativ din punctul de vedere al imaginii României. Nici nu ne dăm seama cum suntem priviţi.

Sigur, aşa cum xeroxul a devenit congruenţa pentru orice copiator din lume, şi patriotismul a devenit congruent cu naţionalismul.

Toată lumea vrea să fie europeană. Nimeni nu mai vrea să fie român, vrea să fie european. Polonia are cel mai mare coeficient de coeziune socială care se traduce în patriotism şi cea mai bună dinamică economică. Nu e întâmplător că neamţul e patriot şi îi merge şi bine. Generaţia de paşoptişti e cea mai importantă din istoria România, în opinia mea. Principala sa calitate a fost patriotismul.

A fi corect înseamnă a fi patriot întâmplător. E definiţia bunului cetăţean.

Există diferenţe între mândrie, orgoliu şi vanitate.

Vanitatea este un superego.

Este un derapaj chiar al orgoliului şi al mândriei. Asta este şi naţionalismul. Toată lumea consideră patriotismul naţionalism, ceea ce este greşit. Nu am văzut în Polonia, în Germania contemporană asemenea derapaje. Nu te lasă nimeni să deviezi.

Liviu Mihaiu şi Raluca Alexandrescu, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean