Politică

articolul anterior articolul urmator

Adicţia vopsirii - despre monumentele mîzgălite

6
10 Feb 2021 18:50:50
Péter Demény

Cred că sunt nişte oameni cu un talent plastic care irumpe din ei pur şi simplu: ei nu pot suferi faptul că un monument sau o tablă rămîne nevopsit(ă). Prin urmare, trebuie să le vopsească ca nişte Banksy-uri ce sunt.

Problema este că vopsesc numai monumentele sau inscripţiile maghiare. De ce, Doamne iartă-mă, numai pe acelea? Eu unul nu înţeleg asta. Înţeleg lupta lor cu vulcanul; înţeleg că trebuie să iasă prin lume: în definitiv, artă fără public nu prea e; dar de ce dorul ăsta de a vopsi numai ceva ce este scris într-o limbă sau este consacrat unei culturi? 
Îmi pare rău pentru ei: cît de multe monumente şi table mai sunt în limba română şi pentru români! I-aş înţelege şi dacă ar vrea să le vopsească pe ele. Alcoolicul trebuie să bea; ei, trebuie să vopsească; aşa e natura pasiunii, mă-înţelegi! Dar cine a văzut alcoolic care să refuze o băutură spirtoasă?! Eu am văzut unii care au băut chiar şi spirtul sanitar.
Mi se pare o adicţie chiar interesantă: pictarea lucrurilor pe care sunt scrise cuvinte în maghiară. Cred că ar trebui să facem o expoziţie cu tablourile lor. Sunt simplissime, desigur, dar cine mai are creier şi cultură pentru Frida Kahlo sau Luchian? Cine mai are dispoziţie pentru tristeţile lor?
Două diagonale pe o tablă sau pe un monument - asta este culmea purismului, a mesajului frust şi direct. Dar oare cum se va vindeca boala lor cumplită? Vreun vaccin, ceva?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Vanatorul/d.c.
10.02.2021, 19:09:01

Domnule Péter Demény, ati auzit de proverbul ”cine seamana vant culege furtuna”..? Daca da, atunci ar trebui sa stiti ca chestiile astea cu ”vopsitul tablelor si monumentelor” (un fel de ..”represalii minore, venite in replica pentru fapte cu mult mai grave”) tine de relatia Cauza - Efect..! Daca nu vrei sa fii provocat si insultat, nu provoca si nu insulta..! Si nici nu-i incuraja pe altii, direct sau ”pe șest”, s-o faca..! Focurile se sting de la sine daca nu-s alimentate..! Am fost prea..subtil..?

-3 (11 voturi)
herr v.6.01
11.02.2021, 14:22:32

Vb de adictie, hop si vanatorul. ”cine seamana vant culege furtuna” Vai ce "suptili" si ce culti in cap suntem. Doar ca explicatia este una prozaica. Respectivii "artisti" au boala pe unguri. Aceeasi boala ca a vanatorului, motiv pentru care redactia l-a repartizat la sectiunea injurat minoritari (cap Iohannis, apoi Orban, Hellvig, Kovesi, etc), ca sa se simta si el bagat in seama. Chit ca colegii forumisti il baga altundeva.

-1 (1 vot)
Stanila Ion
10.02.2021, 21:21:53

Tov. Demeny, se intampla nu numai cu monumente maghiare...La urma urmei ce cauta "monumente maghiare" in Romania !? Ale unor personalitati de etnie maghiara, care merita, da, e normal...Dar ce te faci cand unii "exaltati" vor monumente ale unora care numai bine n-au facut poporului roman sau au fost chiar criminali de razboi ?

+2 (4 voturi)
V Nicolae
10.02.2021, 22:12:31

Asta e minora, dar cand copil fiind mergeamn in Harghita in tabara, la brutaria locala mi se spunea "nem tudon"! Ca sa iti explic, mancarea din tabara era jegoasa, ca asa erau vermurile, si trebuia sa mai cumpari din afara taberei ca sa iti astamperi foamea (nu poftele). Si niste vanzatoare unguroaice se uitau urat la tine si serveau numai pe cei care vorbeau limba lor! Mie cine imi cere scuze, sau "politically corect" este sa scoatem in fata numai minoritatile?!

+3 (3 voturi)
LaShaniqua Zevescu
11.02.2021, 11:49:18

Domnu’ Demeny, kedves uram, dati o statistica ceva? Eg, in judetul cutare, din X monumente si tablite, au fost vopsite asa: - Y tablite si monumente in limba maghiara sau dedicate unor maghiari; si - Z tablite in romana sau dedicate unor romani. Y este mai mare decat Z, si ajustat procentual e ‘ATATA’. Atunci scrierea dv ar fi avut o noima. Fara, n-are. Evocarea alcolismului sau a lui Banksy, sarcastica chipurile, e pe nicaieri. Mai departe, dupa cum Antifa si BLM ne invata, vopsitul unor monumente sau tablite nu trebuie neaparat sa aiba o valoare estetica pentru a exprima un protest. Mi se pare o barbarie si mie, dar iata, e o forma de protest contra careia mai nimeni nu protesteaza. Ah nu, protesteaza numai cei care opreseaza minoritatile, ori dv sigur nu faceti parte din acea categorie. Una peste alta, veniti cu cifrele si vorbim. Pana atunci, poate ne abtinem de la bat prin gard?

-8 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările