Adina Vălean a fost validată de Comisia de transporturi a Parlamentului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adina Vălean, propunerea României pentru funcţia de comisar european, a fost validată astăzi de Comisia de transporturi a Parlamentului European cu 36 de voturi „pentru”, potrivit G4Media.

Au votat în favoarea sa aproaope toate grupurile politice, mai puţin extremiştii de la Identitate şi Democraţie, mai subliniază G4media.

În cadrul audierilor, ea a declarat că reducerea emisiilor în aviaţie trebuie să fie realizată prin măsuri combinate, iar introducerea unei taxe pe kerosen nu poate fi exclusă.

„Trebuie să ne analizăm foarte bine (eventualitatea introducerii unei taxei pe kerosen) întrucât există, de asemenea, consecinţe sociale. (…) Atunci când introduci o taxă nouă există riscul ca preţurile să crească”, a explicat Vălean, răspunzând unei întrebări referitoare la cât de oportună ar fi o taxă europeană pe combustibilul folosit de avioane”, a declarat Adina Vălean.

În urmă cu o zi Adina Vălean a primit, cu unanimitate de voturi, şi avizul pozitiv al Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) a Parlamentului European, for care examinează integritatea candidaţilor pentru funcţia de membru al Comisiei Europene. Comparativ, Rovana Plumb nu a reuşit să treacă de JURI.

Adina Vălean a primit avizul pozitiv cu unanimitate: „21 de voturi la zero, fără întrebări suplimentare”, au declarat surse europene pentru CaleaEuropeană.ro. În paralel, Adina Vălean este audiată marţi în comisiile parlamentare reunite de afaceri europene din Parlamentul României, ea fiind însoţită de către premierul Ludovic Orban.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite