Politică

articolul anterior articolul urmator

Adio, România!

1
6 Oct 2014 15:31:12
Bogdan Diaconu
Viktor Orban taie panglicile Ungariei la Cluj
Viktor Orban taie panglicile Ungariei la Cluj

Deşi nu s-a referit public direct, în timpul vizitei sale în România, la autonomia propusă de UDMR, imediat după, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Viktor Orban ne-a transmis tuturor că vede cu ochi buni proiectul respectiv. Nici nu avea cum să-l vadă altfel câtă vreme Kelemen Hunor este mai des la Budapesta decât la Bucureşti. Nu e greu de presupus că acest proiect a fost verificat în Ungaria înainte să îşi facă drum prin România.

Că tot e perioada premiilor Nobel, putem spune că UDMR a fost răsplătit public cu premiul Orban pentru autonomie. Iată şi părerea Guvernului Ungariei în această privinţă: ”recent lansatul proiect de autonomie al RMDSZ/UDMR este un pas în direcţia bună, sperăm că va determina o dezbatere bazată pe argumente şi că va face clar pentru majoritatea României că nu există nici un motiv de teamă”. Aşa este, românii nu au de ce să se teamă, autonomia este ca şi rezolvată prin înţelegeri subterane pentru că oricine ar face guvernul după prezidenţiale, voturile UDMR în Parlament sunt bune şi utile.
 
Rusia nu mai trebuie să se ostenească să ne pună căpăstru, se ocupă Ungaria de acest lucru în numele fratelui mai mare de la Răsărit
Ce se mai întâmplă între timp. Copiii români sunt obligaţi să facă şcoala în limba maghiară acolo unde sunt mai mulţi elevi de etnie maghiară. Clădirile statului român din marile oraşe din Transilvania devin pe bandă rulantă şcoli maghiare, unele inaugurate chiar de premierul Ungariei. România are doi candidaţi maghiari la prezidenţiale, dintre care unul este şi la guvernare şi promite autonomia, celălalt plusează direct cu federalizarea întregii Românii. Iar noi cică suntem pregătiţi să facem faţă agresiunii ruseşti, când pe noi ne mănâncă din interior omuleţii verzi maghiari fără ca măcar să ne dăm seama pentru cine lucrează.
 
Rusia nu mai trebuie să se ostenească să ne pună căpăstru, se ocupă Ungaria de acest lucru în numele fratelui mai mare de la Răsărit. Iar Traian Băsescu, altfel foarte vocal împotriva Rusiei, îl cheamă la Cotroceni pe Orban, sluga lui Putin, să negocieze voturi şi majorităţi. România dispare sub ochii noştri, clădire cu clădire, pădure cu pădure. Clasa politică românească e preocupată însă de voturi şi de aranjamente. Când se vor finaliza, ne vom trezi cu toţii într-o ţară străină…
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

barbu brailoiu
7.10.2014, 15:00:42

semnalul de alarmă este necesar, dar -încă odată!- atenţie la ton! exagerările sunt periculoase, ele conduc (încet, dar sigur) spre discreditarea celui care uzează de efectele lor. şi, în cazul de faţă, ar fi păcat...