Politică

articolul anterior articolul urmator

Afacerea „Aprozarul“ sau cum să sifonezi zeci de milioane de euro de la buget

62
13 Mar 2019 12:07:01
Daniel Gorgonaru
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Reînfiinţarea sistemului de magazine de stat de tip Aprozar este noua obsesie a lui Liviu Dragnea. Inspirat de preşedintele turc Erdogan, Dragnea trebuie să recunoască totuşi că ideea nu este nouă pe plaiurile mioritice.

Mai ţineţi minte Economatele, magazinele sociale cu preţuri mici din Sectorul 5, ale lui Marian Vanghelie? Primarul „care este“ a fost cel mai puternic susţinător al acestui sistem, şi a pus pe picioare, cu bani de la bugetul local, unul dintre cele mai mari magazine Economat din ţară, lângă Piaţa de Flori, de unde românii se puteau aproviziona cu produse la preţuri mici, chipurile fără adaos comercial. Vanghelie şi-a pus vărul şi şoferul să conducă afacerea, iar cei trei sunt cercetaţi acum de procurorii DNA într-un dosar de corupţie, find suspectaţi că au sifonat milioane de euro din fondurile societăţii şi din banii Primăriei Sectorului 5.

Imaginaţi-vă o astfel de afacere la nivel naţional, aşa cum Liviu Dragnea vrea să o implementeze cu bani de la bugetul statului. Va fi nevoie de capacităţi de stocare (depozite), capacităţi de aprovizionare a magazinelor (maşini) şi zeci de spaţii comerciale în toată ţara.

Economatul lui Vanghelie a costat 7 milioane de euro pentru a fi construit şi dotat cu cele necesare pentru funcţionare. Ca să susţii o reţea de Aprozare la nivel naţional ai nevoie, pe puţin, de câteva zeci de milioane de euro. Cum practica de la stat e una arhicunoscută, în fruntea acestui sistem va fi pus un om de casă al liderului PSD, care, cu ordin de la partid, va „căpuşa“ noua reţea comercială. Construcţia depozitelor va costa mult mai mult decât va fi necesar, chiriile la care se vor contracta spaţiile pentru magazine vor fi umflate, maşinile necesare pentru transport vor fi la preţ dublu, programele de gestiune, la fel, iar salariile angajaţilor vor fi pe măsura celor din companiile de stat, unde verişorii, amantele şi tot felul de rude îşi vor găşi un loc cald şi bine plătit pe spatele contribuabilului. Bineînţeles că societatea va funcţiona pe pierdere şi, an de an, va fi subvenţionată cu bani de la bugetul statului, dar ce contează toate acestea în condiţiile în care cetăţeanul-votant-pesedist va fi mulţumit că o să cumpere ridichile, ceapa, usturoiul şi cartofii  la un preţ mai mic decât în supermarketurile hărpăreţe ale multinaţionalelor.

Din nefericire, acest mod de a gândi (controlul preţurilor şi menţinerea lor la un nivel nesustenabil economic) va avea un singur rezultat cert, asemănător celui din Turcia: recesiune economică, o inflaţie de două cifre şi o devalorizare galopantă a monedei naţionale. Dacă nu v-aţi speriat suficient, vă prezint şi următoarea etapă, cazul Venezuelei: o ţară cu importante resurse naturale (parcă seamănă cu descrierea României) guvernată de nebuni, unde oamenii se bat la propriu pentru o bucată de pâine.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

62 Comentarii

din Laho Timisorean
13.03.2019, 12:35:01

Trecind peste smecheriile care se fac peste tot, inclusiv pe plaiurile mioritice, poate cineva sa imi explice ce ar fi rau in a deschide magazine care sa comercializeze produse ale fermierilor locali, fermieri care NU au posibilitatea de a produce cantitati atit de mari incit sa fie considerati de magazinele mari, ci sa aprovizioneze magazine locale!!?? Ahhh da ar face concurenta magazinelor Profi sau Penny, sau,...altora care se aprovizioneaza din Turcia si alte tari...OK!! Daca tot este economie de piata de ce nu...si apropo, daca vor sa faca afaceri necurate asa cum au fost prinsi cei cu Economatul au sa fie prinsi si asta!!!

-13 (21 voturi)
antipro
13.03.2019, 13:07:57

din Laho Timisorean "poate cineva sa imi explice ce ar fi rau in a deschide magazine care sa comercializeze produse ale fermierilor locali" Multinationalele vor fi obligate sa scada preturile la jumatate. Iar jumatate din ele vor da faliment.

-12 (22 voturi)
Vanatorul/d.c.
13.03.2019, 12:57:58

”Ca să susţii o reţea de Aprozare la nivel naţional ai nevoie, pe puţin, de câteva zeci de milioane de euro.” Da, dar beneficul poate fi .imens. Si pe mai multe planuri..! Mai ales pentru producatorii si consumatorii romani..! Preturile mai mici si produsele mai ”curate” (chiar daca nu ”fățos” ambalate sau prezentate ca in supermarket-uri) ar atrage dupa sine mai multe categorii de clienti..! ”Lantul” de ”adaosuri” de la producator pana la raft si vanzare cu amantul ar fi considerabil..scurtat..! Sigur ca da, ar depinde si de onestitatea si priceperea manageriala a celor care s-ar ocupa de chestia asta..! ”Aprozare” sunt si in tara in care ma aflu..! Marfa ieftina, mai proaspata si mai ”curata” decat in supermarket. Marfa de la CAP-uri..! Aici sunt CAP-uri peste tot, nu mai ca le zice altfel.. Si nu trebuie uitat factorul..concurential..! Ar disparea ..monopolurile si intelegerile ”subterane” la care e dedau in Romania ”șalăii” ce controleaza piata legumelor si fructelor (import, export, transport, stocare, desfacere), monopoluri si intelegeri subterane” dublate de ”duplicitatea” in controlul preturilor asigurată de retelele transnationale de supermarketuri..!

-12 (20 voturi)
Vanatorul/d.c.
13.03.2019, 13:08:57

”numai ca le zice altfel”

-8 (12 voturi)
Stefan din Nord
13.03.2019, 13:21:55

Daea o sa-i faca fermierii romani statuie daca pune in aplicare ideea asta foarte buna .

-11 (15 voturi)

Vezi toate comentariile (62)