Ajutaţi un biet marţian!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă, după ce a descifrat un papirus tainic, dr. Stephan Weisz s-a  convins că marţienii au făcut comerţ cu egiptenii, să ne închipuim că un extraterestru, fin cunoscător al rasei umane, monitorizează România de vreo 25 de ani, pentru a-şi susţine o teză de doctorat.

Tema lucrării lui ar fi "Capacitatea locuitorilor din arealul geografic al României de a evolua, după ce au depăşit momente dificile apărute independent de voinţa lor".


El, marţianul, nu ştie în amănunt despre schimbul de scrisori dintre MRU şi Udrea, nici detalii legate de apartamentul de multe sute de mii de al fiicei preşedintelui în funcţie sau de epoca Năstase, cu ale ei devalizări, sau de acţiunile imorale şi ilegale ale celor din USL. Vizunea lui este una macro. Are informaţiile care contează despre toţi şi toate, fără să despice firulu-n patru.
Aşadar, ia o hârtie şi un toc şi pune pe o coloană momentele dificile: ocupaţia otomană şi austriacă, pacea de la Bucureşti, pactul Ribbentrop-Molotov, dominaţia comunistă şi care or mai fi fost. Apoi punctează momentul zero, adică decembrie 1989 şi începe să monitorizeze ce au făcut românii, după ce şi-au căpătat liberatatea şi adevăratul drept la autodeterminare.

image


El nu caută vinovaţi, nu dă note. Pur şi simplu observă. El ştie că vina nu poate fi doar a lui Iliescu, de exemplu. Că Iliescu a ajuns preşedinte în urma votului oamenilor şi că cei mai mulţi dintre aceştia asta au vrut atunci.  Şi, tot observând el aşa, înţelege că poporul român a încercat-o pe toate părţile atunci când a venit vorba de alegerea conducătorilor:
- au pus la putere pe oamenii sistemului comunist (FSN)
- i-au schimbat cu unii mai curaţi (CDR)
- i-au schimbat şi pe aceia pentru că nu a apărut bunăstarea peste noapte şi au aşezat coroana pe fruntea aceloraşi oameni ai sistemului comunist, rebotezaţi şi mai bine organizaţi decât cei din celelalte partide  (PSD)
- i-au schimbat şi pe ei cu Traian Băsescu, un alt produs al sistemului comunist, mai puţin îndoctrinat
- au vrut să-l schimbe şi pe Traian Băsescu dar, din cauza unor proceduri (extraterestrul nu intră în detalii), nu au reuşit
- au înscăunat o alianţă contradictorie din toate punctele de vedere - USL
- acum unii o vor, alţii nu, alţii nu au vrut-o niciodată

Deja extraterestrul nostru e puţin bulversat. Nimic din acţiunile românilor nu face dovada existenţei logicii, viziunii, dorinţei de continuitate, a răbdării. Totul se gândeşte la cârciumă, se materializează la modul heirupist iar apoi este aruncat la gunoi pentru că nu îi mulţumeşte. Apoi, o iau de la capăt în aceeaşi manieră. Şi, de fiecare dată, se uită în sus şi aruncă vina integral asupra clasei politice. Locuitorii din România nu au nicio vină. Statul este cel vinovat. Şi, pentru că statul trebuie să facă, ei aşteaptă şi se plâng. În fiecare zi, continuu, de aproape un sfert de secol.
Doctorandul nostru cu capul mare şi pielea translucidă a înţeles că politicienii aleşi de popor au frânat dezvoltarea României pentru că sunt corupţi. Că, în loc să facă şcoli, drumuri şi spitale, au furat din banii publici şi şi-au făcut vile şi piscine. A înţeles că dacă justiţia funcţionează, atunci şi economia va creşte (deşi unii nu înţeleg nici acum ce legătură are una cu alta). La fel de bine şi-a dat seama că politicile guvernamentale sunt hotărâtoare atunci când vine vorba de educaţie, de sănătate şi de toate cele.


Dar ce nu a înţeles, fapt pentru care va lua notă mică la lucrarea de doctorat, este de ce e statul vinovat atunci când, în marea lor parte:
- românii nu citesc
- şoferii români parchează/staţionează ca nesimţiţii
- jurnaliştii sunt băsişti sau antibăsişti, dar în niciun caz neutri
- antreprenorii români nu studiază cărţi de specialitate şi fac business după ureche
- românii preferă tabloidele
- părinţii importă iraţional modele educaţionale, având ca sursă părerea majorităţii
- românii fac mizerie
- românii consideră că un om cu bani e un om de succes, un bun model
- românii ies în stradă pentru/contra maidanezilor şi nu ca să militeze pentru reforma învăţământului sau a sănătăţii, încercând să forţeze mâna conducătorilor corupţi şi proşti
- românii nu mai fac încă un fel de revoluţie pentru a scăpa de hoţii, proştii, incapabilii, grobienii de la guvernare, oricare au fost ei de-a lungul timpului

Concret, ce nu înţelege fraierul cu capul mare este de ce românii nu fac ceea ce le stă în propriile puteri, mâini şi suflet pentru a-şi face puţin mai frumoasă viaţa, pentru a-şi ridica nivelul de trai, pentru a evolua - atât cât depinde de ei.

Ajutaţi-l voi pe sărman, că eu nu mă simt în stare!

Încercaţi voi să-i explicaţi: DE CE?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite