Alegeri „libere” şi „corecte” în timpul pandemiei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preocuparea pentru organizarea „liberă şi corectă” a scrutinelor electorale a dobândit deja o tradiţie importantă în spaţiul politic euro-atlantic.

Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi Uniunea Europeană au dezvoltat criterii măsurabile, instrumente de observare şi monitorizare a alegerilor. În spaţiul democraţiilor euro-atlantice îngrijorarea este legată nu atât de respectarea criteriilor formale ale democraţiei electorale, ci de elemente mult mai subtile, prin care suveranitatea poporului (manifestată prin alegeri) poate fi pervertită în favoarea unuia sau altuia din actorii politici.

Discuţia despre desfăşurarea scrutinelor electorale în timpul pandemiei este internaţională. Pentru a ne limita doar la Uniunea Europeană, menţionăm că în prima parte a acestui an, din raţiuni politice sau constituţionale, au avut loc alegeri locale în Franţa (28 iunie), parlamentare în Croaţia (5 iulie) şi prezidenţiale în Polonia (28 iunie, primul tur; 12 iulie turul al II-lea). Pentru finalul acestui an sunt anunţate alegerile prezidenţiale în Statele Unite ale Americii (3 noiembrie) şi, desigur, cele locale (27 septembrie) şi parlamentare din România.

În plan internaţional se poartă intense dezbateri asupra oportunităţii desfăşurării scrutinelor electorale în perioada în care umanitatea se confruntă cu pandemia de COVID-19. Susţinătorii desfăşurării alegerilor, cu asumarea riscurilor medicale, au drept principal argument teza că desfăşurarea periodică a scrutinelor electorale este în sine o precondiţie a democraţiei. Acest argument nu este însă incontestabil, deoarece scrutine periodice se desfăşurau şi în perioada comunistă, de exemplu, fără însă ca ele să fie democratice. Cei care se opun organizării alegerilor în timpul pandemiei invocă pericolul medical, însă trebuie spus că şi cei care doresc alegeri organizate la termen şi cei care doresc amânarea scrutinelor au în vedere, de fapt, calcule legate de oportunitate politică (ce pot câştiga sau pierde).

Pentru a da un răspuns obiectiv în chestiunea organizării scrutinelor electorale în perioada pandemiei trebuie să privim, mai întâi, asupra a două elemente: (i) a crescut gradul de infectare la nivel naţional în statele care au organizat recent alegeri? (ii) care a fost nivelul de participare, deoarece o prezenţă scăzută afectează legitimitatea consultărilor populare?

În Croaţia datele arată că, dacă în ziua alegerilor au fost 3.151 cazuri, la 1 august a.c. numărul a crescut semnificativ (5.224), tendinţa de creştere rapidă în contextul alegerilor fiind demonstrată factual. În privinţa participării, putem constata o scădere a ratei de participare, de la 52,59% în anul 2015 la 46,44% anul acesta, absenteism care ar putea fi explicat prin teama de infectare. 

În Franţa, până în 28 iunie a.c. au fost raportate 163.980 cazuri, iar la 1 august a.c. numărul a crescut la 187.919 cazuri, tendinţa de creştere fiind evidentă, dar nu atât de puternică precum în Croaţia. În privinţa prezenţei la vot, teama de contaminare poate fi cea mai importantă explicaţie pentru scăderea nivelului de participare de la 55,4% în 15 martie a.c., în primul tur al alegerilor locale, la aproximativ 40% (media naţională în localităţile în care s-a organizat turul al II-lea).

Nivelul de infectare cu COVID-19 a crescut constant în Polonia, în ziua primul tur al scrutinului prezidenţial erau 33,907 cazuri, în 12 iulie a.c. 37,981 cazuri, iar la 1 august a.c. erau demonstrate 46,346 cazuri. Creşterea numărului de cazuri în Polonia a fost sistematică, însă este dificil de spus cât de mult a fost determinată de campania electorală şi cât ca urmare a creşterii naturale a gradului de infectare. În privinţa ratei de participare la vot constatăm creşterea faţă de scrutinul prezidenţial din 2015: de la 49% la 65,5% în primul tur şi de la 55,3% la 68,2% în turul al II-lea. Mobilizarea societăţii poloneze pentru a participa la vot este consecinţa directă a diviziunilor profunde, a contradicţiilor aparent ireconciliabile, adâncite de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) între „Polonia progresistă” şi „Polonia conservatoare”. Tensiunile profunde din societatea poloneză au fost mai puternice decât teama de infectare cu COVID-19.

În cele trei decenii de exerciţiu democratic din România s-a acumulat suficientă experienţă instituţională pentru a fi asigurate condiţiile primare pentru organizarea liberă şi corectă a alegerilor (sistem electoral stabil, securizarea voturilor şi alte aspecte procedurale). Dacă urmărim însă mai în profunzime fenomenul electoral, mai sunt oare îndeplinite criteriile pentru alegeri libere şi corecte?

Un element fundamental este existenţa unei mass-media libere şi pluraliste, care să asigure o informare adecvată a cetăţenilor. Programul guvernamental în valoare de 50 milioane Euro, pentru campanii de informare publică în legătură cu COVID-19, poate reprezenta un instrument real de control asupra mass-media, din moment ce solicitările sunt aprobate de Secretariatul General al Guvernului. În absenţa unor monitorizări sistematice ale presei (oare ce fac numeroasele ONG-uri care realizau în trecut analize asupra domeniului?) putem doar să constatăm apariţia în presă a unor materiale identice cu un ton alarmist în legătură cu efectele pandemiei. Cred că este rezonabil să bănuim că publicarea unor materiale identice de către canale de informare cu patronat diferit nu este întâmplătoare, ci este consecinţa unor solicitări netransparente de la nivel guvernamental.

În plus, suspiciunile asupra caracterului partizan al Grupului de Comunicare Strategică sunt întărite de absenţa unei metodologii de comunicare validate de specialişti în comunicarea de criză. Pentru a se întări încrederea publicului în corectitudinea şi neutralitatea politică a Grupului de Comunicare Strategică ar fi trebuit creat, încă de la începutul stării de urgenţă, un „comitet de supraveghere”, format din specialişti în comunicare, care să ofere credibilitatea necesară comunicării guvernamentale. Lipsa de transparenţă în comunicarea „strategică” a guvernului Orban este unul din elementele importante care alimentează neîncrederea cetăţenilor în existenţa COVID-19, respectiv în gravitatea efectelor pandemiei.

Exemplele alegerilor din Franţa şi Croaţia arată că nivelul de prezenţă la vot poate fi semnificativ influenţat de teama de infectare. Legislaţia electorală a alegerilor locale nu dispune de instrumentul votului prin corespondenţă, singurul instrument fiind urma mobilă, dar folosirea acesteia nu poate compensa teama de infectare cu COVID-19. Astfel, putem avansa ipoteza că partidele ai căror votanţi sunt cei mai temători de infectarea cu COVID-19 vor obţine un scor mai mic decât cel la care ar putea fi îndreptăţite în condiţii normale.  

În condiţiile limitării drastice a interacţiunilor directe dintre partidele politice şi cetăţeni este legitim să ne întrebăm dacă mass-media şi social-media vor putea realiza informarea adecvată a cetăţenilor? Avem deja experienţa învăţământului la distanţă, de care au beneficiat în principal elevii din mediul urban şi foarte puţin cei din mediul rural sau categoriile sociale sărace. Cum vor fi informaţi alegătorii care nu au acces nici la televiziune/radio şi cu atât mai puţin la social-media? Este o chestiune la care organizatorii alegerilor nu au oferit răspuns şi nici nu par să dorească discutarea acestei chestiuni. Prin limitarea interacţiunilor directe între candidaţi şi cetăţeni nu sunt oare favorizaţi candidaţii în funcţie, care se bucură de avantajul notorietăţii? Sunt oare acele alegeri „libere” şi „corecte” dacă nou-veniţii nu îşi pot face auzită vocea/mesajul pentru care solicită încrederea cetăţenilor?

Cred însă că factorul major de distorsiune a suveranităţii populare îl reprezintă chiar tema pandemiei, deoarece agenda publică este dominată de acest subiect, însă miza scrutinului din 27 septembrie o reprezintă alegerea celor mai buni administratori ai localităţilor pentru următorii patru ani. Tema COVID-19 este un factor covârşitor de „bruiaj” în sfera publică naţională şi locală, astfel încât este legitim să ne întrebăm dacă scrutinul din 27 septembrie va fi un simulacru al consultării voinţei populare sau alegeri „libere” şi „corecte”?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite