Alegeri prezidenţiale 2014. Analiză IRES: Tinerii au făcut diferenţa dintre Iohannis şi Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ziua de ieri, Klaus Iohannis zâmbelte, pe când Victor Ponta este trist FOTO Adevărul
După ziua de ieri, Klaus Iohannis zâmbelte, pe când Victor Ponta este trist FOTO Adevărul

Klaus Iohannis, noul preşedinte al României, s-a bazat într-un procent foarte mare pe votul alegătorilor tineri, care locuiesc la oraşe şi au terminat liceul sau şcoala postliceală. De partea cealaltă, Victor Ponta a reuşit să câştige voturile alegătorilor cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani, care au cel mult zece clase şi care trăiesc în mediul rural, arată un studiu IRES.

Dintr-o cercetare sociologică realizată de IRES, institut condus de Vasile Dâncu, fost ministru PSD, aflăm că tinerii şi vârstnicii au mers la vot în număr mai mic decât cei de vârstă mijlocie. Votul segmentat pe categorii de vârste arată astfel: 58% dintre cei care s-au prezentat la vot au vârste între 18 si 34 de ani, 66% au 35-49 de ani, 68% au 50-64 de ani, iar 53% au cel puţin 65 de ani. Se observă un interes considerabil al românilor de toate vârstele faţă de turul I al alegerilor prezidenţiale.

Un alt criteriu avut în vedere de către sociologii IRES este nivelul de educaţie al alegătorilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Populaţia României este structurată astfel în funcţie de educaţie: 38% au cel mult 10 clase sau şcoală profesională, 43% au urmat liceul sau postliceală, iar 19% au studii superioare. Din totalul celor cu studii de bază (10 clase), 43% s-au prezentat la vot, cei cu studii medii (liceul) au venit în procent de 89%, iar cei cu studii superioare au înregistrat un procent de 76%.

Din cifrele acestea reiese că faţă de turul I al alegerilor prezidenţiale, procentul celor cu studii medii şi superioare a crescut, în timp ce votanţii cu studii joase au mers în număr mai mic la vot. Deşi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor la nivelul populaţiei, cei doi candidaţi au primit mai multe voturi de la alegători de gen masculin decât feminin. Potrivit aceluiaşi studiu IRES, 67% din bărbaţi şi 57% din femei s-au prezentat la vot pe 16 noiembrie.

Tinerii au ales masiv Iohannis

Cei mai mulţi dintre cei care au pus ştampila pe Klaus Iohannis în turul II (54,5%) au terminat liceul sau post liceala (47%). Klaus Iohannis a fost votat cel mai puţin, deopotrivă, de către cei cu studii înalte (26%) şi cu studii joase (27%). Votanţii lui Klaus Iohannis sunt în proporţie de 55% de sex masculin, iar cei mai mulţi dintre ei au până până în 34 de ani (38%), urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 35 şi 49 de ani (32%). Iohannis a fost votat cel mai puţin de către vârstnici (9%). De asemenea, 60% dintre alegătorii lui Iohannis sunt din mediul urban, iar cei mai mulţi dintre aceştia (45%) sunt din Banat şi Transilvania, acolo unde Iohannis a câştigat detaşat şi în turul I.

Alegătorii lui Ponta sunt în proporţie de 54% de sex masculin, iar cei mai mulţi dintre ei (46%) au terminat cel mult zece clase, adică au studii de bază. Cel mai mic procent l-a obţinut Ponta în rândurile celor cu studii înalte, numai 15%, nimic surprinzător, însă, dacă ne amintim de acuzele de plagiat la adresa premierului. 

Deşi despre electoratul candidatului PSD s-a spus mereu că e format din oameni săraci, de la ţară, care aşteaptă pomeni electorale, datele sociologice arată că diferenţa dintre votanţii lui Ponta de la oraş şi cei de la sate a fost foarte strânsă.  51% din votanţii lui Ponta îi găsim în mediul rural, pe când 49% din cei care au pus ştampila pe candidatul PSD sunt din mediul urban.

Faţă de turul I, Victor Ponta a înregistrat o creştere cu şapte procente a numărului celor care provin din mediul urban şi l-au votat. Totodată, cei mai mulţi dintre alegătorii lui Ponta sunt din sudul ţării (51%), iar cei mai puţini (23%) locuiesc în Moldova, acolo unde Victor Ponta a câştigat lejer turul I al alegerilor prezidenţiale. Candidatul PSD  a fost votat preponderent de românii cu vârste cuprinse între 50 – 64 de ani. Cel mai mic procent l-a obţinut Ponta în rândurile electoratului tânăr, doar 18% . Studiul IRES a fost realizat  la ieşirea de la urne, pe un eşantion de 19.950 de persoane.

Citeşte şi:

Rezultate parţiale BEC: Iohannis 54,66%, Ponta 45,33%, după numărarea voturilor din 96,5% din secţii

Klaus Iohannis, candidat al ACL la funcţia de preşedinte, a obţinut 54,66% din voturi în turul doi al prezidenţialelor, iar Victor Ponta 45,33%, după centralizarea rezultatelor din 96,5% din secţiile de votare, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central la ora 09.00.

Alegeri prezidenţiale 2014. Macovei: Ponta, dă-ţi demisia! Ponta: Resping categoric

Monica Macovei îi cere lui Victor Ponta demisia pentru organizarea votului în diaspora. Victor Ponta repinge categoric posibilitatea unei demisii din fruntea Guvernului.

Prima baie de mulţime a lui Klaus Iohannis în Piaţa Universităţii

Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale 2014 potrivit rezultatelor parţiale anunţate de BEC, a ieşit în Piaţa Universităţii printre cei 10.000 de români adunaţi în centrul Capitalei. Oamenii au strigat „Klaus, Klaus, Klaus ne-ai scăpat de Mickey Mouse!” şi „Ole, ole ole, Victor Ponta nu mai e”.

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014 turul doi: situaţia pe judeţe. Iohannis îl surclasează pe Ponta şi în judeţul Iaşi

Primele cifre privind rezultatele pe judeţe la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale indică victoria - aşteptată, de altfel - a lui Klaus Iohannis în Transilvania. Candidatul creştin-liberal a reuşit să-l depăşească pe candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, în judeţul Iaşi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite