Alegeri prezidenţiale 2014. Asemănări

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 25 februarie 1988 avea loc la Bucureşti şedinţa Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al PCR. O prezida, ca de obicei, secretarul general, liderul absolut Nicolae Ceauşescu. Luau parte Constantin Dăscălescu, Elena Ceauşescu, Manea Mănescu, Gh. Oprea, Gheorghe Rădulescu şi, în calitate de invitaţi, Ion Stoian şi Aurel Duma.

În structura de putere de la acea vreme, Ion Stoian îndeplinea de ani buni, adică din martie 1984, funcţia de secretar cu probleme internaţionale al partidului. Pe 3 noiembrie 1989, tovarăşul Stoian va fi promovat ministru de externe, funcţie pe care a deţinut-o până pe 22 decembrie 1989. Tov. Stoian a fost, carevasăzică, unul dintre precursorii actualului şef al diplomaţiei române, dl. Titus Corlăţean. Pare-se că la fel de competent şi la fel de disciplinat şi de devotat Şefului suprem precum dl. Corlăţean. La fel de aparatcic. Singura deosebire dintre cei doi e că tov. Stoian absolvise o facultate muncitorească, în vreme ce dl. Corlăţean a terminat în 1994 Dreptul la o Universitate serioasă, cea din Bucureşti, obţinând diploma de la o facultate ce părea o garanţie de probitate ştiinţifică până la descoperirea plagiatului comis de dl. Victor Ponta. Spre deosebire de tov. Stoian, dl. Corlăţean are şi un titlu de doctor în drept decernat în anul 2010, cu o teză despre care se zice că ar fi „curată”. E drept că şi la adresa d-lui Corlăţean au fost formulate acuzaţii că ar fi recurs la tehnici nepermise de „citare şi autocitare” spre a-şi mări în chip nu tocmai ortodox numărul publicaţiilor. 

Pe ordinea de zi a şedinţei liderilor comunişti din februarie 1988 figurau probleme internaţionale. Mai exact, Nicolae Ceauşescu dorea să se pregătească o ripostă fermă la adresa avertismentele americane privitoare la neprelungirea acordării Clauzei naţiunii celei mai favorizate în condiţiile în care puterea de la Bucureşti încălca grav drepturile omului, mai precis dreptul la emigrare. Or, garantarea liberei circulaţii a persoanelor, a posibilităţii de a-ţi părăsi ţara era o condiţie americană obligatorie pentru acordarea şi prelungirea tratamentului comercial preferenţial, condiţie stipulată de celebrul amendament Jackson-Vanick. 

Emigrarea li se părea autorităţilor comuniste române un păcat de moarte şi de aceea făceau orice puteau spre a o limita drastic. 

După cum s-a putut vedea duminica trecută, alianţei aflate acum la guvernare în România, principalului partid de guvernământ, premierului Victor Ponta dar şi miniştrilor Titus Corlăţean şi Bogdan Stanoevici nu le sunt foarte la suflet românii din străinătate. Pentru ei emigrarea este în continuare un păcat şi, prin urmare, păcatul trebuie pedepsit. Motiv pentru care au încercat să le obstrucţioneze concetăţenilor noştri ce trăiesc în afara graniţelor ţării dreptul de a vota şi ei viitorul preşedinte al României. Atitudinea comandată de la Bucureşti ambasadelor şi consulatelor româneşti din străinătate nu este chiar fără raţiune de vreme ce există numeroase şi puternice semnale că Diaspora nu se va grăbi deloc să îi acorde votul său domnul Ponta. 

Încălcarea dreptului la emigrare în anii comunismului aducea cu sine proteste internaţionale, dar şi sancţiuni comerciale. Liderii momentului le respingeau ferm, declarând că „nu vom mai accepta continuarea unor discuţii de amestec inadmisibil în treburile interne ale României.” Aşa spunea Nicolae Ceauşescu la 25 februarie 1988. 

Iată de ce, la puţină vreme de la şedinţa mai sus amintită, România comunistă, aflată în faliment economic şi politic nedeclarat, anunţa renunţarea unilaterală la Clauză. E amuzant să citeşti în stenograma şedinţei din 25 februarie 1988 cât de îngrijoraţi erau tovarăşii de la Bucureşti de starea pretins deplorabilă a economiei americane fără să sufle un cuvânt despre ceea ce se întâmpla în România. Despre frig, foame şi frică.

Încălcarea dreptului de vot şi ofensa adusă astfel românilor din afara graniţelor ţării cu ocazia primului tur de scrutin al prezidenţialelor din 2014 au provocat în această săptămână reacţii dure din partea unor lideri şi organisme democratice occidentale. Drept pentru care, flancat de insipidul şi vinovatul ministru de externe Corlăţean, cârlanul Victor Ponta anunţa deunăzi ţanţoş, ţanţoş şi la fel de nesăbuit precum Nicolae Ceauşescu acum mai bine de 25 de ani, că nu va mai accepta să primească „ordine” din afară. 

Premierul şi candidatul la preşedinţie Ponta mai minţea astfel o dată, mai punea de încă o manipulare grosolană. Nu era vorba nicăieri despre niciun fel de ordine. Ci doar de obligaţia guvernului de la Bucureşti de a respecta reguli de conduită specifice democraţiei europene. Avertismentele şi protestele occidentale erau generate de crasa, de impardonabila încălcare a regulilor comportamentului democratic de Executivul român. O situaţie ce face incompatibilă România cu standardele democratice minimale stipulate de lumea civilizată, standarde a căror respectare este obligatorie pentru orice ţară membră a Uniunii Europene. O obligaţie liber asumată de România şi a cărei încălcare poate aduce sancţiuni. Dl. Ponta se vrea însă şi pe cal, şi în căruţă. Încalcă regulile democratice, dar nu admite să i se spună că e departe de a avea o conduită de politician european. 

O declaraţie precum cea ieşită pe gura d-lui Victor Ponta marţi e de natură să nu aibă ecouri tocmai favorabile în marile cancelarii ale lumii. Cancelarii devenite încă şi mai prudente după ce în Ungaria vecină României premierul Viktor Orbán a fost prea adesea protagonistul unor evenimente deloc în conformitate cu standardele Uniunii. Oficialii europeni şi euro-atlantici se tem ca distanţa de la Victor la Viktor să nu fie prea mică şi tocmai de aceea se arată pentru moment prudente, dar şi categorice. O posibilă prea mare asemănare între probabilul viitor preşedinte al României nu doar cu premierul maghiar, ci şi cu Nicolae Ceauşescu justifică şi prudenţa, dar şi protestele Occidentului.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite