Politică

articolul anterior articolul urmator

Alegeri prezidenţiale 2014. Sondaj INSCOP: Românii susţin reducerea mandatului prezidenţial

10
14 Oct 2014 07:44:19
Autor: Mădălina Mihalache
Traian Băsescu şi Ion Iliescu au condu ţara timpd e 20d e ani FOTO Mediafax
Traian Băsescu şi Ion Iliescu au condu ţara timpd e 20d e ani FOTO Mediafax

Conform cercetării INSCOP Research, realizată la comanda ziarului “Adevărul”, şapte respondenţi din zece cred că reducerea mandatului prezidenţial, de la cinci la patru ani, este o idee bună.

Varianta reducerii mandatului prezidenţial (a cărui durată este de cinci ani, potrivit Constituţiei) la patru ani se bucură de un sprijin puternic în rândul românilor. Aproape 70% din respondenţi cred că reducerea mandatului la patru ani este o idee bună, arată studiul realizat de INSCOP Research în perioada 2-8 octombrie 2014.  Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.095 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de 18 şi de peste 18 ani a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Împotriva acestei idei se poziţionează 17,4% din cei chestionaţi, în vreme ce 12,7% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.Opiniile favorabile reducerii mandatului sunt uşor mai accentuate în cazul votanţilor (cei care declară că vin în mod sigur la vot), mai interesaţi de procesul politic şi electoral. Astfel, 73,2% din votanţi susţin ideea reducerii mandatului la patru ani.

Mandatul de doi ani, doar 45,5% din sufragii

Ipoteza ca viitorul preşedinte ales în noiembrie să aibă un mandat de numai doi ani, pentru ca în 2016 să fie organizate simultan alegeri parlamentare şi prezidenţiale, surprinde opinii semnificativ mai echilibrate. Astfel, 45,5% din respondenţi consideră că un mandat de doi ani al viitorului preşedinte este o idee bună. Pe de altă parte, un bazin relativ similar, 38,9%, nu îmbrăţişează acest lucru, considerând scenariul prezentat ca fiind o idee proastă. 15,6% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
Opiniile votanţilor (cei care declară că merg la vot în mod sigur) sunt relativ similare. 47,7% din votanţi cred că este o idee bună, în timp ce 39,3% nu agreează această variantă. 15,6% nu ştiu sau nu răspund la întrebare.

De zece ori la urne în ultimii şapte ani

Următoarea întrebare a prezentat o explicaţie. În condiţiile în care respondenţii au fost informaţi că ”reducerea mandatului prezidenţial la patru ani şi organizarea simultană de alegeri prezidenţiale şi parlamentare în 2016 vor avea drept rezultat faptul că se vor organiza alegeri mai rar”, ponderea celor care apreciază această ipoteză creşte la 65,5%.
19,5% din români cred în continuare că un asemenea scenariu este o idee proastă, în timp ce 15% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la cei care votează, 70,6% susţin reducerea mandatului prezidenţial şi organizarea concomitentă a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

“Asocieri cu tensiuni şi instabilitate”

Datele relevă o suprasaturare a românilor faţă de frecvenţa ridicată a momentelor electorale.”Acest lucru nu trebuie înţeles ca pe un refuz popular al exerciţiului democratic al votului”, spune Remus Ştefureac, director INSCOP. “Chiar dacă ratele de prezenţă la vot s-au diminuat mult în ultimii ani, mai ales la alegerile parlamentare, românii îşi doresc alegeri mai rar în primul rând din cauza asocierii momentelor electorale cu tensiuni, instabilitate şi crize politice care diminuează energia alocată efortului de guvernare. Numai în ultimii şapte ani românii au venit deja de zece ori la urne pentru alegeri prezidenţiale, parlamentare, europene plus două referendumuri separate, la care putem adăuga şi al unsprezecelea moment electoral prilejuit de alegerile prezidenţiale din acest an”, conchide Ştefureac.

Mâine, în “Adevărul” 

 Aflaţi cine vor fi cei doi candidaţi care se vor înfrunta în finala prezidenţială, potrivit sondajului realizat de INSCOP Research la comanda ziarului “Adevărul”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Ludwig
14.10.2014, 09:55:06

Oricum ai da-o e prost!. Oganizarea de alegeri simultane va face ca partidul castigator sa i-a si functia de presedinte, lucru periculos pentru democratie. Oricum romanii s-au saturat de presedinti ca necuratul de tamaie. Numai securisti, bolsevici etc. Ar fi cazul sa reinstauram monarhia. Ce preferati, Regele Mihai/Margareta sau Plagiatorul securist?

+4 (4 voturi)
Florin Trandafir
14.10.2014, 10:21:20

Ne-au ajuns doua mandate de cate 5 ani ale securistului-mafiot,vanzator de neam si tara ! Un mandat de 4 ani e rezonabil !

-2 (2 voturi)
Ludwig
14.10.2014, 10:29:50

Florin Trandafir faza e ca la noi un presedinte sta cate doua mandate ca da ulei si zahar sa fie reales..vezi ilici ce a stat 10 ani , base 10 ani...ce mi-e 10 ani, ce mi-e 8 ani, tot aia cu presedinte...

+1 (1 vot)
calu
14.10.2014, 10:57:56

Eu as fi de parere ca presedintele sa aibe un mandat de patru ani si dreptul la trei mandate.In felul asta cetatenii si-ar da seama daca presedintele ales merita un al doilea sau al treilea mandat.Pe mine nu ma intereseaza chiar atat de mult presedintele pentru ca el,conform constitutiei,nu are atributiuni multiple,noi ar trebui sa ne axam pe un premier bun,competent ,un bun maneger care stie sa-si aleaga ministrii si sa se ocupe de economie,de" interiorul" tarii,iar presedintele sa fie un ...moderator intre institutiile statului,bineinteles nu un moderator ca pretenii nostri de la Adevar care ne ard si atunci cand nu..... trebuieste.Sa vedem si activitatea noului presedinte,dar ma tem ca in cazul in care Ponta va ocupa fotoliul de la Cotroceni vom fi martorii la aceleas...circ politic pentru ca actualul premier este mai circar,mistocar si ignorant decat....Basescu.

+2 (4 voturi)
Ludwig
14.10.2014, 11:40:19

calu experienta de 25 de ani ne-a aratat ca presedintele a facut numai jocul politic al partidului din care provine, afaceri murdare, tepe, traseisti: afaceri gen tigareta 1 si 2, flota, nana, etc...

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările