Alegeri în zona crepusculară

„Există o a cincea dimensiune, dincolo de ceea ce este cunoscut pentru om. O dimensiune la fel de vastă ca spaţiul şi atemporală ca infinitul. Aceasta este calea de mijloc între lumină şi umbră, între ştiinţă şi superstiţie. Ea transcende toate temerile noastre şi se află într-un vid al cunoaşterii. Aceasta este dimensiunea imaginaţiei: este o zonă numită Zona Crepusculară!”

Travestiuri surprinzătoare, exhibiţionism al puterii, mărturisiri  cu parfum de servicii secrete, zvonul unor dosare care ar urma să destructureze clasa politică dacă ar exista, înainte de orice, campania electorală pentru alegerea preşedintelui României este halucinantă, poate cea mai stranie de după decembrie 89.

Nici nu este de mirare că mulţi dintre votanţi sunt în aşteptarea unei întorsături dramatice de situaţie: dispariţia lui Klaus Iohannis din peisaj, retragerea Elenei Udrea în favoarea Monicăi Macovei, victoria ultimului candidat ce va intra în competiţie, este numit aici şeful SIE Teodor Meleşcanu. Sau apariţia miraculoasă a "adevăratului candidat al dreptei" asemenea adevăratului ţar al Rusiei, un fel de golem care se mişcă printre noi fără să-l putem numi încă.

Dacă Victor Ponta ar declara azi că a fost răpit de marţieni care au făcut experimente pe el şi de aceea a dezvoltat personalităţi multiple (cum scria pe o pancartă la protestele de anul trecut: Foaie verde de molar, Ponta este bipolar) n-ar mai fi deloc ciudat după lansarea candidaturii sale pe Stadionul Naţional la scară monstruoasă, o exhibare neliniştitoare a puterii.

Spre deosebire de omul- maşină Klaus Iohannis, care nu are nicio şansă să fie şi zeul din maşinărie adică personajul providenţial care rezolvă în mod neaşteptat o situaţie, Ponta măcar părea că ecoluează la scară umană. Calitate pe care şi-a pierdut-o sâmbătă prin etalarea unei puteri şi bogăţii care striveşte.

Lansarea, concomitentă cu aniversarea lui Victor Ponta,  a fost cu atât mai obscenă cu cât social-democraţia pe care PSD o poartă la butonieră pretindea decenţă în vremuri de restrişte economică. Milionul de locuri de muncă e încă o ţintă foarte îndepărtată, nivelul de trai al oamenilor nu a crescut decât în statisticile oficiale, iar 100 de cetăţeni din sectorul trei administrat de pesedistul Robert Negoiţă, teoretic publicul ţintă alunui partid de stânga,  nu au un acoperiş deasupra capului după ce au fost evacuaţi ilegal şi brutal, cu poliţia şi jandarmii.

Neliniştitor este puseul naţionalist al Monicăi Macovei care parcă s-a travestit în Gheorghe Funar cu declaraţiile referitoare la siguranţa naţională pe care UDMR, în viziunea ei un pion al Moscovei, ar pune-o în pericol. Imposibil de înţeles de ce un candidat care-şi caută alegători în urbanul mare, de regulă toleranţicu minorităţiile şi opiniile diferite, apelează la isterii anti-maghiare demne de articole scrise de foşti generali în paginile revistei România Mare.

La fel de misterioasă este şi opţiunea Elenei Udrea de a juca roluri, care mai de care mai nepotrivite, de parcă ar candida pentru o menţiune în Cartea Recordurilor nu la funcţia de preşedinte al Republicii. Intrarea şefului SIE Teodor Meleşcaniu în campania electorală pentru prezidenţiale cu semnăturile strânse de ezotericul securist Dogaru, n-ar face decât să completeze atmosfera.

Traian Băsescu cu ofiţerul lui acoperit şi - ce ciudat şi ce coincidenţă - confesiunea lui Robert Turcescu care s-a deconspirat, cu documente falsificate de el însuşi, ca ofiţer acoperit al unui serviciu secret şi îi cere iertare lui Dumnezeu pentru asta (????) fac parte din acelaşi scenariu de Zona Crepusculară.  

După cum a început campania electorală putem spune că totul e posibil, inclusiv o breşă în spaţiu-timp prin care ciudata adunare de prezidenţiabili şi reţelele din spatele lor să călătorească în altă dimensiune, să nu ne mai dea coşmaruri noaptea.