Alegerile anticipate, unica soluţie pentru depăşirea crizei politice de la Chişinău?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incapacitatea liderilor partidelor pro-europene de la Chişinău de a găsi un numitor comun în vederea resetării AIE 3, în cadrul  rundelor de negocieri desfăşurate,  după căderea   Cabinetului Streleţ la moţiunea de cenzură din 29 octombrie, aruncă Republică Moldova într-o criză politică şi economică severă care ar putea duce chiar la incapacitate de plată a statului moldav.

Cu acest scenariu sumbru pe masă, preşedintele statului moldovean, Nicolae Timofti a încercat să fie un mediator în războiul dintre PDM şi PLDM, a cărei victimă a căzut fostul premier Vlad Filat, pentru a forma un guvern legitim, capabil să administreze treburile curente ale statului. După ce a iniţiat câteva runde de discuţii cu liderii formaţiunilor pro-europene, Timofti nu a reuşit încă să găsească un compromis acceptabil de liderii PLDM şi ai PDM întrucât jocurile sunt făcute din umbră de către oligarhul Vlad Plahotniuc care încearcă să forţeze alegerile anticipate în primăvară simultan cu alegerea unui nou şef al statului moldovean. Pe de altă parte, instabilitatea politică de la Chişinău şi jocul geopolitic pe axa EST-VEST al liderilor PLDM şi ai PDM a determinat iritarea şefului delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola care a transmis recent un mesaj dur clasei politice moldave, în presa din Republica Moldova, pe care a acuzat-o de corupţie şi de lipsă consensului naţional:

„În Republica Moldova este o dispersare pe interese. Cineva vorbeşte limba română, iar alţii vorbesc limba rusă. Aduceţi-i pe toţi la o masă comună şi găsiţi interesul comun care vă uneşte. Politicienii nu au reuşit să asigure această unificare. Politicienii au creat această polarizare. Fiţi forţa care pune presiune asupra celor ce trebuie să răspundă în faţa societăţii. Pentru mulţi o schimbare înseamnă să părăsească ţara. Forţa de muncă este tot mai mică, numărul de pensionari creşte, problemele copiilor fără părinţi sunt la fel, toate acestea afectează funcţionalitatea statului. Nu este obligatoriu să aveţi un Guvern pro-european. E bine să aveţi un guvern Pro-Moldova, care în mod automat va fi proeuropean, deoarece atunci când sunteţi pro voi înşivă veţi fi pro reforme şi pro success”, a declarat înaltul oficial comunitar, potrivit Adevărul.md.

În faţa avertismentelor oficialilor UE, şeful statului moldovean Nicolae Timofti mai încearcă luni, 21 decembrie,  o ultimă rundă de negocieri cu liderii PLDM, PDM, PL şi PPEM pentru a găsi un compromis pentru a evita alegerile anticipate mult dorite de Plahotniuc şi de liderii partidelor pro-putiniste de la Chişinău, care vor să instaureze un regim politic de stânga, afiliat Kremlinului.

„Mai au două zile pentru discuţii. Ştiu că toţi aşteaptă, dar nu putem să ne grăbim”, a declarat şeful statului moldovean, potrivit oficial.md.

La rândul său, vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat, că dreptul de a desemna un candidat pentru funcţia de premier revine formaţiunii sale, sub pretextul “că au fost scoşi de la guvernare”.

„Încă mai este nevoie de timp pentru a indentifica un compromis, pe de o parte e prerogativa de a propune un candidat la funcţia de prim-ministru din cauza că încă o dată au fost invocate argumentele anterioare. Pe de altă parte, se vorbeşte despre numărul de mandate pe care noi îl considerăm egal, 19-19, iar pe de altă parte, avantajul care ar trebui valorificat, faptul că noi am fost scoşi de la guvernare şi mandatul Guvernului precendent trebuie continuat printr-un reprezentant desemnat de PLDM”, a adăugat liderul PLDM, potrivit Publika.md.

Dacă PLDM îşi va menţine linia enunţată de către Valeriu Streleţ la negocierile de luni, situaţia va fi pe placul lui Vlad Plahotniuc care va iniţia varianta premierului tehnocrat agreată de liderii democrat-liberalilor, ca ultima soluţie la alegerile anticipate însă şi aceasta este scurtă durată dacă tehnocratul nu va fi chiar el întrucât s-a autosuspendat din rândurile PDM.  În acest context, liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că este neîncrezător că se va găsi un consens politic în următoarele zile în privinţa unui mechanism agreat de PLDM şi PDM în desemnarea candidatului la funcţia de premier.

„Am luat decizia să avem o pauză ca să ajungem la un consens. Nu este o formulă stabilită, unii au varianta lor, alţii varianta lor. Liberalii vor doar Guvern şi Crăciun fericit pentru cetăţeni”, a afirmat preşedintele PL, potrivit IPN.md.

În plin blocaj politic ca urmare a războiului tacit dintre PLDM şi PDM, persoane apropiate oligarhului Vlad Plahotniuc îi fac pr politic tacit, prezentându-l drept o soluţie credibilă de premier pentru Republica Moldova.

„Nu înţeleg de ce lumea se opune candidaturii lui Plahotniuc la poziţia de prim ministru. Acum el dirijează ţara fără “checks and balances”: 100 % power, 0 % accountability (reţeta coctailului“cardinalul gri”). E persoană privată, care-şi vede de interesele private. Oare nu ar fi mai bine să iasă în prim plan ? Să vorbească de la tribuna parlamentului, să ofere interviuri,  să se întâlnească cu ambasadori şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, să medieze conflicte şi să ia decizii la şedinţele guvernului, etc. Să arate ce poate face, cum poate scoate ţara din impas. Şi dacă se demonstrează că el continuă să-şi urmărească exclusiv interesele personale, societatea civilă va avea un dosar mult mai puternic împotriva acestuia (deoarece nu poţi incrimina “abuz de putere” unei persoane care formal nu are putere)”, a scris  pe Facebook, expertul FMI pentru Republica Moldova, Alexandru Culic, potrivit Flux.md.

În momentul de faţă, Republica Moldova este la mâna politicienilor săi care în aceste zile au şansa să îi construiască un viitor european sau unul putinist în care să dicteze corupţia şi interesele camuflate ale oligarhilor în timp ce UE şi România sunt nişte simpli spectatori la un joc politic fără reguli dar cu interese strategice.

„În ceea priveşte Republica Moldova, cel puţin, România are intenţia să acorde un sprijin, inclusiv financiar în măsura în care vom vedea la Chişinău, şi sper eu cât mai repede, un guvern care să se angajeze la reformele la care Republica Moldova s-a angajat atunci când a semnat acest Acord de parteneriat. Am propus Federicăi Mogherini să lucrăm împreună şi pe modul în care canalizăm această asistenţă financiară”, a declarat liderul Executivului român într-o conferinţă de presă susţinută vineri, la finalul Consiliului European, potrivit independent.md
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite