Alegerile prezidenţiale 2019

Ce se poate spune mai deosebit despre alegerile prezidenţiale din 2019? La un secol distanţă, România este din nou la răscruce de drumuri: în ultimii trei ani am pierdut calea dreaptă şi odată cu alegerile prezidenţiale va trebui să alegem un drum sau altul.

Alegerile prezidenţiale reprezintă evenimentul politic vedetă al vieţii politice şi chiar publice din România, pentru că un nume, o persoană, trezeşte simpatii sau antipatii - mai rar indiferenţă în peisajul politic de la noi, încărcat de tensiuni. 

Pentru democraţie nu contează dacă votul este raţional sau sentimental, calculat sau o inspiraţie de moment, este voinţa cetăţeanului pentru alegerea celui ce va fi şeful statului şi românii învaţă, unii au şi probat, că votul lor contează.

Chiar dacă, din punct de vedere constituţional, funcţia de preşedinte nu e investită cu puteri executive absolute, mirajul scaunului prezidenţial continuă să-i fascineze pe oameni.

Inflaţie de candidaţi. Preşedintele va cere cetăţenilor să-i ofere ceea ce n-a avut

Anul acesta am avut cel mai ridicat „indice al inflaţiei“ în materie de potenţiali candidaţi: 25 de persoane – lideri politici, oameni de afaceri sau simpli cetăţeni mai mult sau mai puţin notorii – şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie 2019. Din 25, au mai rămas 10 în cursa pentru Cotroceni.

Alegerile prezidenţiale din 2019 măresc miza pentru că începe un nou ciclu electoral pe care noul preşedinte îşi va pune amprenta, dând semnalul spre ce direcţie ne îndreptăm şi cum o vom face. Aceste alegeri reprezintă o oportunitate pentru ieşirea din  impasul politic al scenei politice româneşti şi reintrarea pe făgaşul normalităţii, modernităţii şi al parcursului occidental, euro-atlantic al României.

Aceste alegeri sunt o ocazie importantă pentru cetăţenii români să sancţioneze politic un guvern eşuat, dar coroziv, care a instaurat dictatura majorităţii, permiţându-şi experimente economice şi sociale, distrugând toate echilibrele macroeconomice, şi mai ales atentând la pilonii statului de drept.  

Preşedintele va cere cetăţenilor să-i ofere ceea ce n-a avut: un guvern care să pună în aplicare programul său şi o administraţie centrală şi locală care să colaboreze pentru sinergia eforturilor tuturor.

Se prefigurează o finală 2xDr

Eliminarea candidatului partidului de guvernământ de stânga în turul 2 ar fi un semn de delegitimare totală a populismului stângist în România, dar prin alunecarea PSD din doctrina social-democrată, socialistă, pe scenă politică se creează un gol care va trebui ocupat de o nouă generaţie de politicieni de stânga, moderni şi idealişti, care să ofere oamenilor alternative de soluţii pentru bunăstarea românilor şi progresul României.

Aşa că se prefigurează o finală cu doi candidaţi ai dreptei, ai modernismului, fiecare cu atuuri puternice, fiecare reprezentând curente europene importante ale scenei politice europene: Klaus Iohannis, reprezentantul curentului tradiţional de partide politice istorice şi Dan Barna, reprezentantul noului curent politic european fără ideologii. Ar fi o finală frumoasă, o dezbatere de idei, o clarificare a viziunii României viitoare

Românii simt importanţa momentului

Românii simt importanţa momentului şi, cel mai probabil, va fi continuat trend-ul de participare ridicată la vot, deşi schimbarea legislaţiei nu s-a adaptat situaţiei de fapt a emigranţilor români, mulţi reticenţi sau în imposibilitatea fizică de a folosi mijloacele de vot prin corespondenţă sau de a se înregistra anticipat la secţiile de vot.

Este de remarcat şi reticenţa remanentă caracteristică a autorităţilor controlate de partidul de guvernământ, privind publicitatea pentru modificările legislative pentru românii din străinătate şi încercările de a împiedica o prezenţă masivă la urne în mediul urban, prin lipsa oricăror iniţiative şi voinţa pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi procedurilor procesului de votare.

Dar, din nou, vom vedea un rol crucial al diasporei, care va avea la dispoziţie 3 zile de vot şi votul prin corespondenţa. Reintroducerea votului prin corespondentă reprezintă un pas înainte. După o primă încercare la alegerile parlamentare din 2016, avantajul acestui sistem este că permite votul fără deplasarea la secţiile de vot. Fiecare cetăţean care votează prin corespondenţă este un cetăţean mai puţin în coada din faţa secţiei de vot.

Alegerile prezidenţiale vor prefigura, într-o anumită măsură, şi rezultatul alegerilor de anul viitor (locale şi parlamentare) şi vor duce la o reaşezare a actorilor politici. Ar fi un pas în faţă în direcţia stabilităţii politice, care ar creşte atractivitatea ţării noastre pentru investitori prin îmbunătăţirea mediului de afaceri (versus guvernarea toxică economică şi politică a PSD).

Să fie 2019 momentul consacrării poporului român ca un popor european democrat?

Să fie 2019 momentul consacrării poporului român ca un popor european democrat, în afara oricăror discuţii, partener loial şi de încredere al ţărilor care susţin o Uniune Europeană puternică în diversitate, promotoarea celor mai înalte  valori democratice şi umane, liderul mondial al luptei pentru o planetă curată şi paşnică a tuturor popoarelor?

Iar România, cu cât va fi mai europeană cu atât va fi mai independentă, mai predictibilă, mai atractivă - inclusiv pentru mediul de afaceri, mai respectată, mai sigură şi va putea să-şi susţină mai bine interesele la nivel intern şi extern. Numai aşa cresc şansele să ne aducem fii înapoi, şi mai ales elitele, fără de care fiinţa naţională este în pericol.

Orice alt scenariu este riscant şi improbabil, pentru că poporul român este european în fibra lui şi românul îşi cunoaşte bine interesele. 

Iar pentru anul 2020, alegerea drumului corect, prin corectarea şi recuperarea trecutului, prin organizarea şi accelerarea prezentului, prin anticiparea şi pregătirea viitorului, este drumul european, drumul normalităţii predictibile, drumul modernităţii.  Este singura şansa să privim cu optimism depăşirea crizei locale financiare, economice şi sociale care se prefigurează din acest an, fie şi pentru că UE ne va oferi o plasă de siguranţă!

Portretul robot al viitorului preşedinte

Cuvântul cheie este: „un altfel de preşedinte“. Cum adică?

De trei ani politicienii ne cer să-i sancţionăm (numai) la vot. Aşa că noi, cetăţenii, trebuie să intrăm în jocul politic ca arbitri, fie că ne place sau nu, fie că vrem sau nu. Altfel, nu ne putem numi cetăţeni (ai cetăţii). Aşa că mi-am pus roba şi judec.

Căutând prin casă vinovăţii, martori, probe şi alte semne care să mă ajute să judec corect, am găsit un banal enunţ promoţional pe un calendar de firmă: „Ii susţin pe cei care aleg să acţioneze frumos în orice moment“. Mi s-a părut straniu că l-am remarcat şi l-am şi citit (cine mai foloseşte aşa ceva, un calendar de perete?!) şi mi-am zis că e un semn: voi acţiona frumos şi îi voi alege pe cei care acţionează frumos. Iată un criteriu de selecţie a candidaţilor la voturile mele.

Până la urmă am ascultat mărturiile tuturor candidaţilor înscrişi la preşedinţie, din care am extras numitorul comun: portretul robot al viitorului preşedinte al României. Cuvântul cheie este un „altfel“ de preşedinte. Ceea ce e mai degrabă un laitmotiv discutabil.

Ce înseamnă „altfel“ decât Băsescu. Ce înseamnă „altfel“ decât Iohannis, în primul mandat

Fostul preşedinte Traian Băsescu a putut să-şi arate adevărata faţă pentru că a avut guvernul său, cu ajutorul căruia şi-a etalat toate talentele şi defectele de preşedinte jucător, un mic piroman politic care a provocat incendii greu de uitat. Printre care şi cel care a distrus un partid, PDL, devenit partid prezidenţial, sacrificat pe altarul obţinerii celui de-al doilea mandat prezidenţial prin alianţa cu PSD şi o guvernare PDL-PSD dezastruoasă în 2009, când - în plină criză mondială - guvernul României n-a luat nici o măsură de prevenire şi protecţie a României şi românilor.

Guvernarea PDL-PSD din 2009 s-a făcut că nu vede ce se întâmplă în lume. S-a sfârşit cu sacrificarea românilor prin tăierile crude de salarii în rolul călăului fiind Băsescu şi securea PDL. Să nu uităm coada securii, PSD, care n-a putut sta deoparte de „bucate“ şi a facilitat şi asigurat liniştea guvernării şi victoria lui Băsescu în 2009.  

Situaţia de astăzi este alta. În primul mandat preşedintele Klaus Iohannis a fost sub asediul unui guvern ostil şi obligat să facă eforturi, să folosească la maximum prerogativele diminuate pentru a-şi îndeplini rolul de garant al statului de drept, de apărător al stabilităţii socio-economice şi financiare a statului.  

Cu o alianţă la guvernare motivată de intenţii ascunse să preia întreaga putere în stat, să controleze toate instituţiile democratice şi să deţină controlul absolut, inclusiv cel economic, prin politizarea tuturor instituţiilor  şi companiilor de stat, primul mandat al preşedintelui Iohannis a fost de conservare a ceea ce s-a realizat de la aderarea României la UE şi de a menţine parcursul european al ţării - sub asaltul furibund al populiştilor conservatori purtând masca social-democraţiei. 

În loc să avem colaborare şi sinergia eforturilor tuturor actorilor pentru binele românilor am avut o luptă contraproductivă, în loc de progres am avut regres, pierzând nu numai pe plan intern, ci şi pe plan extern. 

A fost un mandat care a testat actorii politici, care a repus în discuţie cine suntem, unde aparţinem şi ce vrem: un popor democratic european, parte constitutivă a Europei. Singura clarificare generată de această situaţie a fost despărţirea ireconciliabilă a celor două curente: moderniştii liberali şi „social-conservatorii“ populişti.

Patru candidaţi „altfel“, 2xDr + 2xStg

Conform ultimului sondaj IMAS realizat la comanda Europa FM, pe primul loc în cursa prezidenţială rămâne Klaus Iohannis, cu aproape 45 de procente, pe locul doi este Dan Barna cu 17 procente, iar Viorica Vasilica Dăncilă este abia pe locul 5, cu doar 8 procente - locurile 3 şi 4 fiind ocupate de doi candidaţi ieşiţi din cursă, Victor Ponta cu 14 procente şi Calin Popescu Tăriceanu cu 13 procente. Sondajul nu l-a măsurat pe candidatul susţinut de ALDE şi Pro România, Mircea Diaconu, pe care îl vom credita cu procentele celor două partide care îl susţin, ALDE şi Pro România. 

Să facem un exerciţiu de imaginaţie cum ar fi „altfel“ cei trei contra-candidaţi ai Preşedintelui Iohannis.

Dan Barna

Dan Barna este un tânăr politician fără un istoric politic, preşedintele USR, un partid de tipul „En Marche!“ al preşedintelui francez Emmanuel Macron, produsul noului curent politic european fără ideologii, sau înglobând elemente din toate ideologiile politice, versiunea românească a partidelor cu rădăcini în acţiunea civică, ONG-uri, cu iniţiative născute din nemulţumirile cetăţenilor, ca în cazul campaniei „Fără penali în funcţii publice“. 

Este impulsiv, ceea ce poate fi, o calitate sau un defect. Domnul Barna trebuie să treacă proba timpului. Pentru atributele funcţiei prezidenţiale din România, este probabil mai potrivit calmul aristocratic, gen Ionel I.C. Brătianu care vorbea puţin,  dar când o făcea transmitea hotărâre, calm, siguranţă. Şi, în plus, lui K.W. Iohannis, căruia îi cunoaştem şi recunoaştem stilul nemţesc, având şi nostalgia epocii de aur a României Mari a regalităţii familiei Hohenzollern, îi suntem datori cu un guvern cu ajutorul căruia să-şi pună în aplicare Proiectul de ţară.

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, un actor mare şi iubit, un actor versatil, devenit un politician banal, recunoscător sprijinitorilor săi politici şi din mass-media, candidat auto-inventat, sau inventat, după modelul actorului polonez Volodimir Zelenski, care deja a generat un scandal legat de gaze şi petrol offshore la Marea Neagră prin anularea unui contract de sute de milioane de dolari cu firma americana Trident Acquisitionns (ca fapt divers, în parteneriat şi cu o firmă românească), una dintre cele mai mari investiţii străine făcute vreodată în Ucraina, sub motivul că licitaţa pentru contract a fost făcută „prea repede“(?!). 

Suspiciunile merg către compania unui oligarh apropiat de preşedintele Zelenski care pierduse licitaţia. Tot ca fapt divers, ştim cu certitudine că M. Diaconu ar fi fost un „altfel“ de preşedinte decât actualul preşedinte, după declaraţiile şi acţiunile sale de sprijinire a puterii PSD-ALDE din această perioadă.

Să înţelegem că ar fi fost altfel decât ar fi fost să fie? Şi pentru mandatul 2019-2014 preşedintele M. Diaconu ar fi la fel, nu altfel, pentru că recunoştinţa şi convingerile unui om obişnuit nu se schimbă şi nu se prescriu.

Viorica Vasilica Dăncilă

Viorica Dăncilă  a picat la proba timpului, i-am văzut toate feţele, şi de supus şi de stăpân, şi simţim cu toţii cum ne-a afectat activitatea guvernului României, care n-a prea fost al românilor. Pentru acest candidat, vorba cântecului: „Este un fel de deja vu, am mai trăit aşa ceva!“. Cu doamna Dăncilă nu mai trebuie să ne imaginăm viitorul, îl ştim deja. De aceea i-am cerut public pe acest blog Adevărul (numele nu e ales întâmplător!) să demisioneze din funcţia de premier şi să-şi retragă candidatura la preşedinţie, pentru binele României. 

Nu mai reiau argumentele solide care privesc calitatea vieţii românilor şi semnele unei crize locale financiare, economice şi sociale cauzate de un „guvern eşuat“. Nici nu ştiu ce ne mai poate salva, doar voi reacţiona la fanfaronada acestui candidat. Da, avem un Prim-ministru, un guvern şi o guvernare catastrofale - dacă singurele argumente în favoarea lor sunt creşterile salariale şi creşterea economică, pentru ca la bilanţ, pe talgerul cu fapte bune nu putem pune nimic.

E o recunoaştere a greşelilor de guvernare care au produs numai daune şi chiar şi cele două, aşa zise realizări, sunt contraproductive în concertul deciziilor catastrofale pentru România din ultimii ani. De ce?

La ce bun să creşti salariile bugetarilor şi pensiile şi până la urmă toată lumea să piardă bani din cauza inflaţiei?

Eu consider că mărirea pensiilor şi salariilor la bugetari, aşa cum şi când a fost făcută, cu efectele perverse economice, financiar-bugetare şi sociale pentru întreaga societate românească, este o catastrofă pentru stabilitatea României, prin şubrezirea şi vulnerabilizarea echilibrelor macroeconomice şi sociale, iar creşterea economică nu e realizarea guvernului, ci a companiilor private, în ciuda piedicilor puse mediului privat. Se pot aduce dovezi privind exodul investitorilor, insolvenţa şi falimentul firmelor afectate de deciziile guvernamentale. În concluzie, fără guvern creşterea economică ar fi fost mai mare şi nu frânată.

La ce bun să creşti salariile bugetarilor şi pensiile şi până la urmă toată lumea să piardă bani din cauza inflaţiei?  Iar inflaţia este rezultatul deciziilor catastrofale ale guvernelor PSD-ALDE şi PSD: în 2019, rata inflaţiei în primul semestru este de 4,1% (şi o ţine aşa, sau mai mult, de doi ani; este de trei ori mai mare decât media europeană); prin comparaţie, rata inflaţiei în 2016 a fost negativă de -0,5 %!

Calculaţi, vă rog, cu câţi bani mai rămân pensionarii şi bugetarii şi cât pierd ceilalţi cetăţeni, cel puţin ignoraţi de acest guvern, din cauza scumpirilor în cascadă, care nu se mai opresc.

La ce este bună creşterea economică când nivelul de trai şi sărăcia din România creşte? 

La ce este bună creşterea economică de 4,4% din primul semestru al anului 2019 (care nu se ştie cât este de reală, spun specialiştii şi instituţiile de profil care trag semnale de alarmă, oricum mai mică faţă de 2016, când a fost de 4,8%), când nivelul de trai şi sărăcia din România creşte? 

I-am mai spus candidatului V.V. Dăncilă că scopul guvernării nu este creşterea indicatorilor economici - mai ales când creşterea economică nu se reflectă în calitatea vieţii românilor - ci creşterea nivelului de trai al populaţiei României. 

Să încercam să aplicăm criteriul stabilit de la început: „Ii susţin pe cei care aleg să acţioneze frumos în orice moment“. Din cauza „prezumpţiei de vinovăţie“ candidatul PSD V. V. Dăncilă este urât şi este urât! Nu vorbim de urâţenia fizică, în termeni de „pavianul cu mantie“.

Urât şi urât

Este urât de majoritatea românilor, unii părăsind ţara, alţii manifestându-şi antipatia prin acţiuni civice ignorate, sau metamorfozate de candidat în acţiuni ilegale blamabile. Poate iubit de câţiva, despre care nu ştiu dacă mai au drepturile civile.

Cu gesturi şi acţiuni urâte: urâţenia cu care este siluita frumoasa limbă românească; urâţenia cu care este schimonosită realitatea nemijlocită, cu minciuni şi frânturi de adevăr, mereu altele la Bucureşti şi altele la Bruxelles; urâţenia cu care vinde speranţe şi iluzii oamenilor că viaţa lor este altfel decât o arată evidenţa, adică o viaţă urâţită, sau că s-ar putea schimba dacă cetăţenii i-ar arată din nou încrederea; mulţimea de gesturi şi acţiuni urâte faţă de noul şef al Parchetului European, L.C.Kovesi, care contrastează cu susţinerea candidatului României pentru funcţia de Comisar (declaraţiile interşanjabile despre cele două situaţii dovedesc acelaşi limbaj dublu cu care, din păcate, ne-am obişnuit şi ne lasă indiferenţi); urât este şi să intri pe uşa din dos pentru că pe uşă din faţă n-ai curajul să înfrunţi reproşurile compatrioţilor tăi.

Urâte sunt trecutul în care ne întoarcem, prezentul fără perspective şi viitorul fără viziune ale acestui candidat la Preşedinţia României.

Putem crede că într-o funcţie prezidenţială, sărăcită de atribuţii de puterea politică de stânga, am scăpat de V.V. Dăncilă. Dar dacă ne referim la atribuţiile funcţiei prezidenţiale, nu putem uita de intenţia acesteia în calitate de Prim-ministru de a muta ambasada României din Israel la Ierusalim, în contrast cu poziţia Uniunii Europene şi cu diplomaţia românească tradiţională faţă de ţările arabe. Intenţie iresponsabila care deja a adus prejudicii de imagine României, pierderea unui loc de membru nepermanent în Consiliul de securitate la ONU şi creşterea riscurilor de securitate, România devenind o ţintă a teroriştilor extremişti. 

Se poate spune că cel mai „altfel“ preşedinte va fi actualul Preşedinte Iohannis

Da, candidatul Viorica Dăncilă este altfel decât actualul Preşedinte al României, dovadă conflictele permanente la nivel instituţional provocate şi nu numai. Ce s-ar fi întâmplat în mandatul 2014-2019, dacă acest candidat ar fi fost un „altfel de preşedinte“?  Probabil că România ar fi intrat în incapacitate de plată, părăsită de toţi aliaţii, fără plasă de siguranţă europeană şi cu marii infractori azilanţi politic în Rusia sau fugiţi în Brazilia de frică revoltei românilor (Planul de scăpare B). (QED)

Se poate spune că cel mai „altfel“ preşedinte va fi actualul preşedinte K.W. Iohannis, care are şansa unui guvern favorabil după alegerile parlamentare, cu care să colaboreze pentru  implementarea Proiectul de ţară al candidatului K.W. Iohannis.

Educaţia trebuie să fie singura prioritate a României pentru toate instituţiile statului, pentru clasa politică, pentru societatea civilă şi prima măsură este finanţarea conform legii, cu minimum 6% din PIB.

Toate celelalte domenii se subordonează acestui deziderat, sănătatea, protecţia socială, infrastructura sunt urgenţe restante, dar pentru a avea medici, ingineri, manageri, specialişti, muncitori calificaţi este nevoie de educaţie.

Investiţia în educaţie este cea mai profitabilă pe termen lung şi, în plus, fără o schimbare radicală de paradigmă şi fără o nouă filozofie a bugetului de stat este în pericol însăşi fiinţa neamului românesc. Iată ceva ce poate fi frumos în România pentru noi toţi!