Alexandru Rafila, despre ministrul Sănătăţii: Această lamentare nu are niciun fel de legătură cu realitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat, în cadrul unui post de televiziune, că plângerile lui Vlad Voiculescu legate de lipsa de transparenţă în privinţa vaccinării şi a datelor privind evoluţia Covid-19 nu au nicio legătură cu realitatea.

„Ministrul Sănătăţii nu ştiu de ce pune la îndoială cifrele, mai ales sa nu ne pună pe noi la îndoială în ceea ce priveşte aceste date, totuşi e ministru al Sănătăţii, coordonează întreaga activitate legată de testare şi cred că deja a avut suficient timp ca aceste lucruri să devină funcţionale după instalarea noului guvern”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3. 

Reprezentantul României la OMS a mai adăugat că ministrul Sănătăţii ar putea obţine „într-o săptămână, două” situaţia epidemiologică din toată ţara, astfel încât să nu mai pună la îndoială datele.

„Nu vă spun din punct de vedere politic, ci din punct de vedere profesional. Această lamentare nu are niciun fel de legătura cu realitatea. Dânsul are toate pârghiile astfel încât într-o săptămână, două, să avem o radiografie fidelă a situaţiei epidemiologice din toata ţara.” a spus Alexandru Rafila.

Intervenţia lui Alexandru Rafila vine pe fondul declaraţiilor ministrului Sănătăţii, care a susţinut că rata de infectare în Bucureşti, raportată de Guvern, nu este reală.  Vlad Voiculescu a cerut vineri ca restricţiile să nu fie ridicate din Bucureşti: „Nu cred că este sub 3 la mie în realitate”, a spus Voiculescu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite