Alexandru Rafila a intrat oficial în PSD: „Apartenenţa la un partid nu trebuie să fie considerată o vină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila, reprezentantul PSD la OMS
Alexandru Rafila, reprezentantul PSD la OMS

Marcel Ciolacu a anunţat că Alexandru Rafila s-a alăturat echipei de candidaţi ai PSD la alegerile parlamentare. Liderul social-democraţilor a precizat că este nevoie de specialişti în Parlament care să facă legislaţie în luptă cu pandemia de coronavirus. Rafila va deschide lista PSD la Camera Deputaţilor în Bucureşti.

„Îi mulţumesc domnului preşedinte Ciolacu pentru încredere. A fost un pas dificil pentru mine, recunosc, dar având o carieră administrativă în spate, am considerat că pot să ajut această ţară, împreună cu alte colegi, încât să putem să avem o legislaţie în domeniul sănătăţii care să facă posibil un deziderat pe care noi nu l-am atins. accesul la servicii de sănătate”, a spus Alexandru Rafila.

Întrebat de ce a ales PSD, medicul a răspuns: „Cunosc PSD. Nu îl cunosc demult pe domnul preşedinte Ciolacu şi a fost o întâlnire deschisă, sinceră, fără condiţii. Un lucru care m-a determinat să facă acest pas. Eu mai întâi sunt medic şi voi respecta întotdeauna lucrurile care ţin de conştiinţa mea profesională şi în al doilea rând voi fi membru al PSD. Dl Ciolacu a înţeles asta şi m-a încurajat să am această atitudine. De ce PSD? Pentru că după această propunere şi după această discuţie care mi s-a părut nu numai sinceră, dar una care schimbă mentalitatea în politica românească, nu am primit o altă propunere în acest sens. Nu cred că apartenenţa la un partid politic trebuie să fie considerată o vină. Până la urmă, cred că dacă suntem serioşi putem să realizăm lucruri împreună”. 

Întrebat dacă există vreun conflict cu faptul că va fi în PSD şi reprezentat al României la OMS, Rafila a răspuns: „Eu am avut două mandate. Am avut un mandat de membru în biroul OMS pentru Europa. Mandatul a fost 2014-2017. În momentul de faţă sunt membru în comitetul executiv al OMS din partea României şi se va termina în mai anul viitor. Este adevărat că alte ţări sunt reprezentate în comitetul executiv de miniştrii Sănătăţii, dar lucrurile acestea se întâmplă pentru persoane din alte zone. În Europa pot fi oameni care cunosc foarte bine administraţia publică. Nu are nicio legătură privind apartenenţa la un partid politic. Deci nu e niciun conflict. Sigur dacă doreşte ministrul Sănătăţii să reprezinte, se poate”.

Chestionat dacă a discutat cu Gabriela Firea cea care va deschide lista PSD la Senat, pe Bucureşti, Rafila a replicat: „Cu doamna Gabriela Firea nu am avut o discuţie. Urmează să semnez adeziunea la partid şi bineînţeles am avut o discuţie lămuritoare cu domnul preşedinte Ciolacu în această seară”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite