Alianţa Forţa Civică-PNŢCD, respinsă de tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu spune că alianţa DA se va oficializa în cel mai scurt timp
Mihai Răzvan Ungureanu spune că alianţa DA se va oficializa în cel mai scurt timp

Tribunalul Bucureşti a respins înscrierea Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr FC-PNŢCD în Registrul Partidelor Politice. Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu a motivat că este vorba despre unele formalităţi care au fost omise, eroarea tehnică urmând a fi depăşită în cel mai scurt timp.

„Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr este şi va ramâne o construcţie politică vie, în plină activitate. Nu ne împiedicăm de chestiuni procedurale - vor fi clarificate toate chestiunile care au determinat decizia de astăzi a Tribunalului Bucureşti şi în cel mai scurt timp posibil alianţa dintre Forţa Civică şi Partidul Naţional Tărănesc Creştin Democrat va fi consfinţită şi oficial (...) Vrem să fie extrem de limpede - alianţa noastră nu a fost contestată de nimeni, nu există motive pentru un astfel de demers. Este pur şi simplu vorba despre unele formalităţi care au fost omise, despre o eroare tehnică“, a precizat liderul Forţei Civice.

El a mai spus că speră ca „aceste mici impedimente să fie depăşite în cel mai scurt timp“.

„Sperăm ca aceste mici impedimente să fie depăşite în cel mai scurt timp, însă - în orice caz - ne asumăm şi forma de alianţă electorală, vom participa împreună în procesele electorale care urmează“, a concluzionat Mihai-Răzvan Ungureanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite