Alina Mungiu-Pippidi: Şoferul lui Creţu şi soacra lui Buşoi
Şoferul Corinei Creţu de la Comisia Europeană, oficialul român cu cea mai mare funcţie din lume la această oră, şi deci, prin manierele ei, o reprezentantă a României oficiale cum nu sunt Simona Halep sau regizorii noştri de film multipremiaţi, a cerut transferul.
Motivul a fost acela că doamna comisar, care se ocupă cu toate fondurile de coeziune din Europa, adică acei bani meniţi să realizeze prinderea din urmă a Vestului dezvoltat de către Europa Mediteraneană şi de Est, îl lăsa să aştepte cu orele în maşină şi nu exista niciodată vreo certitudine când o să apară. Niciun şofer român, fără a fi plătit la fel de bine ca un şofer al Comisiei Europene, nu ar considera asta o mare ofensă. Pentru că acest comportament e destul de răspândit la omul politic român. De altfel, conform Politico.eu, o publicaţie din Bruxelles de prestigiu, asta a fost şi scuza Corinei Creţu, când i s-au imputat de către presă mulţii colaboratori care ar fi plecat invocând toţi încălcări repetate ale separaţiei public-privat, sau, mai rău, sfidări ale regulilor de drept. De exemplu, acuzată că ar fuma în birou, deşi nu e voie să fumezi la Comisia Europeană nicăieri (vezi funcţionarii cum ies, zgribuliţi, pe trotuar sau în curţi), Corina ar fi răspuns că în România un ministru face orice. Şoferul, şeful de cabinet, adjunctul lui plus nu ştiu câţi alţi colaboratori ai Corinei par însă să fi avut alte păreri şi alte alternative (deşi unii erau români), pentru că au refuzat să se mai împace cu un orar descris de ei ca mai degrabă gol, în care se lucrează de marţi până joi în cel mai bun caz şi întâlnirile sunt rare, pentru că d-na comisar are nevoie să le pregătească ore îndelungate.
Fapt este că nu am mai văzut aşa ceva în presa bruxelleză de la demisia forţată a comisarului maltez John Dalli şi că publicitatea făcută nouă de asemenea scuze, cum că la noi asemenea comportamente sunt curente, e devastatoare. La începutul lui 2015, am fost de altfel întrebată de mai mulţi oficiali europeni, nivelul cel mai înalt, dacă nu putem s-o înrolăm pe Corina Creţu la cauza noastră de bună guvernare. Mi s-a explicat (aş vrea să spun clar şi răspicat că eu sunt expert, şi unul academic, nu mă ocup special de România şi nu torn România la Comisie, dar fiind adesea acolo aşa s-a întâmplat) că aşteptarea Comisiei de la comisari este ca ei să promoveze, cât de puţin, cauza şi principiile europene la ei în ţară. M-am ferit să o vorbesc de rău atunci pe Corina Creţu, pe care o cunosc din 1990, când scria laAzi, împreună cu Octavian Ştireanu şi Dan Mihalache, cel care se simte aşa de în privat, chiar şi în public, că se culcă la orizontală în prezenţa altor diplomaţi. A evoluat mult Corina, de când Iliescu şi Paşcu o scoteau la înaintare să se judece cu mine şi o lăsau singură când pierdea. Dar nu destul. De aceea am răspuns, aşa cum vă puteţi imagina că nu are autoritatea de a-i explica, ce să mai spun de a impune, lui Liviu Dragnea că fondurile Ministerului Dezvoltării – adică ale UE – nu se mai distribuie politic şi contra comision. Că nu are nici profilul public în România de a purta o asemenea campanie, şi că dacă vrea ea să ne aliem, ştie perfect de unde să mă ia şi nu e nevoie de asemenea intermedieri la vârf. Eu mă bucur dacă o pot înrola la implementarea Cărţi Albe a Bunei Guvernări pe dna comisar şi pregătesc mielul de pe acum.
În fapt, era o idee super naivă, cum naivi erau la Comisie să creadă şi că noua lege a finanţării partidelor va schimba ceva, şi de asta trebuie o experienţă aprofundată ca a şoferului sau şefului de cabinet pentru a pricepe că aceste două lumi nu au nimic în comun, cea în care dacă nu e voie să fumezi nimeni nu fumează, şi cea în care miniştrii se declară deasupra legii. Sau parlamentarii: dna Andronescu tocmai a dat o tranşă consistentă din banii Ministerului Educaţiei unei asociaţii bidon din care face parte ea, dnul Iliescu, Anghel Stanciu şi o trupă întreagă, numai pentru că fiind la Comisia de Educaţie, are puterea să o facă (vezi aici). Ce să explici separaţia public privat Corinei şi conflictul de interese lui Cati Andronescu. Sau majorităţii de pe la noi.
Cultura asta nemodernă, în care relaţia personală bate totdeauna contractul impersonal, iar autoritatea nu face doi bani dacă nu e abuzată să producă privilegiu nu pare să se atenueze, oricât i-am făcut noi proces lui Gabi Oprea pentru abuz de coloane oficiale. La bombăneala cititorilor (sau or fi postaci PSD) că îi facem tratament preferenţial lui Klaus Iohannis, România Curată a scris RAAPPS cerând investiţiile din acest an de la vila de protocol de la Neptun, că există un raport în Libertatea care spune că s-au tăiat copaci pentru un nou teren de tenis, acoperit apoi cu zgură de două ori, raport pe care nu ştiu de ce preşedinţia nu l-a dezminţit. Cunosc vila de la Neptun, pentru că am făcut pe vremuri transmisiuni în direct de acolo, dar nu sunt la curent cu amenajările noi, pentru că am refuzat, după îndelungă chibzuinţă, să merg la piscină acolo pe vremea preşedintelui Băsescu, deşi argumentul era că asemenea intimităţi ajută la cooperarea publică, construiesc încrederea etc. Cât fugeam eu de împărţeala piscinei cu Elena Udrea, alte rude prin alianţă prezidenţiale, de genul finului Paul Lambrino, curăţau ANRMAP de sume enorme, iar restul familiei prezidenţiale se întreţinea cu interlopi ţigani şi alţi oameni cu simţ de familie. Cum are şi Cristi Buşoi, doctorul sereist care, se pare, mai e şi notar – câte diplome a colecţionat băiatul ăsta – loial soacrei sale, tot notar, care are deja o condamnare pentru spălare de bani. Nu mai insist, că dacă citeşti motivaţia judecătorilor la casa pierdută de preşedintele Iohannis cam plângi cum e cu notarii ăşta şi ce miraculos a înregistrat unul în aceeaşi zi şi moştenirea, şi vânzarea, deşi nu era nici în jurisdicţia lui, iar familia moştenitoare se pare că nu era defel rudă cu defunctul.
Inadecvare, ciocoism, profit necuvenit şi un profund sentiment al îndreptăţirii – asta pare a fi definiţia românului ajuns în viaţă, care nu vede de ce nu s-ar bucura şi de insulele Reunion, şi de festivalul de la Bayreuth, şi de tenis, şi de coloană oficială, păstrând un orar oficial pe jumătate gol şi ferindu-se cu grijă să deranjeze pe cine se ţine din anturajul apropiat de treaba cu adevărat pravoslavnică, adică de ţeapa integrală. Ca atare, iertată-mi fie amintirea, dar avea dreptate Corina Creţu atunci când – pe vremuri – am coborât în acelaşi timp din avion la Bruxelles, şi pe ea cu însoţitorul ei i-a oprit vameşul pentru că arătau chiar mai rău decât erau, aveau jachete identice de piele neagră, semnul distinctiv al lumii lor de joasă calitate (azi s-a progresat la casa din Voluntari şi altele). Pe mine nu m-a oprit niciodată nimeni, dar m-am întors să le vin în ajutor (că totuşi nu erau traficanţi ruşi, deşi arătau cam pe acolo) şi vameşul belgian s-a răstit la mine. Corina a avut remuşcări – că de fapt nu e fată rea – şi a spus însoţitorului ei ”Uite, e din cauza noastră, o întârziem pe Alina”.
Chiar aşa şi e. De 25 de ani aceşti pseudoreprezentanţi ai noştri ne întârzie în mod fatal. Personal, nu am progresat niciodată mai mult decât de când m-am eliberat de ei în 2007 şi am plecat – mai toate vârfurile generaţiei mele evadaseră deja. Iar acuma ăştia trag în jos alte generaţii şi noilor veniţi, că sunt Buşoi sau Mihalache, li se vede haina de piele neagră orice ar pune pe ei.
Se încarcă comentariile...
