Alina Mungiu-Pippidi: Cât preşedintele tace. De la Leuşeni la Ialta
Într-o manifestare de protest fără precedent, vama Leuşeni a fost blocată în acest weekend de circa o mie de persoane care au protestat contra restricţiei aplicate lui George Simion, liderului Platformei Unioniste Acţiunea 2012, membră în Alianţa pentru o Românie curată.
„Adevărul” raportează că în urma negocierilor cu şeful Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, Dorin Purice, protestatarii au decis să deblocheze Vama Leuşeni, plină de autocare cu studenţi basarabeni care veneau la şcoală în România, după ce au primit asigurări, că au fost iniţiate procedurile legale de anulare a interdicţiei pentru dl. cea mai mare manifestare în favoarea unirii în mulţi ani la Chişinău, la care gruparea lui Simion a fost printre organizatori.
Nu sunt adepta destabilizării ţărilor vecine prin demonstraţii, dar nu a existat niciun motiv legal valabil ca dl. Simion să fie expulzat. În plus, există raţiuni temeinice pentru neliniştea oamenilor din ţara vecină: summitul de la Riga în ce priveşte parteneriatul de Est al Uniunii Europene din această săptămână va confirma un vechi avertisment de al meu (cred că sunt 12 ani de la el), anume că nu va exista o extindere a UE în Moldova, Ucraina sau Georgia, chiar dacă UE va proteja, în măsura posibilităţilor sale, dreptul acestor ţări de a-şi decide singure soarta. Dar tot în limita posibilităţilor lor, ceea le îngustează decizia foarte mult.
Scriind prin anul 2002-2003, contra curentului şi a unor analişti foarte respectabili cu Nicu Popescu, am spus mereu că Moldova nu va intra niciodată în UE decât prin România, că înţeleg că pentru a dejuca propaganda comunistă putem pretinde contrariul (că e mai uşor de vândut Europa moldovenilor decât România), dar că, en fin de compte, nu putem minţi lumea, că de aceea e nevoie de comentariu politic extern independent, nu doar de diplomaţie şi servicii. Subiectul cu neutralitatea Moldovei e absolut fals. Moldova a semnat, cu bravură, un acord de asociere cu UE – asemenea acorduri rareori aduc avantaje ţărilor economic mai slabe, ele sunt doar o posibilitate de a evolua, a bravat încă un embargo rusesc, e coruptă – ca şi Ucraina – până la măduvă – dar e imposibil când ai o elită proeuropeană aşa de subţire să o mai şi epurezi pentru corupţie, şi cu acordul semnat cu tot a avut bănci devalizate şi economia pusă în pericol. Moldovei nu i se mai poate cere nimic în plus. Europa nu vrea să piardă Moldova către ruşi – dar nici nu îi va promite că există posibilitatea aderării pentru a o câştiga.
Nu slăbiciunea europeană duce la pierderea Ucrainei, Moldovei sau Georgiei, nici vreo înţelegere secretă între Germania şi Rusia. Văd că unii de la SIE au adoptat acest punct de vedere, propagat şi de unii analişti apropiaţi serviciilor americane. Se scrie, prin paginile controlate de generalul Talpeş, istoric apropiat de familia Ceuaşescu, consilier al lui Ion Iliescu şi părinte al unui SIE considerat de general Pacepa „sovietic”, dar de alţii o oficină a CIA, că la Riga va avea loc o nouă Ialtă, de la care vom fi excluşi. Trebuie să nu înţelegi, vorba profesorului meu Ghiţă Ionescu, ce a fost la Ialta, ca să spui aşa ceva. La Ialta, Churchill a concedat ruşilor influenţa asupra unei părţi din Europa de Est pe care o ocupau deja în schimbul uneia pe care o puteau uşor ocupa fără să-i oprească nimeni. A salvat ce se putea salva, Grecia în primul rând, şi partial Iugoslavia şi Polonia, prin simplă abilitate, pentru că occidentalii nu s-ar fi dus să lupte să apere ţările astea, dar Stalin da. La fel, Germania, şi aici Vlad Socor se înşală, nu face un nou pact Ribentropp Molotov cu Putin. Există mai mare interes în Germania pentru Moldova decât în România la ora actuală. Dacă citim acţiunile germane- cum ar fi acordul Minsk 2 - ca un Munchen 1938 ne înşelăm.
Şansele de aderare la UE ale Ucrainei care îngheaţă, cu această ocazie, nu au fost niciodată realiste. Nici ale Moldovei sau Georgiei - dacă Georgiei i se facilitează vizele e deja maxim a ce se putea face.
De fapt Minsk 2 nu a fost făcut să salveze frontierele Ucrainei - nu se mai pot salva - ci statul ucrainean însuşi, că dacă Putin ar fi vrut să îl ocupe nu ar fi avut cine să i se opună. Forţa lui Putin nu stă în armamentul său, ci în faptul că opinia lui publică e mult mai indiferentă la morţi. Un lider occidental care ar ocupa o regiune dintr-o ţară vecină, chiar una cu pretenţii vechi – să zicem că Germania ar intra în Alsacia sau Austria în Tirolul de Sud- ar pierde alegerile imediat. De fapt mecanismele democratice nici nu ar permite să se ajungă până acolo. Putin invadează o ţară vecină şi are o rată de aprobare mult mai mare decât Klaus Iohannis (mai atenţi când interpretăm ratele astea de aprobare). În asta stă forţa lui, de asta cei care, ca Vlad Socor, recomandă să creştem pierderile ruşilor vânzând armament Ucrainei greşesc. Putin poate suporta proporţional mult mai mulţi soldaţi ruşi morţi decât poate Occidentul suporta- sau ajuta- ucraineni morţi sau refugiaţi. De fapt numai cine consideră interesele americane ca separate de ale Europei poate recomanda escaladarea ca şi cale de rezolvare în Ucraina. Europa a luat calea, mai realistă, de a îngheţa conflictul. Şansele de aderare la UE ale Ucrainei care îngheaţă, cu această ocazie, nu au fost niciodată realiste. Nici ale Moldovei sau Georgiei - dacă Georgiei i se facilitează vizele e deja maxim a ce se putea face.
Asta lasă lupta de zi cu zi din Moldova, integrarea ei economică treptată la voia cui are interes şi se pricepe - nimic nu e închis, dar nu se va rezolva diplomatic. În ziua în care integrarea economică şi culturală va fi mult mai mare, toate vămile pot fi ocupate de o mulţime mult mai mare şi asta va fi tot - o să explicăm UE că nu îi putem scoate de acolo trăgând în ei. Nimic nu e imposibil, dar nimic nu ne va veni pe calea ipocriziei.
În lumina celor de mai sus, aş fi şi eu curioasă, care e mandatul cu care România merge la Riga. Pe al Poloniei sau Lituaniei îl ştiu - se face de luni de zile campanie internaţională, dar din păcate aceste ţări, promotoare ale Moldovei, au cam fost înfrânte de realitate tura asta. Nu îl ştiu însă pe al nostru. Pe siteul MAE nu este. Nici pe cel al preşedinţiei letone, deşi acesta - excelent făcut - are diverse poziţii. Ce să mai vorbim de siteul Preşedinţiei - acolo concursurile pentru muzeul Cotroceni şi pactul pentru educaţie al lui Băsescu sunt încă la concurenţă cu ultima conferinţă de presă - 31 martie ac- a preşedintelui nostru actual.
Ca atare, în dezbaterea asta, dacă preşedintele vorbeşte prea mult sau prea puţin, să nu fie vreo urmă de îndoială, Preşedinţia (că e vorba de instituţii, nu de persoane) nu face deocamdată tot ce trebuie şi timpul de graţie la care toţi cei noi în funcţie au dreptul expiră. E datoria şefului statului să ne consulte pe problemele expuse de mine aici, şi rezultatul unui consens avizat să fie poziţia noastră la Riga.
Ar fi trebuit demult dezbătută şi cunoscută pentru a fi legitimă, or, ea nu există decît prin documente secrete la ora asta. Ceea ce e avantajos, că aşa nu putem să vedem dacă e bună sau proastă. Nici măcar dacă există. Fapt e însă, când ai o manifestaţie de 30.000 de oameni în ţara vecină care vor Unirea, cînd ai o vamă blocată şi un summit important, trebuie să spui ceva. Nu poţi să taci. Nici nu mai serveşte să faci damage control la păduri la zece zile după ce ar fi trebuit să reacţionezi, sau să te plângi că vorbeşte Ponta. Fraier ar fi să nu vorbească Ponta atunci când i se oferă asemenea oportunităţi. Administraţia prezidenţială a ratat să transmită mesajul principal din ziua unu a pădurilor - că preşedintele e contra tăierilor şi monopolurilor. La fel, declaraţiile de după Riga nu vor mai face nicio audienţă. Ca persoană privată care a apărat public pe Klaus Iohannis când era atacat de establishmentul corupt al presei noastre doar pentru că nu pot sta deoparte când cineva face o porcărie, trebuie să spun clar că azi nu mai poate merge la fel, azi preşedintele are forţa de a apăra pe cei slabi de nedreptăţi, de a antrena opinia publică de partea cauzelor bune, de a o forma în subiectele de interes national.
E momentul ca şeful statului să plătească ceva din marele credit care i s-a dat. Şi tăcerea nu e o formă de plată. E bine că preşedintele nu îşi dă cu părerea despre justiţie şi anchete, e bine că nu dă lovituri de stat cum îl îndeamnă unii iresponsabili şi că nu face mahala. Dar sunt şi lucruri de făcut. Ce s-a putut face din simplă euforie, ca în prima vizită a lui Klaus în Moldova, s-a epuizat. Trebuie să trecem la treabă, şi să discutăm public care sunt soluţiile. Consensul constitutional care e principala sarcină a preşedintelui se construieşte prin dezbatere, care la ora asta lipseşte cu desăvârşire pe zona asta. Am fost întotdeauna de partea lui Bogdan Aurescu, dar găsesc, colocvial spus, foarte slabă mişcarea şi pe partea guvernului. Am scris despre Riga doar pentru că mă temeam că altfel nu va exista decât opinia SIE, şi, mai rău, a unui SIE din anii nouăzeci, şi aşa au ajuns multe zone din politica externă, combinaţie de impostori noi cu spioni vechi. Hai, că putem mai mult şi mai ales basarabenii au nevoie să ne mişcăm mai bine.
Puteţi comenta acest text pe Romaniacurata.ro
Se încarcă comentariile...
