Alina Mungiu-Pippidi: La ce-a servit revoluţia populară?
După un an de chin, sunt şanse să avem o nouă majoritate parlamentară. Pe principiul iniţiat de Traian Băsescu când nu au ajuns voturile PDL, rupând prin şantaj o parte a PSD şi creând partidul cel mai militarizat din România, UNPR. Generalii armatei moarte s-au realiniat la noile exigenţe. Ce să facem, din nou nu putem face schimbarea fără generali.
Numai că a trebuit să cadă un biet poliţist într-o groapă noaptea şi să facem plângeri la DNA despre abuzul de coloane oficiale ca să ne alegem cu un nou arc de sprijin guvernamental. Başca efectul a vreo 50 de morţi fără legătură cu vreun partid anume.
Fac aceste precizări fiindcă plângerea a pornit de la România Curată. Nu am fost în înţelegere cu nici un fel de forţe oculte care vor să substituie un guvern tehnocratic unuia politic. Pur şi simplu am vrut să subliniem că problemele de trafic nu se rezolvă în ţările bananiere unde politicienii au totdeauna coloană oficială, nu iau metroul şi nici bicicleta, şi că nu trebuie să mai moară nimeni în trafic pentru ideea că liderii sunt deasupra regulilor. Ca şi la trimiterea în judecată a lui Ponta pentru o fraudă privată de acum zece ani nu cred însă că e un mare câştig faptul că evoluţiile politice se întemeiază aşa de mult pe pârghii judiciare manipulabile.
Că manipularea nu se mai face, ca pe vremuri, falsificând actul judiciar, ci doar folosindu-l, eventual de alţi actori. Tot aşa şi activismul. Nu ignor faptul că oameni ca noi, integral previzibili tocmai că suntem principiali, pot fi şi sunt adesea manipulaţi. Văzându-l pe Robert Turcescu cum transmite entuziast marţea trecută din mijlocul hipsterilor dispreţuiţi când ieşeau pentru Roşia Montană mi-am amintit cum i-am dat noi bila albă lui Băsescu în momentul decisiv înainte de alegerile din 2004. Eu nu eram la curent cu vreo conspiraţie, dar oare alegerea mea ca invitat în acel moment sensibil s-ar fi putut face fără o decizie strategică, ştiindu-se exact ce voi spune după o lună de campanie pentru un Parlament curat? Mobilizarea de stradă poate şi ea să fie manipulată, în anii nouăzeci era specialitatea serviciilor, cu mase mult mai mari ca azi. A ieşi în stradă nu a fost niciodată profitabil, dar totdeauna s-au găsit unii să profite de pe urma cui iese în stradă. Vedeţi deja vreo câţiva la înaintare, nu e nevoie să vi-i arăt eu, unii ţineau şi teoria în 2013, ce să mai spun de 2012, cât e de stupid să demonstrezi.
Primul ministru tehnocrat e un câştig pentru că are experienţa unui guvern european. Per total nu poate fi comparat Dacian Cioloş cu Victor Ponta, iar a-l pune în acelaşi gen cu Bogdan Olteanu e jenant. Dar un prim-ministru tehnocrat nu e un dictator, are un mandat limitat de cine i-a dat mandatul, de faptul că Parlamentul poate trece o moţiune de cenzură, şi de faptul că e necesar un mandat popular pentru marile reforme. În cazul României, marea reformă cerută de stradă este schimbarea unui sistem de alocare a resurselor publice care e vicios, cine are putere sau e relaţionat cu ea ia o parte disproporţionată. Guvernul tehnocrat are avantajul că nu mai trebuie să producă bani pentru partid. Asta e un câştig, dacă pur şi simplu nu se mai fură la nivel central măcar. Dar nu e numai asta – alocarea vicioasă se face şi prin salarizarea publică, prin faptul că anumite companii publice sunt practic scutite de taxe, inclusiv pentru bugetele sociale, că marile proiecte de genul aeroporturilor sunt investiţii preferate unei ridicări constante, dar mai puţin vizibile electoral, a calităţii sistemului de sănătate (că nu sunt bani de ambele).
Aceste mari reforme, schimbarea filosofiei bugetare, trecerea în sfârşit la un buget transparent multianual cu alte priorităţi în prim plan, reforma salariilor din sectorul public nu sunt la îndemâna unui guvern tehnocrat. Unul politic de azi nu le-ar fi făcut, că nici nu şi le propunea nimeni. Sub Oprea am fi avut veşnic militari mai preţuiţi ca doctorii. Dar unul tehnocratic, chiar dacă îl putem împinge sau sprijini, nu are nici el cum face aşa ceva fără sprijin politic masiv. Bugetul de anul viitor e deja constrâns, dar putem oare obţine un consens politic ca bugetul de peste un an să fie cel al unui stat reformat? Cam greu. Există un mandat al societăţii civile, dar nu şi instrumentele de a-l pune în practică.
Anul câştigat cu guvernul tehnocratic poate fi pierdut dacă la finele lui nu se reuşeşte traducerea unui mandat popular real pentru o formaţiune politică reprezentativă care să facă toate acestea, sau măcar să le termine. Nu e vorba de figuri noi individuale, avem destule în societatea civilă, deşi dacă mai fac multe emisiuni la Antena 3 mă tem pentru ei. E vorba de o asociere solidă, separată de planurile de salvat ţara făcute prin laboratoarele serviciilor, una care să prevină iarăşi formarea unui FSN de sus în jos. Soluţiile pentru noi sunt ca pentru o societate care nu există şi e mereu pe respiraţie artificială de la ambasadori, UE, FMI şi Departamentul de stat. Ne trebuie o mişcare de jos în sus, şi e cu atât mai greu cu cât în afara partidului cu trei membri, care va avea pobabil trei sute de votanţi, mari reforme electorale nu vom avea. Ca atare, deciziile nu doar că sunt deja luate pentru popor şi în numele poporului, şi aşa va rămâne dacă peste un an tot nu va exista capacitatea de asociere politică în societatea asta.
Problema e însă că alternativa la corupţi nu e gata. Ba chiar nici nu a început de-adevăratelea, deşi punem fiecare umărul. Cu două sute de mii de oameni pe Româniacurată.ro în ultima săptămână am creat o aplicaţie prin care cine vrea o alternativă politică nouă se poate agrega, departe de ochii generalilor, care văd şi pe Facebook, şi în Piaţă, cu oameni cu vederi similare. Cine vrea o Piaţă mai organizată poate alege varianta doi, şi se întâlneşte acolo cu alţii ca el. Cine vrea să construiască un plan de acţiune profesional pentru implementarea bunei guvernări alege a treia variantă. Fiecare grup are un facilitator care ajută la crearea unor comunităţi. Unii vor deveni politicieni, alţii experţi, alţii activişti, alţii vor cunoaşte pur şi simplu oameni ca ei. Agregării electronice trebuie să îi urmeze însă – sau să existe în paralel, cu cât mai multe cu atît mai bine – o agregare fizică, şi una în care să se evidenţieze lideri, cuvânt aşa de hulit în Piaţa Universităţii. Pentru că alternativa la liderii unor asocieri sunt profitorii fără legătură cu mişcarea populară, care zilele astea ies din toate găurile.
Puteţi comenta acest articol pe Romaniacurata.ro
Se încarcă comentariile...
