Alina Mungiu-Pippidi: Când PNL se visează PSD. Şi invers

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)

Suntem în aprilie 2016, şi proiectul transformării PNL plus PDL într-un nou PNL, încurajat de mine în ultimii doi ani, pare să fi eşuat. Cele două partide însumate în Bucureşti sunt la un minim istoric de nouă procente în spatele PSD.

Nici pe partea de legitimitate nu stau prea bine, sau nu s-ar fi trezit cu corturile invadate de cetăţeni supăraţi pe episodul Marian Munteanu paraşutat candidatul partidului. Imaginaţi-vă că ar veni firma care produce Colgate şi ar zice că s-au terminat rezervele şi ia cumpăraţi voi în schimb nişte sodă caustică şi spălaţi-vă cu ea. Urmează reacţii de la consumatori cum că nu e tocmai bună şi potrivită, după care, în loc ca produsul să fie retras şi înlocuit, consumatorii primesc două scrisori furibunde de la firmă (semnate Blaga sau Gorghiu) că să te freci cu aia sau te ia mama dracului. Orice firmă care s-ar comporta aşa şi-ar pierde toţi cumpărătorii şi pe bună dreptate. Acest fapt creşte urgenţa pentru votanţii urbani de centru dreapta din România de a-şi găsi un alt produs de cumpărat.

Motivul principal pentru care PNL nu evoluează este că unificarea şi opoziţia la PSD i-au creat un monopol pe partea dreaptă şi îşi spun că nu au de ce să fie mai buni ca PSD, că votanţii lor tot nu au unde se duce. Nu sunt sigură că ei înţeleg exact diferenţa. Liviu Dragnea e din Teleorman. Asta înseamnă un judeţ aşa de sărac, încât la apogeul telefoniei fixe majoritatea locuitorilor nu erau conectaţi, cu doar Vasluiul mai jos la polul sărăciei. Pentru această lume a treia a României, politicianul Dragnea, al doilea an câştigător al premiului „Supravieţuitor fruntaş” al României Curate arată chiar bine – mult peste medie. Nu e analfabet. Nu e prost defel. E chiar descurcăreţ, la locul lui şi cu sânge rece. El e capul piramidei într-o lume unde statul are totul, iar indivizii sunt nişte cerşetori umili la uşa statului sau nişte non-entităţi în dreptul cărora oricine se semnează la alegeri, ducând la recorduri de participare. Dragnea e atotputernic, pentru că nu s-au strâns niciodată trei oameni din Teleorman să protesteze că le-a fost furată semnătura, că au fost scoşi cu japca la vot sau că din banii daţi la Teldrum s-ar fi putut asfalta şi satul lor. Cu alte cuvinte, pentru că societatea de supravieţuire din Teleorman nu a ajuns niciodată să aibă un minim de asociere, de societate civilă.

Asta face toată diferenţa. Societatea civilă este acea reţea densă de grupuri, comunităţi (fie şi pe Facebook) şi legături care asociază oamenii, creând un liant care se interpune între ei şi stat (aici), astfel ca la o adică societatea să poată rezista statului, să nu fie ca în comunism, fiecare pentru sine şi împotriva tuturor celorlalţi, făcând din societate o victimă uşoară pentru stat. O premieră a fost la Pungeşti, Vaslui, unde se făcuse transfer de la societatea civilă urbană la satul sărac şi abuzat. Asta nu se întâmplă des însă, şi harta României asociate, deşi din ce în ce mai mulţi oameni fotografiază camioanele care fură lemne cu telefonul, e încă albă în mare parte. Numai patru la sută din bucureşteni, de exemplu, fac parte din societatea civilă, adică din orice formă de asociaţie, numai trei la sută sunt sindicalizaţi, şi numai opt la sută au ieşit vreodată la vreun protest, ceea ce reprezintă tot o formă de asociere în genere, că puţini oameni ies singuri cu steagul, ca la Baia de Arieş. Cifrele sunt similare pentru mai tot mediul urban, ceva mai bine în Transilvania decât în restul ţării. Acolo telefonia şi Internetul, ca să nu mai spun de alfabetism, au pătruns mai din vreme, şi spiritul asociativ, învăţat şi de la grupuri etnice ajunse între timp minoritare sau absente, este mult mai prezent.

De asta Teodor Atanasiu, Corneliu Dobriţoiu şi Marius Nicoară, liderii PNL din Ardeal care la referendumul din 2012 au instrumentat, prin fiul lui Dobriţoiu, condamnat între timp, şi un locotenent al lui Nuţu Cămătaru,  frauda electorală (romi de la groapa de gunoi de lângă Cluj Napoca au votat la mai multe secţii de votare, contra sumei de 50 de lei, aceştia fiind transportaţi cu autocarele unei companii private la acele secţii de votare), nu pot fi o alternativă la Liviu Dragnea. La fel, după ce în toamna lui 2014 liberalii şi-au mobilizat societatea civilă să îi apere de ordonanţa cu traseismul a lui Dragnea, jurându-se că ei nu mai fac şi nu mai iau traseişti, în fapt au luat zeci, de la candidatul de primar la Giurgiu recrutat de Petrache de la PSD, la celebrul Marin Anton, mâna dreaptă a Elenei Udrea, găsit vinovat de ANI, pe scurt, PUNR-işti, PPD-işti şi mai ales foşti pedelişti sau penelişti răscumpăraţi înapoi de la PSD. Cătălin Predoiu, care e scos la înaintare în ideea că e mai urban ca alţii, în realitate ca să fie victimă uşoară la Starea Naţiei cu bancurile lui involuntare de demagog la seral, a ridicat la rang de virtute traseismul cumpărând, mult peste preţul pieţei, pe candidatul de formă al Monicăi Macovei, Ciprian Ciucu, care avea în sondaje unu la sută, un băiat norocos propus de Guvernul Ponta în fruntea Consiliului Naţional de Integritate şi votat unanim. Pe vremuri, adică înainte de el, societatea civilă nu reuşea să plaseze acolo nici măcar pe locul de societate civilă vreun om, că era rezervat etern unor securişti. Dl. Predoiu nu e la prima tentativă – tot el a cumpărat, tot de la Monica Macovei, pe omul bun la toate Mihai Poliţeanu şi l-a plătit un timp, deşi spune că nu pentru ca să facă diversiune a făcut el asta, ci alte servicii neprecizate.

Aceste strategii nu au cum să placă votanţilor PNL, deci ele răspund unei nevoi mai presante, în ciuda costului lor de imagine. Anume, spaimei PNL sau a unora din PNL că societatea urbană îşi va construi altă reprezentare politică pe partea dreaptă, sătulă de un PNL care face iarăşi blat cu PSD. Monica Macovei a fost mai vulnerabilă decât Nicuşor Dan pentru că el e mereu prezent între oamenii lui şi mai lucid, în vreme ce ea stă mult la Bruxelles şi de mai mulţi ani nu mai percepe realitatea decât foarte selectiv – ceea ce o face o victimă predilectă. Oamenii care o trădează pe Monica Macovei sunt chiar cei care au încurajat-o ani de zile să facă facţiune în PDL sau partid propriu, pentru că ei îşi căutau o cale să avanseze şi nu o găsiseră în altă parte, perechea Ciucu – Ghinea în particular. Proiectul politic Macovei pare deja eşuat, pentru că duşmanii au profitat din greu de slăbiciunile umane ale MM ca să îl infiltreze din pornire şi pentru că trecerea lungă prin PDL şi adoptarea duşmanilor şi cauzelor acestui partid a înstrăinat proiectul Macovei de societatea civilă, cu toate meritele istorice ale Monicăi în crearea anti-corupţiei româneşti.

Panica liberală se vede şi din alte tactici adoptate, nu prea diferite de cea cu romii din 2012. La Iaşi, în cel mai pur stil pesedist, liberalii au depus contestaţii la crearea partidului unei grupări din societatea civilă „Pentru Iaşi”, împiedicându-l să intre în alegerile locale, folosind nişte martori mincinoşi de profesie, deja judecaţi pentru asta (aici). Strategia nu e a celor din Iaşi, ea a fost discutată la crearea partidului cu trei membri, când s-au decis să menţină praguri ridicate de semnături, în speranţa deliberată că societatea civilă se va sparge în o mie de partide de trei membri, şi a continuat la marea întâlnire a societăţii civile de după Colectiv, al cărei unic scop a fost să stârnească pe manifestanţii din stradă unii contra altora şi să infiltreze printre ei pe oamenii reţelei controlate de servicii sau pur şi simplu oportunişti – din aceştia unii au căpătat rapid funcţii în Guvernul Cioloş, şi şi-au şi pus bannere cu Colectiv în spate ca să se vadă ai cui emanaţi sunt.

Ce fel de tactici sunt astea? PSD pur. Şi vă daţi seama câtă energie investită, de la un partid care trece proiecte de genul alocaţia pentru mame sau darea în plată (în vreme ce PSD a scăzut TVA şi CAS). E clar, PNL se visează PSD şi invers. Dar visele astea ale lor sunt coşmarurile noastre, şi cum nu reprezintă decât doi la sută din electorat, e cam timpul să dăm cu ei de pământ.

E asta întemeiat, sau posibil? Da. Citiţi serialul lui Daniel Befu despre Bucureştiul Furat (aici) pentru a vedea cât a costat Bucureştiul cartelul de partide şi cum cei 25 de ani din urmă au fost o competiţie între PNL, PDL şi PSD, cu ceva ajutor de la UNPR pentru sute de milioane de euro prejudicii şi valori însumate ale mitei de peste o sută de milioane fiecare – vorbim doar de cazuri deja probate de DNA. PDL şi PNL adunate sunt peste PSD – cum e şi firesc, deci de unde pretenţia că, vezi Doamne, PSD şi doar ei sunt marea catastrofă pentru Bucureşti?

Spaima că societatea civilă urbană se va mişca în sfârşit şi va trece la stadiul de construcţie după cel de ieşit în stradă (ieşiri care aduc mereu pe aceiaşi oportunişti şi profitori la putere) duce deja la o contra-propagandă destul de hilară. Am văzut un prim articol de laudă a traseismului lui Ciucu sub genericul că prostia nu e o virtute, de parcă Dragnea nu poate şi el spune acelaşi lucru şi are nevoie de voi, partea cu virtutea care nu e o prostie ajunge mai greu la poporul lăsat de Ceauşescu nu doar fără mâncare, ci şi fără caracter. Lăsând deoparte că mai ales sfera de influenţă din presă a serviciilor se ocupă din greu să lupte cu societatea civilă – acum douăzeci de ani, când am primit un grant de cercetare de la Soros (cu care am dovedit că ungurii sunt la fel de naţionalişti ca şi românii, în Transilvania subiectivă, Humanitas 1999), nu am citit atâtea titluri despre „agenturile Soros” câte am văzut acum, când nu mai primesc demult nimic. Antemergătorul Putin, mai rapid ca securiştii din presa română, tocmai ce a expulzat Fundaţia pentru o Societate Deschisă din Rusia, dar tare nu cred că plăteşte el pe toţi anti-sorosiştii de la noi, doar o parte sunt mercenari, restul sunt pe bune duşmani ai societăţii deschise.

Mai există şi confuzii. Mari. Într-un text care se termină cu un apel la educaţie, Moise Guran scrie că „Ideea este că Societatea Civilă suntem noi toţi, dar numai atâta timp cât fiecare e pentru el şi nu se reprezintă decât pe el însuşi”. Eroare fundamentală. Societatea civilă e despre asociere, nu despre izolare, despre asocierea unor grupuri care promovează valori comune, a unor voci care reprezintă curente din societate şi care se fac liant intre indivizi şi stat, deci nu doar că poate avea reprezentanţi societatea civilă, dar totdeauna are. Emile Zola, Martin Luther King  sau Vaclav Havel au fost reprezentanţi ai societăţii civile, care au pornit de la a reprezenta curente de opinie minoritare care au reuşit, finalmente, să câştige sprijin majoritar şi să schimbe opiniile unor societăţi care începuseră prin a fi antisemite, rasiste sau totalitare. Dincolo de aceste exemple cam grandioase pentru noi, in Spania sau Franţa zilelor noastre mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au câştigat alegerile locale, şi avem primari în multe oraşe din Spania pentru Ciudadanos, o grupare cetăţenească de centru dreapta, apărută ca reacţie la corupţia creştin-democraţilor. Două titluri fundamentale despre societatea civilă sunt Democraţia în America de Alexis de Tocqueville (Humanitas, cine se grăbeşte tare să citească doar paginile 95-101, 106-114 şi capitolele III-IV din partea a doua, volumul 1, deşi ambele volume sunt un abecedar al votantului) sau Puterea celor fără de putere de Vaclav Havel (aici), despre disidenţii care, fără a fi aleşi de nimeni, reprezentau toţi cetăţenii în faţa abuzurilor statului comunist. Că, integral de acord, educaţia contează, începând cu textele fundamentale.

Ca atare, cred că la ora asta societatea civilă nu mai vrea partidele din cartel, mai ales în locaţiile unde aceştia au devalizat totul, şi are toată îndreptăţirea să caute şi să creeze altceva, şi indicatorul ei de succes în alegerile locale va fi cât iau partidele tradiţionale versus noile alternative ca Salvaţi Bucureştiul sau Pentru Iaşi, sau primarii independenţi de la Bacău, Certej şi Roşia Montană, ca şi comportamentul ulterior al acestor alternative locale. Cum a fost pentru cehi acum două rânduri de alegeri, când au început pe bune, şi cu rezultate, curăţarea partidelor corupte care conduseră timp de douăzeci de ani şi au făcut campanie publică contra tuturor partidelor vechi. E momentul ca consumatorii să spună nu, cu scopul final al creşterii calităţii produselor politice dintr-o piaţă în care toate partidele se poartă ca şi cum ar fi în lumea a treia, dar nu tot electoratul e de acolo.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite