Alina Mungiu-Pippidi: Cînd războiul devine soluţia, nu problema. Şi alte profeţii
Iată că Lloyd Austin, şeful Pentagonului, a spus clar că scopul SUA e să vadă Rusia slăbită astfel încît să nu mai poată face vreodată aşa ceva (o invazie neprovocată într-o ţară vecină), şi nu să încheie pace.
Războiul nu e deci problema pentru administraţia americană, războiul e soluţia pentru a controla o Rusie care devenise prea agresivă, şi preţul unei recesiuni europene e prevăzut, ca şi întîrzierea ţintelor în politica schimbării de climat. Nu s-a negociat pentru că nu s-a vrut, ucrainenii oricum nu au de ales dacă vor să fie altceva decît o provincie rusească, iar firmele de energie care vor salva Europa de gazul rusesc trimiţînd gaz lichefiat sunt tot aceleaşi care pierduseră masiv cînd au trebuit să plece din Rusia, pe care au ajutat-o pînă în ultimul moment să facă fracking în Marea Arctică şi să se înarmeze din acei bani. Aceleaşi (ca Exxon) de care ne rugăm să vină în Marea Neagră, ignorînd riscurile ecologice şi de tot felul şi care sunt cei mai mari donatori la toate campaniile electorale americane (presupuşi, că refuză să facă donaţiile transparente). Clarificarea e binevenită, iată că am avut dreptate şi că nu avem aceleaşi scopuri, ONU, Occidentul european şi SUA, unii vor pace, iar alţii vor să dezarmeze Rusia pe această cale – că alta nu au găsit. Decît conflictul. Şi nu ne rămîne decît să sperăm că o să le iasă, că au eliminat toate celelalte opţiuni, şi că UE nu va fi victimă colaterală, cum profeţeşte Ivan Krastev, aici, pentru că războiul ucrainean readuce toate crizele cu care Europa s-a luptat din 2008 încoace.
Evident, distrugerea Rusiei ar însemna anularea unei profeţii faimoase, a părintelui liberalismului, Alexis de Tocqueville, care scria în 1835, în încheierea volumului doi din ”Democraţia în America”: ”Astăzi există două mari popoare pe pământ care, pornind din puncte diferite, par să înainteze spre acelaşi scop: aceştia sunt ruşii şi americanii…” „Punctul lor de plecare este diferit, căile lor sunt variate; cu toate acestea, fiecare dintre ei pare chemat de un plan secret al Providenţei să ţină într-o zi în mâinile sale destinele a jumătate din lume.” ”Toate celelalte popoare par aproape să-şi fi atins limitele trasate de natură şi nu au altceva de făcut decât să se menţină; dar acestea două sunt în creştere.” Reflecţia avea la bază expansiunea celor două naţiuni, nu doar ca teritorii, ci şi ca populaţie, a cărei creştere exponenţială nu se compara cu Europa. Tocqueville observa deja diferenţele esenţiale dintre cele două naţiuni: ”cuceririle americanului se fac cu plugul fermierului, cele ale rusului cu sabia soldatului. Pentru a-şi atinge scopul, primul se bazează pe interesul personal şi, fără a le direcţiona, permite puterii şi raţiunii indivizilor să opereze. Al doilea concentrează toată puterea societăţii într-un singur om.” Primul război mondial şi revoluţia bolşevică au dat înapoi populaţia Rusiei, la fel şi căderea comunismului, dar Putin reuşise să oprească declinul demografic – pînă la pandemie. Dar altfel profeţia lui Tocqueville încă se joacă, teritoriile cucerite de ruşi din secolul XVI încoace, ca Siberia, mai mare ca UE, au enorme resurse şi oricît de prost ar guverna ruşii, de fiecare dată cînd îşi pierd imperiul reuşesc să îl ia înapoi în bună parte. La final, bolşevismul a fost o altă formă de autocraţie pe bază de colectivism, cum fusese şi ţarismul, şi deci nu i-a fost greu lui Putin să recicleze vechiul stat comunist într-unul naţionalist conservator-creştin, care se luptă cu decadenţa sexuală din Occident şi pozează ca descinzînd din Romanovi.
Între timp, Emmanuel Macron, al cărui fan am fost şi sunt pentru că republicanismul (acea doctrină seculară unde universalismul etic e valoarea de bază) nu are alt campion în Europa, a oprit-o pe Marine le Pen şi tabăra anti-europeană numai datorită sistemului în două tururi de scrutin, pe care a promis să-l elimine de la legislative (şi sper să nu se ţină de cuvînt, că numai acest sistem electoral protejează Franţa şi Europa de naţionalismul radical). Dar am fost la un pas de dezastru din cauza dnei Le Pen, cum scriam deja în 2017 şi sper că ai noştri au votat cu el. Să fim cinstiţi, lumea regresează, în orice caz lumea dezvoltată, în Brazilia sau India sunt mai mulţi oameni care vor universalism etic decît au fost vreodată în istoria lor (totuşi nu o majoritate absolută), dar în SUA şi Europa oamenii vor din ce în ce mai mult să fie galezi, catalani, negri, transsexuali, creştini, islamişti, orice, e o renaştere a particularismelor de tot felul şi nici măcar în Franţa, ţara republicanismului nu avem o majoritate. Macron, deşi în minoritate, e eroic, în săptămîna alegerilor s-a apucat să îşi pună în aplicare planul să omoare diplomaţia ca sistem de privilegii, să o facă o meserie ca oricare, pentru experţi ajunşi înalţi funcţionari civili, nu o castă. Jos pălăria! Ăsta e programul, eliminarea rentelor, dar cîţi oameni vor asta? Oamenii vor să aibă ei maşină cu şofer plătit de stat, nu să fie eliminate acestea pentru totdeauna. Dar, în sfîrşit, am cîştigat cinci ani şi sper ca Macron să nu se atingă de sistemul de vot, că s-a terminat cu noi.
Consecinţele acestor evenimente pentru România sunt amestecate. Ne bucurăm că vin alţii să ne apere, că am ajuns frontiera cu Rusia sau aproape, vrem să cîştigăm din războiul ucrainean măcar cît am cîştigat din cel iugoslav (am avut ani de zile contracţie economică în plus faţă de cauzele noastre interne din cauza embargoului, dar numai din cauza acestui război am ajuns în UE) şi ai noştri au venit cu ideea ingenioasă să luăm un comision din ajutoare şi reconstrucţie. Dar pînă la planul cîştigător realitatea noastră zilnică nu e bună: nu trebuia să angajăm cheltuieli militare în plus cînd americanii oricum ne dau ei bani, în orice caz nu fără o analiză cost-eficienţă a investiţiei bugetare anterioare. Un audit al banilor în plus băgaţi de Iohannis în armată pînă în 2022 ar fi condiţia pe care un Parlament responsabil şi suveran ar trebui să o pună înainte să îi aprobe alţi bani. Ce ne facem, de exemplu, dacă ştie şi el că îi aruncă pe fereastră, dar are alte interese? O să îl căutăm la pensie sau la BXL să îi dea înapoi?
Acum, că a venit războiul, brusc statul paralel militarizat e recunoscut de toată lumea: de la Ludovic Orban la USR şi G4media. Mai trist e că am avut dreptate şi aici şi că după ce statul paralel nu a mai fost interesat de mişcări de protest, ele au dispărut complet: nimeni nu a ”rezistat” la formarea coaliţiei PNL-PSD, la intervenţia pe faţă a procuraturii ca să îl scape pe premierul general de plagiat, la transformarea SIIJ în alt SIIJ sau la eliminarea din magistratură a Cameliei Bogdan şi a lui Cristi Danileţ. De ICR nu mai vorbesc, revistele intelectuale Dilema şi 22 se luptă de zor cu Putin, mai departe şi fără pericol decît să te ocupi de Romaşcanu şi alţi dătători de subvenţii. Iar Tribunalul Bucureşti, cea mai anti-PSD instanţă din România, a dat numai achitări în procesul Belina între timp, că aşa cum am spus atunci, a fost o făcătură judiciară. Ce viitor are o ţară care nu cheltuieşte pe cultură şi educaţie, aruncă bani pe înarmare, dar e prea ineficientă ca să se înarmeze pe bune, unde intelectualii nu mai deschid gura decît ca să fie de partea serviciilor şi societatea civilă iese în stradă doar cînd o scot influencerii de la servicii?
Evident, am putea avea Renew-ul nostru, dar nu îl avem, pentru că – ultima profeţie contabilizată pe ziua de azi – cînd promovezi oameni fără caracter ajungi victima lor următoare. Ghinea şi compania l-au aruncat peste bord permanent pe Cioloş după ce îşi dăduse demisia de la şefia grupului ca să îi conducă pe ei. Nimic nu iese bine dacă începe printr-o fraudă democratică, prin infiltrări a unor oportunişti cu relaţii securiste care vor numai să parvină şi ar arunca peste bord şi pe Macron de le-ar fi rudă, ce să mai vorbim de oamenii lui Macron. Criticile se adună peste parveniţii care conduc USR, dar critici prudente, doar la caracterul lor mizerabil, nimic despre uşile statului paralel pe care le-au lins de zor ca să îşi facă drum. Dar toată lumea ştie, de asta nimeni nu îndrăzneşte.
Dar ar trebui. Armata cu unele servicii au intrat în concurenţă pentru resurse, iar isteria cu facturile ridică temperatura în zone unde se poate întîmpla orice. Pe ansamblu o să avem toţi de pierdut din conjunctura actuală, dar cine e întreprinzător politic în timpuri catastrofale poate avansa mult mai repede.
Se încarcă comentariile...
