Alina Mungiu-Pippidi: Războiul de succesiune al statului paralel
Ceea ce destabilizează România la această oră nu sunt nişte alegeri triviale la două partide din coaliţia de guvernare. E iraţional şi ca atare neplauzibil să presupunem că nişte mediocri fără carismă şi popularitate personală îşi taie craca de sub picioare pentru un loc incert în viitor pe o cracă mai sus.
Ceea ce pare de neînţeles pentru toată lumea (”de la ce s-au luat”, etc) devine totuşi foarte clar dacă presupunem că în realitate aceşti oameni nu au avut de ales, că au pierdut sau riscă să piardă totul nu pentru că sunt ahtiaţi după risc ci pentru că joacă în jocul unora mai mari decît ei, care îi împing precum pionii pe o tablă.
Miza nu poate fi PNRR, PDNL sau alte acronime, că fie şi împărţite în întreaga coaliţie tot ajung pentru toată lumea. Ar fi de înţeles dacă am vedea gesturi de kamikaze la cei la care nu vor ajunge la bani, adică la PSD. Dar ei stau liniştiţi, că, nu-i aşa, nici şefii lor nu sunt alţii decît toţi cei filtraţi prin filtrele care trebuie. Ce s-a ales de Claudiu Manda, pus de Dragnea în fruntea comisiei de supravegheat SRI? A fost trimis în judecată de DNA pe un pretext ridicol. Lui Dragnea tot nu i s-a găsit nimic serios, dar la cea mai mică mişcare i se va face un alt dosar ridicol, de genul că de ce şi-a luat partenera cu el la reuniuni de partid şi i-a decontat locul în camera dublă. La PSD e ca atare linişte şi se iau ordine în aşteptarea jocului cel mare, care nu acesta.
Jocul cel mare şi adevărat e succesiunea lui Klaus Iohannis. Sigur că joacă în primul rînd el, dar e departe de a fi singurul jucător, şi de aici brambureala şi destabilizarea. Iohannis nu e singurul care are interesul să existe continuitate. E destul să se uite cineva pe marii cîştigători ai achiziţiilor publice din ultimii ani ca să vezi ce mult a crescut – sau ce vizibil e devenit – imperiul economic al serviciilor secrete, zona gri de afaceri cu firme pseudoprivate – sau private or fi ele, dar nu autonome faţă de stat, care conduce piaţa de la IT la produse sanitare, ca să nu mai vorbim de achiziţii militare. Toţi aceşti antreprenori din zona obscură au interese şi mijloace. Interesele sunt să nu fie vreodată întrebaţi ce fac, pentru că am convingerea că nu poate fi sută la sută legal nici măcar pe vechea lege caducă a Siguranţei Naţionale să cîştigi toate licitaţiile publice cu detergenţi suboptimi sau să produci aplicaţii pentru serviciile de stat care se blochează, nu sunt interoperaţionale şi servesc la control, nu la optimizarea vreunui serviciu. Să ne imaginăm că vreodată vine un preşedinte care aplică legea şi cere un audit al acestor cheltuieli şi investiţii, nici măcar public, unul pe care să se uite el şi să vadă un pic din Africa pînă la Bruxelles trecînd prin Jilava cam ce face şi cît cheltuieşte statul paralel în capitalismul lui paralel, şi cum sponsorizează oameni politici cu scopul să îl apere de orice investigaţie publică şi să îi permită nestingherit să se amestece în distribuţia de influenţă şi bani publici şi mai departe. Ştim că aşa merg lucrurile pentru că avem chiar mărturii – un general SPP ne-a povestit cum avea el grijă de Daniel Funeriu şi nu am auzit ca dl. Funeriu să îl fi dat în judecată.
Or, centrele astea sunt mai multe. La precedentul război de succesiune, început cu vreo doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, cînd fiecare se agita să ghicească cine are şanse mai multe şi să se plaseze acolo din vreme, nu a existat un singur candidat clar şi nici un amestec egal din partea fiecărui serviciu. Unii au făcut sondaje şi au devenit promotori Iohannis. SRI a jucat contra, l-a instrumentalizat pe Horia Georgescu să îi facă dosarul de incompatibilitate lui Iohannis. Unii erau cu Macovei, alţii cu Udrea. Şi atunci am văzut lucruri spectaculoase, cum vedem şi azi. Şi cine nu s-a orientat, a plătit, de la Maior&Coldea la Horia Georgescu, care a mers chiar la închisoare.
Asta vedem şi acum. În jocul cel mare e important ca la PNL şi USRPLUS să cîştige candidaţi care au dat toate garanţiile, care pot veni fără grijă în fruntea CSAT că nu vor comanda nici un audit, nici măcar unul clasificat, cu beneficiul că pentru viitorul preşedinte va exista această zonă gri, ale cărei limite nici el nu le ştie cu certitudine, dar care face servicii miraculoase, e sponsor media intern şi extern, de exemplu. O mînă spală pe alta.
Războiul de succesiune are actori mai puternici decît alţii – cu Iohannis cel mai puternic – dar nu e controlat de nimeni. Iar limitele puterii lui Iohannis sunt din ce în ce mai aproape, pe cît se amestecă mai tare şi mai inadecvat cu atît vedem că are nevoie să dea serios din braţe, a slăbit mult. Designul e clar, cu toţi cei controlaţi făcînd pasul în spate sau chiar pe loc, după dispoziţii. Candidaţii rămaşi în cursă, fiecare cu sponsorul său, se agită şi ei să păstreze sau să lărgească grupul lor de sprijin. Ne pierdem vremea discutînd coaliţii sau programe cînd adevărul e mult mai simplu şi mai la îndemînă.
Se încarcă comentariile...
