Alo, domnilor politicieni, viceversa!...

Crochiul autoportretistic conclusiv „ca la noi, la nimenea“ pare a nu mai satisface gusturile politicienilor români ‒ se trudeşte, din greu, la consolidarea acestuia, pentru a nu trece drept o spusă într-o doară, ci a fi o realitate vie, o pregnantă amprentă naţională.

Doamna Adela Golea, medic, şefă a Unităţii de Primiri Urgenţe, din Cluj (sau, mă rog, fostă), a primit o condamnare de un an şi nouă luni, cu suspendare, pentru abuz în serviciu, deoarece, „sfidând“ rândul, domnia sa a dispus prioritatea cazurilor grave, a pacienţilor aflaţi, poate, în pragul morţii şi nu a beţivilor aduşi de poliţişti pentru teste de alcoolemie.

Cazul, fireşte, ţine de o anumită dimensiune a absurdului, însă legile, care s-au aplicat, nu au fost făcute nici de judecători, nici de procurori şi nici de poliţişti, ci de politicienii mediocri, analfabeţi sau nepăsători. În politică, vorba cuiva, multe lucruri sunt trecute pe seama corupţiei, a abuzului, a incorectitudinii etc., când, în realitate, ele nu sunt decât gesturi/consecinţe ale prostiei şi ale incompetenţei. Din nefericire, aceste atitudini se întâlnesc din plin şi în societatea civilă. Politicianul de astăzi, incompetent, hoţ sau corupt, este meseriaşul incompetent, hoţ şi corupt, de ieri, adică de când făcea parte din societatea civilă, de când încă nu ajunsese politician.

Legi şubrede, şui, ambigue sunt foarte multe -- şi pot cădea victime ale lor chiar acei care le-au făcut, sau acei care ar putea să le îndrepte, să le clarifice, dar cărora nu le pasă de ele -- şi, implicit, nici de ei, având ca „virtute“ stupiditatea. (Una dintre aceste legi, de pildă, este cea a legitimei apărări, în conformitate cu care, dacă nu te laşi omorât, te duci la puşcărie.)

Ce au făcut de-a lungul vremii medicii politicieni (şi nu numai), pentru a evita aceste situaţii, pentru a reglementa legea, pentru a stabili clar nişte limite, pentru a nu lăsa să se ajungă în situaţii care frizează absurdul? Nimic. De ce? Simplu: în Parlament sau în ministere aceşti indivizi s-au dus pentru chivernisire, furt, pentru mită sau pentru fiţele puterii, nu pentru legi, nu pentru a pune ordine în societate. Astfel de probleme nu le stârnesc interesul. Indolenţa, incompetenţa şi nerozia lor au inversat polii, transformând deontologia în infracţiune. De aceea mie mi-e greu să cred că un breslaş carierist, care, până mai ieri, era parte activă la intrigile respectivei bresle, odată ajuns politician, va face ceva pentru breaslă -- ba dimpotrivă. Unii dintre ei, după expirarea mandatului, întorcându-se în sânul breslei, de unde au plecat, sunt atât de impertinenţi, încât se plâng de greul/răul pe care l-au augmentat sau numai l-au lăsat să existe, cât au fost la butoanele ţării.

O societate cu polii inverşi, o societate ajunsă victimă a absurdului.

Alo, domnilor politicieni, Viceversa!...

P.S. Astăzi, 3 iulie, 2019, se împlinesc 136 de ani de la naşterea marelui scriitor Franz Kafka (n. 3 iulie 1883 -- 3 iunie 1924), al cărui nume, graţie operei sale, a ajuns în relaţii de sinonimie cu absurdul -- „kafkian“. A nu se crede că articolul de mai sus face parte din spiţa celor omagiale. E doar o pură şi simplă coincidenţă.