Alo, sunt eu, Picasso: Vâlcov, bijuteria dosarelor DNA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când DNA face lumină, Guvernul începe să arate ca
un portret de Picasso
Când DNA face lumină, Guvernul începe să arate ca un portret de Picasso

Dosarul "Vâlcov-Picasso" reprezintă, cel puţin la o primă vedere, cel mai spectaculos şi mai solid dosar DNA. Probatoriul e complet - nenumărate denunţuri şi declaraţii, înregistrări ambientale, convorbiri telefonice, supraveghere video, fotografii, înscrisuri contabile s.a. - şi vine într-un moment în care se vorbea insistent despre fragilitatea dosarelor bazate "doar pe un denunţ" sau "numai pe interceptări".

În al doilea rând, dosarul apare într-un context în care arestarea preventivă a parlamentarilor era supusă unui atac susţinut - în ciuda faptului că ea este legitimă tocmai pentru situaţii în care, exact ca în cazul Vâlcov, urmăritul penal piteşte de zor probe prin pereţi falşi sau - vezi Vanghelie - se roagă de martori să-şi ţină gura. 

 

În al treilea rând, cazul "Picasso" repune lupta împotriva corupţiei în termenii săi naturali - pe care i-am rătăcit uneori din cauza influenţei partizane a lui Traian Băsescu şi a zgomotului politic de fond: este, totuşi, o luptă a cetăţenilor - prin reprezentanţii lor calificaţi - împotriva unor cazuri flagrante de corupţie, îmbuibare, spoliere fără limite a veniturilor publice. Un stat în care ministrul socialist de finanţe - cel care luptă cu evaziunea fiscală şi care refuză să măreasca alocaţiile - este înecat în mită şi face, aparent, contrabandă cu tablouri celebre, este un stat falimentar. O maimuţăreală de stat. 

Într-un astfel de stat "ofensiva DNA" şi "zornăitul de cătuşe" - la care unii dintre noi au devenit alergici - reprezinta singura şansă de supravieţuire. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite