Amânarea premierului i-a ţinut pe politicieni acasă de Crăciun: „Fac cele mai bune sarmale din lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii politici au petrecut Crăciunul acasă, în sânul familiei şi în aşteptarea premierului  mai mult decât în cea a lui Moş Crăciun. Vacanţele în străinătate au fost amânate pentru altă ocazie.

Decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a amâna nominalizarea premierului după Crăciun le-a stricat sărbătorile politicienilor, mai ales celor din PSD, care aşteptau ca şeful statului să o desemneze pe Sevil Shhaideh încă de joi. Această situaţie, a formării Guvernului imediat după Crăciun, i-a forţat pe liderii politici, în frunte cu Klaus Iohannis, să stea acasă, de Crăciun. Familia prezidenţială a petrecut Crăciunul, la Sibiu, unde a participat la slujba religioasă de la Biserica romano-catolică „Sfânta Treime“.

Anul trecut, Klaus şi Carmen Iohannis au fost de Crăciun, la Florida, în vizită la o familie de prieteni români, cărora preşedintele le-a botezat copilul. Este vorba de omul de afaceri sibian Marius Vecerdea, care este finul şi antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis. Anul acesta a fost imposibil pentru Iohannis să părăsească ţara, având în vedere că are de analizat propunerea de premier înaintată de PSD şi ALDE. Iohannis urmează să aibă şi o întâlnire cu Sevil Shhaideh înainte de a face o nominalizare.


Preşedintele Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis, la slujba religioasă de Crăciun

„Fac cele mai bune sarmale din lume“

Cel mai afectat de decizia lui Iohannis a fost preşedintele PSD Liviu Dragnea, care a petrecut Crăciunul, cu sufletul la gură. Liderul PSD a dat o fugă, acasă, la Teleorman, însă nu a avut timp, precum în anii trecuţi, să pregătescă cu mâna sa bucatele pentru masa de Crăciun. „Cred că fac cele mai bune sarmale din lume. Înainte le făcea mama, acum le fac eu de Crăciun. Pentru că le fac foarte bine. Singurul lucru pe care nu ştiu să-l fac, dar o să-nvăţ, este mămăliga, care este cel mai simplu. N-am răbdare“, spunea Liviu Dragnea, la Adevărul Live, înainte de Crăciun. Înainte să plece la Teleorman, liderul PSD a dat şi o petrecere în curtea sediului PSD, unde, împreună cu alţi colegi, a ascultat colinde, a mâncat şorici şi a băut vin fiert.

„N-avem cum altfel. Decât în ţară. După Executiv, vine bugetul, deci n-am unde pleca. Sunt la Olt, Bucureşti. Fac naveta. De Crăciun mă duc acasă, la Olt“, a explicat Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Băsescu, cu familia. Udrea, cu iubitul

Ca în fiecare an, fostul preşedinte Traian Băsescu a stat acasă, alături de soţie, cele două fiice şi nepoţi. „Ne-am strâns în jurul bradului. Ce bine este în familie“, a scris liderul PMP alăturat pozei de Crăciun, devenită deja o tradiţie în familia fostului preşedinte.

image
image

Deşi a ratat Parlamentul la alegerile recente, Udrea nu pare foarte afectată, cel puţin în pozele în care apare îmbrăcată în Crăciuniţă, alături de iubitul său cu 11 ani mai tânăr. Fosta parteneră politică a lui Traian Băsescu a făcut, din nou, senzaţie, pe Facebook, cu pozele de Crăciun, postate, de data aceasta, de iubitul său, Adrian Alexandrov.

Liderul USR Nicuşor Dan a împărtăşit fanilor de pe Facebook o poză cu bunica sa. „O femeie remarcabilă, ne adună în jurul ei la fiecare sărbătoare. Bunica l-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca când era călugar la Mânăstirea Sâmbata. Plecau mai mulţi din sat sâmbăta seară, făceau 25 km pe jos, stăteau la slujbă duminică dimineaţă, şi se întorceau tot pe jos“, a scris Nicuşor Dan.

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite